28 decembrie 2011

unan...


.... de cand nu te-ai mai uitat la mine cu ochii aia rotunzi si negri.
.... de cand nu m-ai mai certat, dar nici iubit.
.... de cand ti-ai dorit cel mai mult sa ma iei pe sus, sa ma urci in masina si sa ma mai aduci peste o saptamana... asa ziceai pe'atunci.
....de cand te alintam "home".

.... de cand doua strazi ti s-au parut mai lungi decat distanta Romania – Germania.
.... de cand nu ai mai vrut sa vin si am plecat de tot.
.... de cand un punct mare si negru s-a rostogolit peste noi. 


Iti spun si azi, ca mereu: fii bine..!..

La multi ani!!!

R.

(unpicdor)

26 decembrie 2011

Frumuseturi



"(..) Sa faci cum simti, sa nu te constrangi, sa nu te chinui, sa vina de la sine, firesc, simplu. Ce poate fi mai frumos? Daca sufletul tau intra in relatie cu un alt suflet si comunica, simti. Nu ai nevoie de cuvinte. Sunt suficiente gesturile, privirile. Cuvintele sunt adiacente. Oamenii se inteleg in profunzime dincolo de vorbe, se intuiesc, se sustin, se iubesc adica. Daca nu comunica dincolo de cuvinte, nu pot comunica prin cuvinte. Comunicarea nu este limitata. Comunicarea este totala, nu se proportioneaza. Asta este frumos. Cu lucrurile serioase nu ai cum sa incerci o cale de mijloc. Lucrurile serioase le iei in serios sau in gluma. Nu poti sa nu le iei in niciun fel, sa le ignori, sa te faci ca nu exista. Lucrurile serioase sunt atat de putine, incat te obliga sa nu le eviti. Daca le eviti si nu esti in stare sa ti le asumi, te ucid, te transforma in ceva mediocru. Dumnezeu nu te iarta. Daca pornesti razboiul cu el, trebuie sa il duci pana la capat. Am invatat sa fac din fiecare clipa o sarbatoare. Sa ma arunc in fiecare secunda, sa nu ma tem de viata, sa nu ma abtin, sa las clipele sa ma innebuneasca, sa imi clocoteasca pulsul, sa am curajul sa traiesc soarele, sa imi tasneasca sangele prin ganduri, sa rad sa ma auda universul, sa ingenunchez lumina."

"Ia-ma asa cum sunt, nu ma mai analiza, nu ma mai diseca, fiindca nu sunt un cadavru. Sunt viu. Daca ceri mai mult decat sunt capabil sa-ti dau, pregateste-te sa ai o dezamagire. Iubindu-te, o sa iti dau tot ceea ce sunt. Mai mult decat sunt nu am cum sa iti dau."


Ce ne spunem cand nu ne vorbim. Chris Simion

----Heisse Weihnachtstee----

R.

23 decembrie 2011

Nu trebuie, dar vreau ...

Tie iti placea caruselul cand erai mic?
Alergai cu pofta sa te prinzi in "hora" plina de culoare?
Cate ture rezistai pana sa ti se faca rau, pana sa iti doresti sa fii inapoi cu picioarele pe pamant, sa vezi clar ce se intampla in jur?
Mi s-a parut mereu fascinant fenomenul- cat il vrei si cat il respingi daca nu stii sa te opresti la timp.
Stii ce zic?


Cand nu esti ACOLO iti doresti sa fii, faci tot posibilul sa ajungi sa fii parte din invarteala colorata, si cand coada se micsoreaza inima iti bate mai tare si mai tare...aproape ai ajuns. Te urci zambind si respirand mai greu. Iti alegi un loc si te uiti la partenerul care te asteapta pe margine. Prieten, iubit, coleg, parinte. Te asteapta acolo. A fost cu tine la coada, te-a sustinut, a avut rabdare. La inceput totul este o explozie, te plimbi frumos, zambesti, esti atat de fericit, multumit, incantat de ceea ce traiesti ca te miri intr-una de ce nu ai ajuns mai devreme acolo. Dupa un timp te obisnuiesti si observi ceva ciudat. Viteza cu care se misca acest carusel nu iti mai permite sa vezi nimic clar pe margine. Unde este cel care te asteapta? Era imbracat in rosu, asta stii sigur. Dar unde este, l-ai lasat aproape de casa de bilete. Il vedeai mai devreme, iti zambea cu drag. Chiar asa...de cand nu il mai vezi? Aaa, nici nu iti amintesti? Daca a plecat? Te-a vazut fericit si prins si nu-si mai gasea utilitatea in locul ala. Oare? Oare a fost fericit sa te vada fericit? Daca s-a asezat calm pe o banca sa te astepte stiind ca "joaca" o sa dureze ceva? Oare? Oare a fost trist sa te vada fericit in alta parte decat langa el? Tu nu stii. Nu ai mai vazut nimic de o vreme. Esti acaparat de jocul de culori, ta invarti cu viteza, nu mai vezi nimic clar in jur. Vrei sa cobori. Acum, Gata, Nu mai vrei aici. Te-ai saturat. Vrei jos.

