27 noiembrie 2011

Neobosire


Mai este atat de mult pana ieri….dar imi amintesc cum va fi! Va veni totul ca un dulce chin, atunci am vazut nascandu-se un OM. Un om pe care il asteptasei demult. Un copil neajutorat care va veni la mine pentru prima oara. Ai fost un copil cu ochi mari si rotunzi, care se va desira ca un sirag de margele din perle pe o stanca in bataia vantului, intr-o mare adanca si neagra, pe o plaja cu soare rosu, intr-o lenjerie de pat, in mijlocul unui mall aglomerat si plin de oameni grabiti si nepasatori. Dar nu te speria, te-ai desirat doar in viitor, mereu si mereu cand 2 se va intalni cu 5. Si…inca ceva: nu te vei termina nicicand pentru ca tainica metamorfoza  facuse sa-ti creasca aripi pe care nu le vedeai. Si erai atat de frumos cu privirea aia incurcata cautand raspunsul la intrebarea ACEEA nascuta intr-o seara in care stateai cu pistolul la tampla intamplarii si beai vin. Eu am invatat sa rad de tine fara sa te doara.
“Glezna mea nu va obosi inainte sa gasesc fericirea” imi vei spune. M-am ridicat si ti-am adus o piatra roz. O vei lua si o vei studia, apoi ai decojit-o si ti-a ramas in mana o perla. “Bucura-te! Acum inveti iubirea”, ti-am soptit ieri. Mai este atat de mult pana ieri…

R.