30 noiembrie 2011

La Paris


Te-am gasit pe-o strada mica in Paris azi noapte. M-ai luat de mana si mi-ai pus aratatorul pe buzele reci. Am clipit scurt in semn de acord. Cap au pas cap? Cap! Si am inceput sa alergam ca doi nebuni in noapte...fara directie si fara scop. Ai inceput sa razi tot mai tare si abia atunci mi-am dat seama ca nu-i un simplu joc. Te-am urmat fara intrebari, in timp ce in spatele nostru venea o armata de balauri.  Sunt hotii de vise si hotii de timp. Sunt cei care sugruma speranta si omoara dorinta. Dar nu mi-e frica de ei cand sunt cu tine. Mi-e frica doar atunci cand ma lasi singura in camera roz. (...) Am ajuns la Sacre Coeur si am privit in liniste Parisul. E iarna si e tare frig; tremuram incet dar nu plecam. "Luminile Parisului de Craciun sunt ireale!". Mi-am dorit atat de mult sa ajung aici si apoi a venit aceasta intamplare fericita. De ce cu tine? De ce acum? Nici nu stiu cate nu stiu..

Ah! Sa mergem, zic! Mai sunt atatea de vazut si vreau sa fiu o furnica la baza turnului in seara asta! Pe drum ne oprim la un Mc’ sa luam o ciocolata calda si sa ne bucuram de atmosfera pariziana de sarbatoare care se simte in interior. Aici m-ai lasat si ultima oara cand ne-am vazut si inca ma mai uit pe geamul din dreapta mea in speranta ca vei veni. Te astept cu un zambet larg si linistit, ca al omului care tocmai a reintalnit un om drag. Dar stai! Esti chiar aici!

Timpul se condenseaza, distantele se scurteaza si am ajuns la destinatie. Alegem sa tacem tinandu-ne de mana. Ma uit pe furis la tine si-ti vad emotia din zambet. Si eu simt la fel. Deschid gura si vreau sa-ti soptesc ca...dar mai bine nu! Ce cuvinte ar putea sa descrie cum simt momentul asta? Te strang tare de mana doar si intreb atat: daca aici fluturii dau din aripi pentru noi, oare ce se intampla in cealalta parte a globului...?

M.