Dar caruselul continua sa se invarta, ce credeai?!
-------------
Un fel de poveste despre TREBUIE versus VREAU.

Sunt fericita sa spun ca am reusit sa pastrez lista lui trebuie cat se poate de scurta si am lucrat foarte mult la lista lui vreau in ultimul timp. Cand, pentru o vreme, m-am intors pe taramul lui trebuie, mi-am reamintit cat de mult nu vreau sa fiu acolo. Trebuie te acapareaza imediat si iti ia toata energia, te stoarce de viata si iti da inapoi numai succese si reusite materiale. Vreau iti da energie inapoi in timpul mersului, iti da cele mai frumoase momente,cele mai calde sentimente si cele mai bune ganduri. Am facut in ultimile zile doua nebunii frumoase. Pentru ca am vrut, desi nu trebuia. Am fost tare fericita in ultimile zile...

R.


22 decembrie 2011

Inceputuri(le mele)

Mi-e frica de inceputuri…mi-a fost mereu. Inca de mica seara dinaintea inceperea scolii era plina de nelinisti si intrebari, marcata de un somn slab si o inima mica. Nu ma intelegeti gresit! Imi plac inceputurile si ma arunc in ele fara prea multe cugetari. Dar momentele de necunoscut, de blank total imi sunt putin incomode. Am stiut mereu ca in tot ce depinde de mine voi reusi. Teama nu venea din frica de esec, ci din incapacitatea de a imagina drumul care urma a fi parcurs. Cand nu pot „vedea”, devine provocator. Dar, cu timpul am invatat sa traiesc cu intrebarile, sa le accept ca parte dintr-un proces si chiar sa ma bucur de senzatia de aruncare in gol. Incerc sa-mi conserv emotiile de la inceput si imi place sa-mi amintesc de ele, de nesiguranta si intrebari. Doar asa pot compara, pot evalua transformarea. Trecem prin atatea inceputuri zi de zi, atatea momente de modelare si adaptare, incat devine greu sa nu crestem, sa nu facem pasi, sa nu devenim...fiecare cate altceva. Cat de tare ma indragostesc de inceputuri dupa ce le diger! Sentimentul de suflet plutitor si zambitor pe care il am de obicei la scurt timp de la momentul 0 imi da curajul sa sar in alte si alte inceputuri. Si mai vreau!
Incepe sa-mi placa tot mai mult inceputul asta din viata mea...Nu ne-am inteles din prima si a fost mai mult o interactiune care a pornit dintr-un orgoliu personal, nu neaparat  dintr-o dorinta arzatoare. Am vrut sa vad daca pot, apoi am jucat in continuare. Rol prea putin asumat, reguli foarte vagi. Joaca, te rog! Si nu uita sa te bucuri de proces [Cum?! Nu ti-ai tatuat zambetul pe buze?!] A venit caderea apoi, pentru ca fara antrenament, se ajunge la epuizare. Nu am facut o exceptie, clar. Dar a fost swich-ul de care aveam nevoie. Si sunt in the game again. Cu mai multa energie, cu bucuria de a fi aici, cu planuri mari si cu propriile reguli. Pentru mine si pentru alti 12. Cheia este la mine asa cum a fost mereu, doar ca acum o pot vedea si stiu ce trebuie sa fac cu ea. Este un caz fericit. Nu mereu avem ocazia sa aducem energia si entuziasmul nostru in inceputuri. Cateodata ramanem doar cu intrebarea „cum ar fi fost daca” si, sper, cu raspunsul „nu stiu, dar pe mine m-am pus cu totul in joc”. Sunt si momente in care povestea se opreste la inceput, in care nu se ajunge la momentul in care lucrurile sunt line, calde si dorite. Adanc si impacat. Un of si un gand la „te astept de un an de zile. Cat ai de gand sa ma mai lasi sa ma invart in jurul tau?”...la de fapt ceea ce inseamna un non-inceput. Nu pot sa ma hotarasc...ce e mai trist? Sa stii cum e si sa-ti doresti mai mult sau sa te intrebi cum ar fi si sa-ti doresti macar ceva?

Pentru povesti frumoase...it takes time and patience...asta este concluzia mea. Si cine are de dat (ma) castiga garantat un (ca) suporter infocat. [Sunt cal de cursa lunga] pentru ca nu-mi plac jumatatile de masura. Nu fac bine la stomac :)

M.

20 decembrie 2011

Bird whistle





Life is too short to spend time with people who suck the happiness out of you. If someone wants you in their life, they’ll make room for you. You shouldn’t have to fight for a spot. Never, ever insist yourself to someone who continuously overlooks your worth. 


ignore something like this when it reaches your e-mail. can you do this? i bet you can't!


m.

