30 noiembrie 2011

La Paris


Te-am gasit pe-o strada mica in Paris azi noapte. M-ai luat de mana si mi-ai pus aratatorul pe buzele reci. Am clipit scurt in semn de acord. Cap au pas cap? Cap! Si am inceput sa alergam ca doi nebuni in noapte...fara directie si fara scop. Ai inceput sa razi tot mai tare si abia atunci mi-am dat seama ca nu-i un simplu joc. Te-am urmat fara intrebari, in timp ce in spatele nostru venea o armata de balauri.  Sunt hotii de vise si hotii de timp. Sunt cei care sugruma speranta si omoara dorinta. Dar nu mi-e frica de ei cand sunt cu tine. Mi-e frica doar atunci cand ma lasi singura in camera roz. (...) Am ajuns la Sacre Coeur si am privit in liniste Parisul. E iarna si e tare frig; tremuram incet dar nu plecam. "Luminile Parisului de Craciun sunt ireale!". Mi-am dorit atat de mult sa ajung aici si apoi a venit aceasta intamplare fericita. De ce cu tine? De ce acum? Nici nu stiu cate nu stiu..

Ah! Sa mergem, zic! Mai sunt atatea de vazut si vreau sa fiu o furnica la baza turnului in seara asta! Pe drum ne oprim la un Mc’ sa luam o ciocolata calda si sa ne bucuram de atmosfera pariziana de sarbatoare care se simte in interior. Aici m-ai lasat si ultima oara cand ne-am vazut si inca ma mai uit pe geamul din dreapta mea in speranta ca vei veni. Te astept cu un zambet larg si linistit, ca al omului care tocmai a reintalnit un om drag. Dar stai! Esti chiar aici!

Timpul se condenseaza, distantele se scurteaza si am ajuns la destinatie. Alegem sa tacem tinandu-ne de mana. Ma uit pe furis la tine si-ti vad emotia din zambet. Si eu simt la fel. Deschid gura si vreau sa-ti soptesc ca...dar mai bine nu! Ce cuvinte ar putea sa descrie cum simt momentul asta? Te strang tare de mana doar si intreb atat: daca aici fluturii dau din aripi pentru noi, oare ce se intampla in cealalta parte a globului...?

M.

(la) Masa discutiilor…


… este liniste si pace. Singurele valuri apar in cana de ceai si sunt provocate de lingurita care amesteca mierea. Linistea e dulce.
Pana de curand nu stiam de acest concept, dar de cand A. mi-a povestit ca e la indemana oricui sa aiba o masa a discutiilor, mi-am confectionat una rapid. Aveam multe locuri in care imi dadeam intalnire cu mine, dar cred ca tanjeam dupa un loc stabil, cosy si fix-cum-vrea-eu-sa-fie. Cred ca obosisem sa alerg in diverse locuri din lume ca sa ma intalnesc cu mine.
Coltisor la geam, in colt, ciocolata calda care ma asteapta mereu pe masa, coala alba gata sa fie umpluta, stilou cu penita subtire si un scaun gol cu o pernuta rosie. Vii?

**Why don't you tell me something that counts?
R.

29 noiembrie 2011

Mara

Sunt lumina. Vie.
Sunt animal. De plus.
Sunt culoare. Curcubeu.
Sunt noapte. De vis.
Sunt energie. Fluctuanta.
Sunt putere. On my own.
Sunt caldura. Ascunsa.
Sunt Mara. De la trei.

maine voi fi altcineva. voi purta alta haina. vei putea sa proiectezi o alta culoare asupra mea. poate una care iti place. felia inceputa de tort zace pe masa din bucatarie. si nu o vrei. uite-te la foaia goala de hartie care sta pe scaun. stii ca poti sa o folosesti? coloreaza-ma frumos!

M.

28 noiembrie 2011

Lumea din varful pensulei

(....)Mergea cu pasii egali si singuri ai omului care stie ca rabdarea si constanta il vor duce pana la capat. (Ina Ilie, Femeia care a uitat sa nasca)

Era momentul. Acum si nu mai tarziu. Dupa o pauza de mai bine de 365 de zile, dorinta a castigat. Tabloul a fost pictat cu rataciri aventuroase, calatorii construite, fiinte care au invatat zambetul, provocari constante, plimbari descult in parc, redecorare interioara [a sinelui], alegeri multicolore si gadilici in talpa. Nu e terminat, dar e expus la muzeul din Calea Victoriei. Curiosii il pot admira zilnic intre 10-18. Sa nu intarziati! Nu-i timp acum pentru amanari.
A obosit. Mi-a soptit asta cand a avut loc lansarea. Candva in viitor. Pictor debutant, un pic interesant dar foarte ezitant. Dar de ce? De mere. Pentru ca nu exista motive palbabile mereu si pentru ca e mai usor sa nu le cauti. Sa nu incerci sa gasesti explicatii acolo unde nu sunt. Sa incerci sa vezi the big picture si sa nu spui ca rosul si cu movul nu se pupa. Pentru ca se pupa; la fel de pasional ca albul cu negrul. Trebuie DOAR sa inveti culorile pana la capat, cu toate nuantele lor. Sa-ti dai timp sa le cunosti. A! Si cel mai important...trebuie sa vrei.
Mi-a parut rau sa-i citesc zambetul de pe buze. Era transparent si ma invita la un pahar de vorba. Asa am aflat de unde oboseala. Nu l-au inteles pe deplin. Si acest tablou la care a muncit cu atata incredere si speranta a fost criticat. Si ce daca? Poti spune asta atat de usor atunci cand esti in afara lui...dar el...el e o parte din tablou. Stie ca intr-o zi vor veni si ochii care vor aprecia cu sufletul rezultatul unui daruiri. Timpul are rabdare. Si el la fel. Asta e planul. Singurul pe care il are acum.


M

27 noiembrie 2011

Neobosire


Mai este atat de mult pana ieri….dar imi amintesc cum va fi! Va veni totul ca un dulce chin, atunci am vazut nascandu-se un OM. Un om pe care il asteptasei demult. Un copil neajutorat care va veni la mine pentru prima oara. Ai fost un copil cu ochi mari si rotunzi, care se va desira ca un sirag de margele din perle pe o stanca in bataia vantului, intr-o mare adanca si neagra, pe o plaja cu soare rosu, intr-o lenjerie de pat, in mijlocul unui mall aglomerat si plin de oameni grabiti si nepasatori. Dar nu te speria, te-ai desirat doar in viitor, mereu si mereu cand 2 se va intalni cu 5. Si…inca ceva: nu te vei termina nicicand pentru ca tainica metamorfoza  facuse sa-ti creasca aripi pe care nu le vedeai. Si erai atat de frumos cu privirea aia incurcata cautand raspunsul la intrebarea ACEEA nascuta intr-o seara in care stateai cu pistolul la tampla intamplarii si beai vin. Eu am invatat sa rad de tine fara sa te doara.
“Glezna mea nu va obosi inainte sa gasesc fericirea” imi vei spune. M-am ridicat si ti-am adus o piatra roz. O vei lua si o vei studia, apoi ai decojit-o si ti-a ramas in mana o perla. “Bucura-te! Acum inveti iubirea”, ti-am soptit ieri. Mai este atat de mult pana ieri…

R.