18 decembrie 2011

Vin de inima rosie


Daca arunc o singura privire spre anul acesta (...da, incep inevitabilele calcule), vinul rosu a fost laitmotivul unor momente tare dragute. A fost pretext de tristete si doruri, martor al  unor zambete pacatoase si priviri cu sens sau inceput de fericiri marunte. 
Prima amintire legata de vinul rosu : primavara, Bonn, eu si M. la cumparaturi, popas la raftul cu vinuri, negociere,cateva propuneri si-am ales, gatit si apoi bucurat de momentul de pauza la final de zi. Imprietenire? Bonding moment? Asa as numi acel pahar de vin.
Urmeaza o pauza lunga, dar reluam relatia prin vara. De data asta Bucuresti, eu si A. ne-am propus sa jucam inca un act din piesa de teatru pe care o jucam de ceva vreme cu drag. Printre ultimele de alfel. Printre cele mai intense. Cam pe atunci incepuse sa se amestece lucrurile si nu mai era clar daca mai jucam in piesa sau devenise realitate. Nu mai conteaza, am tras cortina de-o vreme. Revenind la vinul rosu...a fost palpitant, ne jucam de-a date-ul, dar nu era. Cum vine asta? Nu mi-e clar, dar jucam destul de bine amandoi. Regizorul gandise toate detaliile: ne-a urcat intr-un local chic, in varf de cladire bucuresteana ca sa fim la inaltime, ne-a imbracat cel mai frumos cu putinta, ne-a lipit cate un zambet pe fata, am avut si cate un set de priviri adanci (indicatii precise- sa le folosim pe toate), ne-a turnat licoarea magica si am mai impins o limita impusa anterior. Desteapta miscare, a functinat perfect!
S-a facut deja toamna, si out of nowhere a aparut V. . De uimire, s-au aliniat planetele si am facut schimbarea asteptata in bucatica de viata care presupune sa imi petrec cam 10 ore pe zi intr-o cladire. De incantarea schimbarii s-au mai aliniat o data planetele si V. a fost acolo sa sarbatorim. Motiv suficient de bun sa fii curios, sa descoperi, sa iti placa si sa ramai cu gandul. Apoi sa te plimbi linistit si cam dezechilibrat in centrul vechi si faci cunostinta cu toate cladirile pe langa care ai trecut ani de zile fara sa le PRIVESTI cu adevarat, in timp ce cu coltul ochiului stang zaresti graffiti-urile facute de fostul prietenei tale.
Iarna, relatia cu vinul rosu devine intotdeauna foarte apropiata si intensa. Se transforma, se imbraca in haine de scortisoara si sa impodobeste cu fructe care mai de care si pur si simplu nu ii rezisti. Fie ca te plimbi pe sub luminite de Craciun in timp ce C. face pozele pe care tu le-ai imaginat, fie ca povestesti cald si moale in locul nou descoperit, in timp ce D. rade putin de incoerenta ta, dar iti spune ca tot draguta ramai, vinul rosu este pretextul perfect sa petreci timpul frumos si sa creezi amintiri pe care sa le pui la locul lor: in cutia cu de toate







Go with the flow. This is worth doing it!






R.

17 decembrie 2011

Everybody needs a home


“Imi plac oamenii” ar fi raspunsul simplu la intrebarea “ce-ti place tie?” Imi plac povestile pe care le spun, imi place ca sunt diferiti si amuzanti, imi place ca au sentimente si ca joaca dur uneori, imi plac oamenii-surprize-placute si as vrea sa ma-nconjor de oamenii care pot…orice.
Imi vin in minte doua categorii importante de oameni: oamenii-acasa si oamenii-camera-de-hotel. Cei din urma sunt cei care te insotesc doar o vreme in drumul tau spre devenire sau cei pe care ii ocupi periodic, cand ai nevoie de o iesire din cotidian. Oamenii-camera-de-hotel sunt all shinny si reusesc de multe ori sa aduca ceva sparkle in viata ta. Sunt cei cu care iti place sa petreci sambata seara la povesti sau cei care te invita la film, sunt cei care te fac sa razi sau cei care iti scriu mesaje in miez de noapte. Ii adori din prima pentru ca nu-ti cer mult si-ti promit o experienta noua. Asa si e pentru o vreme, pana cand iti dai seama ca ai nevoie de mai mult decat pot ei sa-ti ofere. Si atunci zici punct si de la capat.
Sa calatoareasca! Asta este hobby-ul prea multor persoane care nu au gasit inca un element prin care sa iasa din multime. Si unii dintre ei chiar o fac. Se plimba curiosi dintr-o camera de hotel in alta, schimband continuu peisaje, temperaturi si continente. E imposibil sa nu circulam, sa nu cunoastem, sa nu ne bucuram de minunea intamplarii. Fiecare loc si fiecare camera de hotel are rostul ei in povestea noastra. Uneori intelegem asta abia mai tarziu cand nu mai avem sansa sa impartasim concluzia. In unele dintre camere se construiesc amintiri placute, in timp ce in altele mintea si sufletul ajung sa se certe prea tare. Cineva trebuie sa castige si, putin ironic, decizia este mereu aceeasi. Sa let go si sa te intorci acasa.
Acasa este locul care te face sa vibrezi puternic atunci cand il revezi dupa o lunga perioada de timp, este locul unde te simti complet si protejat. Este locul care te primeste cu caldura, indiferent prin cate hoteluri te-ai plimbat sau cat ai lipsit. Oamenii-acasa sunt putini de obicei si se construiesc cu foarte mult efort. Cine a zis ca e usor ca construiesti un camin?! De ei ti-e cel mai dor cand esti departe si cu ei vrei sa impartasesti toate momentele remarcabile. Sunt oameni dragi, cu povesti multe, care merg (fie si doar din inertie) alaturi de tine prin apa si foc.




 A fost un an cu multe surprize pentru noi toate si s-au schimbat o groaza de lucruri. Mai e atat de putin din el si mi-a venit sa ma gandesc un pic in seara asta la cum s-a scris povestea. Imi vine sa zambesc asa frumos si plin...pentru ca a fost un an foarte frumos si ne-a dus intr-un punct in care nici nu banuiam ca vom ajunge. Imi amintesc cand ne-am intalnit la A. pentru new year’s resolution si habar n-aveam ce sa-mi doresc! Nu stiam despre ce va fi anul asta, nu aveam un plan.

Flash: pajiste la Olde Vechte si blocaj total, 4 luni de comunicare ineficienta, 6 dimineata in holul din casa mare si frumoasa din Olanda- doi straini grabindu-se spre gara si O. traind intens o poveste care era a mea, mesaje peste mesaje si cea mai buna dovada ca ceva neintelegeri nu vor insemna niciodata sfarsitul universului, intr-adevar. Sala de lectura si vederea cu mesajul „you know you will always have Paris”, disconnection, intalniri tarzii, convorbiri lungi la telefon si someone to ask how is your heart on a cold Saturday night. [zambet pentru povestile nespuse, pentru momentele depasite, pentru cat de connected ma simt desi sunt luni intregi in care nu ne-am mai vazut]
Gandul la cea mai lunga si adevarata relatie la distanta si gandul la cea mai maturizata relatie mi-au bucurat seara. Ce iti trebuie pentru a mentine o relatie? Dorinta si intelepciune. Atunci cand intelegem ca nu exista „niciodata”, ca drumul nu este numai drept, ca peisajele se pot aglomera uneori fara sa elimine din decor elementele deja existente, ca solutiile apar daca le cautam... atunci putem spune ca am inteles un pic din mecanismul complicat care ii determina pe oameni sa stea, sa se cunoasca, sa experimenteze, sa impartaseasca, sa ramana alaturi peste ani, sa depaseasca cumpene, sa traiasca povesti, sa isi doreasca mai mult, sa sfarseasca prin a deveni acasa la un moment dat. Acel „acasa” la care te intorci mereu cu aceeasi emotie si drag.

Bine ati venit acasa, O. si A.! I so missed you!
 M.

13 decembrie 2011

Spectatorul si nodurile in gat

Cumva am simtit intotdeauna ca nu acolo este locul meu. O vreme nu a contat si am mers inainte pe drumul pe care pornisem. Era avantajos si confortabil. Au trecut cinci ani de atunci si astazi i-am regasit cu drag pe o parte din ei. Acolo este ca o gara unde vine si pleaca mereu cate cineva…iar unii raman mereu aceeasi. Am petrecut cateva veri frumoase impreuna in Polizu; au fost verile devenirii mele, verile minunate in care am facut primii pasi spre lume. Ii datorez multe acestui loc, multe acestor oameni care mi-au dat sanse.
Ma gandesc ca sunt atat de bune confruntarile de acest gen…privind dintr-o perspective egoista as spune ca imi dau ocazia sa vad cati pasi am facut in timpul ce s-a scurs. Si care feeling e mai fain decat atunci cand iti dai seama ca nu ai stat degeaba in rastimpul care a trecut. Mi-este soare in suflet si doar daca aflu ca sunt cu trei pasi mai departe de punctul in care i-am lasat ultima oara. Timpul are rabdare inca cu noi toti; trebuie sa stim noi cand ar fi bine sa nu mai avem.
Ma uit in jur si vad aceleasi showuri lascive pe bar, cateva kilograme in plus, cateva verighete nou atasate unor degete subtiri, vreo 10 fete parca vorbite dinainte sa se imbrace la fel (tiparul clasic de rochie neagra un pic peste fund si platforme cu toc de 15). Acest tablou in care se mimeaza fericirea si entuziasmul ma face sa zambesc un pic. Mi-s tare dragi unii dintre ei si-mi amintesc de o groaza de momente din copilaria noastra comuna. Acum ne-am emancipat, am devenit “cineva” si trebuie sa fie clar pentru toata lumea. Ia hai sa te fac un dans pe bar!
Tarziu mi-am dat seama ca devenisem un spectator pasiv si-mi cantam in gand cateva doruri, Imi scriam postul in cap si ma gandeam asa la cum e viata cand esti in poveste. Frumoasa, I guess. Ma mai intreb inca o data de ce nu mi-am gasit niciodata cu adevarat locul langa ei si imi raspund soptit de aia.

M.

Sus pe baaar, sus pe baaar

Reintalnire, revedere, reconectare, recuperare,reevaluare, repozitionare, reinventare ...revelatie!

Decembrie 2006 punte cu Decembrie 2011 si imi vine sa rad tare. De bucurie si de mandrie.

Seara nu a fost doar despre evaluari, ci si despre lectii pe care ei mi le-au dat. Aceeasi ei :
  • pe care nu i-am luat prea mult in seama anii trecuti
  • cu care nu am impartasit mai nimic din ce sunt 
  • care au crescut o data cu mine
  • care s-au schimbat si au evoluat la randu-le
  • care nu si-au pierdut capacitatea de a se simti bine in grupul asta neomogen si mereu plin de surprize.
I-am revazut cu drag si am povestit mult, caci dinainte de Germania nu am mai stat la taclale- oare ce am facut anul trecut?!- si, ca un fel de exaltare a momentului, ei m-au premiat cu o minunata singuratate-in-multi. Atat de buna pentru mine. M-am prins, usoara ca un fulg, in hora zambetelor si a povestilor, a dansului relaxat si plin si a starii de bine care isi face de obicei loc un pic mai sus de buric. I actually did it, as striga in gura mare si as sari intr-un picior de bucurie. Cumva tot de bucurie si cu increderea ca fix acolo imi era locul atunci, i-am urmat sfatul lui Puya si mi-am trait momentul- cercul s-a inchis- sus pe baaar, sus pe baaar si am sarit la indemnul lui Moga suuus, tot mai suus.

 A  fost cam bine!
R.

** One more checked on the Bucket List ;p

12 decembrie 2011

Golul din plinul unei zile



Atunci cand petreci o zi de alint printre bule jucause, lumea devine tare frumoasa. Si tu un fulg calator. Plutesti si zambesti larg; pur si simplu. Pielea incepe sa cante fericita si tu parca nu mai incapi in ea de atata relaxare. Gandurile se spala, intrebarile se scurg si ramane mult gol. Si in cap si in suflet. Un gol dezirabil si foarte confortabil in care poti sa fii. Sa fii tu autentic si real, fara presiuni si reactii confectionate. Te uiti la tine in oglinda si iti soptesti asemenea lui Narcis ca esti o fiinta blanda. Este o impresie. Oricum realitatea este doar rezultatul unor perceptii si proiectii. Fiecare cu realitatea lui si in zilele bune realitatile noastre se intalnesc. Atunci e sarbatoare si pe cer apar artificii. Pe cerul nostru din camera de zi in care uneori ne petrecem tacerea, unde ne intalnim in ganduri, unde acum danseaza luminitele din brad. Pielea mea te cheama la ea. Ai sa vii?
Totul capata alta culoare intr-o zi ca asta. Parca mai vie, parca mai frumoasa. Si masinile au viteza mai mare, la fel si pulsul tau. Si Craciunul e mai aproape si vin zile senine. Pentru ca asa iti plac tie si pentru ca asa o sa le faci. Iti trebuie doar dorinta, energie si imaginatie ca sa mesteresti zilele dupa bunul plac. Si e mereu o alegere provoctoare pe care o faci in functie de cateva criterii secrete. Sunt doar ale tale si nu le impartasesti oricui.  Nu pentru ca esti mai destept decat altii, ci pentru ca tie nu ti-e prea frica sa gresesti si atunci te arunci in joc pentru ca abia tarziu sa poti decide daca ai ales corect sau nu.  Ramai un zburator cautator de fericire. Doar asa ai o sansa sa ajungi mai aproape de ea!

M.

11 decembrie 2011

Duminica seara

"Poate o sa gasesc o cale sa-mi spal creierul de tine. Creierul asta care deja mi s-a umplut de tine. Ma enervezi. Pentru ca esti un animal prea misto, pentru ca vreau sa-ti gasesc un defect si nu reusesc. Lasa. Am eu destula vreme sa te descopar. O sa-ti dau arama aia pe fata. Deocamdata ma oftici, fiindca stiu ca nu o sa mai functionez ca inainte. Maine am treaba si nici nu am idee ce treaba am. Te gandesc. Pe tine. Om frumos ce esti."
                                              .............................
"E ceva in privirea ei, care spune mi-e bine cu tine si simt ca o sa imi fie bine cu tine si in clipa asta nu ma gandesc la nimic, in clipa asta sunt doar fericita ca m-ai bagat in seama. Nu vrea sa strice poezia clipei. Oricum, gestul lui a fost prea subtil. A fost mai mult o intentie."

                                                                                   Florin Piersic jr- Romantic Porno

 
Asa incepe mereu. Cu orice. E cat se poate de intruziv atunci cand e real. E cat se poate de intens. Frumos. Enervant. Pentru o vreme pare a fi lobotomie sau o pereche de ochelari de cal. E inceput si-i o magie. 

Am inceput azi un serial nou...caci despre asta este vorba.. si a fost mi.nu.nat! ;p





[ inceputurile sunt despre curaj si rabdare, asa ziceau R. si B. si tind sa le dau dreptate ]

R.
                                                                                             

8 decembrie 2011

Almost lover (song)


“Ne mai vedem, zise. Nu prea cred, zise ea. Si asta nu pentru ca nu si-ar mai fi dorit. Dar nu prea credea ca ar avea sens, ca ea mai putea, ca el mai avea rabdare. Motivatia se dilua, atentia abia se ma zarea, gandurile ei, purtate de curenti in toate directiile, ajunsesea déja departe. Prietenele dansu, se mai dusese parca putin din oja rosie. Cam incerta viata la 4 si un sfert dimneata. Hai noroc!”


(Ina Ilie, Femeia care a uitat sa nasca)
M.

7 decembrie 2011

Timing...is all I think about

If you want to be afraid, just be afraid
If you want to go back home, just go back home
If you want to comb your hair, just comb your hair
If you want to be alone, just be alone
If you want to watch the sea, just watch the sea
But do it now, timing is the answer
Do it now, timing is the answer to success

If you want to give a kiss, just give a kiss
If you want to fall in love, just fall in love
If you want to never know, just never know
If you want to throw a fit, just throw a fit
If you want to give a show, just give a show
But do it now, timing is the answer... to success
I suppose, I suppose


 

* http://www.youtube.com/watch?v=4G1-C5teoVk

M.

6 decembrie 2011

Sarbatoare cu picaturi-de..

            Nu m-am impacat deloc cu ploaia de azi. Nici nu imi place si nici nu se potriveste in peisaj. Hei..e Decembrie, de ce ne ploua ca in Septembrie?! Si am lasat-o sa castige, fir-ar! M-a purtat in cele mai gri zone ale mintii si in cutia cu amintiri si in borcanul cu of-uri.
            Asociez ziua de azi, Mos Nicolae, cu simplitatea traditiei, cu minunatia copilatiei, cu asteptarea, necunoscutul, speranta si bucuria care ne guvernau interiorul cand eram prichindei.
            De bine ce mi-ar placea sa raman mereu in etapa mai sus amintita, am primit azi corporatie la mic dejun, halo room si robotizare la pranz si…imi astept cumintica cina. Asa ar trebui sa ne masuram reusitele si sa ne numaram fericirile?!
** Sper sa raman mereu blocata in copilaria reactiilor spontane si pline de energie si sa simt.
R.

4 decembrie 2011

Viata cu gust de limonada

 

Nod in gat. 1000 chiar! Prea frumos si prea emotionant. Mi s-a facut pielea de gaina si mi-am spus ca  trebuie sa-l cunosc pe omul asta cu zambet sincer...sau pe altii ca el Imi doresc sa invat bunatatea, sa invat simplul si bucuria de a darui. Oameni ca Iulian ne pot invata sa traim frumos, sa iubim frumos, sa visam frumos. Si ne arata ca se poate! E un alt fel de a face lucrurile. E plin de libertati care trebuie gestionate corect, de provocari constante si autodepasire.E o lectie pe care o poti invata zilnic daca iti doresti. Ma intreb in gand cati astfel de oameni mai sunt in jurul nostru fara ca noi sa-i cunoastem, sa le stim povestea, sa ii putem admira sau sustine. Foarte multi poate. Si speranta creste vazand cu ochii. Ma umplu de bucurie cand aud povesti frumoase, despre oameni frumosi si proiecte frumoase. Azi imi rade sufletul.

* am folosit cuvantul "frumos" de mult prea multe ori....de frumos ce exprima!
M.



Balaurul-timp




E ca in "50 first dates" - mereu e ca prima oara. Nu neaparat pentru ca am descoperit secretul conservarii magiei de inceput, ci pentru ca mereu este prima oara si singura oara si mereu exista emotia potentialei ultima oara. Este frumos, dar atat de obositor. Este si ca in povestea copilariei, "Hensel si Gretel", cand presarau paine prin padure ca sa recunoasca drumul inapoi spre casa. Trebuie sa lasi semne in urma ca sa nu uiti ca s-a intamplat. Timpul este precum balaurul din padure: ti-l ia fix cand zambea mai frumos si iti place mai tare. Si apoi tu uiti. Si balaurul ti-l mai aduce inapoi un pic sa iti reamintesti. Cinci batai in plus pe minut. Si cand te bucuri mai mult..spoof..iara apare balaurul-timp si il ia. Ce se mai distreaza! E cam cinic si insensibil si placerea vietii lui este sa stea in calea fericirii oamenilor. Stii ce zic, eu?! 
Timpule, gaseste-ti alta distractie si ocupa-ti timpul cu ea, iar noua da-ne timp sa ne crestem povestile. Am zis! ;)


*** Fotos by C. S.

R.

2 decembrie 2011

Moare

(citesc de fiecare data cu aceeasi surprindere si emotie)


CINE MOARE?
de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim… Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi… 

Mor. Si eu cate putin si fug pe strazi micute. Caut magazinul de cuvinte hand made. Am auzit ca pot gasi cuvintele potrivite, special croite pentru ce simt eu. Domnul de acolo m-a inteles si a dat glas neputintei mele de exprimare. M-a atentionat insa ca au termen de expirare ca orice alt produs . Trebuie folosite cu inteligenta si cu moderatie. Ma uit la felul in care siragul se desira si raman pe loc. Nu-i panica! Dar nici reactie?!  De ce? Dar de ce nu?!  Pentru ca uneori e mai intelept sa lasi imaginea sa se departeze pana devine un simplu punct, decat sa fii un timbru pe un plic care nu te vrea. 
Mai citesc o data ce e scris mai sus. Mor. Tot eu. De tristetea intamplarii.

M.

1 decembrie 2011

Dor de mare



Ciudat, dar griul de afara m-a facut sa imi fie dor de mare. De soare. De libertate.De culoare. De rasaritul ala roz cum rar s-a aratat ochilor mei. De muzica ce urla a iubire in dimineata aia. De cuplul care a spart gheata si linistea marii si a facut primul val cu unduirea corpurilor. De vantul ala prietenos care batea lejer. De bratele ale noi si netatuate (inca) care m-au strans in brate stangaci si nesigur, dar prezent. De avalansa de intrebari. De pupile dilatate. De golul care s-a asternut imediat intre noi. De bine. De mine.De tine.

R.

30 noiembrie 2011

La Paris


Te-am gasit pe-o strada mica in Paris azi noapte. M-ai luat de mana si mi-ai pus aratatorul pe buzele reci. Am clipit scurt in semn de acord. Cap au pas cap? Cap! Si am inceput sa alergam ca doi nebuni in noapte...fara directie si fara scop. Ai inceput sa razi tot mai tare si abia atunci mi-am dat seama ca nu-i un simplu joc. Te-am urmat fara intrebari, in timp ce in spatele nostru venea o armata de balauri.  Sunt hotii de vise si hotii de timp. Sunt cei care sugruma speranta si omoara dorinta. Dar nu mi-e frica de ei cand sunt cu tine. Mi-e frica doar atunci cand ma lasi singura in camera roz. (...) Am ajuns la Sacre Coeur si am privit in liniste Parisul. E iarna si e tare frig; tremuram incet dar nu plecam. "Luminile Parisului de Craciun sunt ireale!". Mi-am dorit atat de mult sa ajung aici si apoi a venit aceasta intamplare fericita. De ce cu tine? De ce acum? Nici nu stiu cate nu stiu..

Ah! Sa mergem, zic! Mai sunt atatea de vazut si vreau sa fiu o furnica la baza turnului in seara asta! Pe drum ne oprim la un Mc’ sa luam o ciocolata calda si sa ne bucuram de atmosfera pariziana de sarbatoare care se simte in interior. Aici m-ai lasat si ultima oara cand ne-am vazut si inca ma mai uit pe geamul din dreapta mea in speranta ca vei veni. Te astept cu un zambet larg si linistit, ca al omului care tocmai a reintalnit un om drag. Dar stai! Esti chiar aici!

Timpul se condenseaza, distantele se scurteaza si am ajuns la destinatie. Alegem sa tacem tinandu-ne de mana. Ma uit pe furis la tine si-ti vad emotia din zambet. Si eu simt la fel. Deschid gura si vreau sa-ti soptesc ca...dar mai bine nu! Ce cuvinte ar putea sa descrie cum simt momentul asta? Te strang tare de mana doar si intreb atat: daca aici fluturii dau din aripi pentru noi, oare ce se intampla in cealalta parte a globului...?

M.

(la) Masa discutiilor…


… este liniste si pace. Singurele valuri apar in cana de ceai si sunt provocate de lingurita care amesteca mierea. Linistea e dulce.
Pana de curand nu stiam de acest concept, dar de cand A. mi-a povestit ca e la indemana oricui sa aiba o masa a discutiilor, mi-am confectionat una rapid. Aveam multe locuri in care imi dadeam intalnire cu mine, dar cred ca tanjeam dupa un loc stabil, cosy si fix-cum-vrea-eu-sa-fie. Cred ca obosisem sa alerg in diverse locuri din lume ca sa ma intalnesc cu mine.
Coltisor la geam, in colt, ciocolata calda care ma asteapta mereu pe masa, coala alba gata sa fie umpluta, stilou cu penita subtire si un scaun gol cu o pernuta rosie. Vii?

**Why don't you tell me something that counts?
R.

29 noiembrie 2011

Mara

Sunt lumina. Vie.
Sunt animal. De plus.
Sunt culoare. Curcubeu.
Sunt noapte. De vis.
Sunt energie. Fluctuanta.
Sunt putere. On my own.
Sunt caldura. Ascunsa.
Sunt Mara. De la trei.

maine voi fi altcineva. voi purta alta haina. vei putea sa proiectezi o alta culoare asupra mea. poate una care iti place. felia inceputa de tort zace pe masa din bucatarie. si nu o vrei. uite-te la foaia goala de hartie care sta pe scaun. stii ca poti sa o folosesti? coloreaza-ma frumos!

M.

28 noiembrie 2011

Lumea din varful pensulei

(....)Mergea cu pasii egali si singuri ai omului care stie ca rabdarea si constanta il vor duce pana la capat. (Ina Ilie, Femeia care a uitat sa nasca)

Era momentul. Acum si nu mai tarziu. Dupa o pauza de mai bine de 365 de zile, dorinta a castigat. Tabloul a fost pictat cu rataciri aventuroase, calatorii construite, fiinte care au invatat zambetul, provocari constante, plimbari descult in parc, redecorare interioara [a sinelui], alegeri multicolore si gadilici in talpa. Nu e terminat, dar e expus la muzeul din Calea Victoriei. Curiosii il pot admira zilnic intre 10-18. Sa nu intarziati! Nu-i timp acum pentru amanari.
A obosit. Mi-a soptit asta cand a avut loc lansarea. Candva in viitor. Pictor debutant, un pic interesant dar foarte ezitant. Dar de ce? De mere. Pentru ca nu exista motive palbabile mereu si pentru ca e mai usor sa nu le cauti. Sa nu incerci sa gasesti explicatii acolo unde nu sunt. Sa incerci sa vezi the big picture si sa nu spui ca rosul si cu movul nu se pupa. Pentru ca se pupa; la fel de pasional ca albul cu negrul. Trebuie DOAR sa inveti culorile pana la capat, cu toate nuantele lor. Sa-ti dai timp sa le cunosti. A! Si cel mai important...trebuie sa vrei.
Mi-a parut rau sa-i citesc zambetul de pe buze. Era transparent si ma invita la un pahar de vorba. Asa am aflat de unde oboseala. Nu l-au inteles pe deplin. Si acest tablou la care a muncit cu atata incredere si speranta a fost criticat. Si ce daca? Poti spune asta atat de usor atunci cand esti in afara lui...dar el...el e o parte din tablou. Stie ca intr-o zi vor veni si ochii care vor aprecia cu sufletul rezultatul unui daruiri. Timpul are rabdare. Si el la fel. Asta e planul. Singurul pe care il are acum.


M

27 noiembrie 2011

Neobosire


Mai este atat de mult pana ieri….dar imi amintesc cum va fi! Va veni totul ca un dulce chin, atunci am vazut nascandu-se un OM. Un om pe care il asteptasei demult. Un copil neajutorat care va veni la mine pentru prima oara. Ai fost un copil cu ochi mari si rotunzi, care se va desira ca un sirag de margele din perle pe o stanca in bataia vantului, intr-o mare adanca si neagra, pe o plaja cu soare rosu, intr-o lenjerie de pat, in mijlocul unui mall aglomerat si plin de oameni grabiti si nepasatori. Dar nu te speria, te-ai desirat doar in viitor, mereu si mereu cand 2 se va intalni cu 5. Si…inca ceva: nu te vei termina nicicand pentru ca tainica metamorfoza  facuse sa-ti creasca aripi pe care nu le vedeai. Si erai atat de frumos cu privirea aia incurcata cautand raspunsul la intrebarea ACEEA nascuta intr-o seara in care stateai cu pistolul la tampla intamplarii si beai vin. Eu am invatat sa rad de tine fara sa te doara.
“Glezna mea nu va obosi inainte sa gasesc fericirea” imi vei spune. M-am ridicat si ti-am adus o piatra roz. O vei lua si o vei studia, apoi ai decojit-o si ti-a ramas in mana o perla. “Bucura-te! Acum inveti iubirea”, ti-am soptit ieri. Mai este atat de mult pana ieri…

R.