28 noiembrie 2011

Lumea din varful pensulei

(....)Mergea cu pasii egali si singuri ai omului care stie ca rabdarea si constanta il vor duce pana la capat. (Ina Ilie, Femeia care a uitat sa nasca)

Era momentul. Acum si nu mai tarziu. Dupa o pauza de mai bine de 365 de zile, dorinta a castigat. Tabloul a fost pictat cu rataciri aventuroase, calatorii construite, fiinte care au invatat zambetul, provocari constante, plimbari descult in parc, redecorare interioara [a sinelui], alegeri multicolore si gadilici in talpa. Nu e terminat, dar e expus la muzeul din Calea Victoriei. Curiosii il pot admira zilnic intre 10-18. Sa nu intarziati! Nu-i timp acum pentru amanari.
A obosit. Mi-a soptit asta cand a avut loc lansarea. Candva in viitor. Pictor debutant, un pic interesant dar foarte ezitant. Dar de ce? De mere. Pentru ca nu exista motive palbabile mereu si pentru ca e mai usor sa nu le cauti. Sa nu incerci sa gasesti explicatii acolo unde nu sunt. Sa incerci sa vezi the big picture si sa nu spui ca rosul si cu movul nu se pupa. Pentru ca se pupa; la fel de pasional ca albul cu negrul. Trebuie DOAR sa inveti culorile pana la capat, cu toate nuantele lor. Sa-ti dai timp sa le cunosti. A! Si cel mai important...trebuie sa vrei.
Mi-a parut rau sa-i citesc zambetul de pe buze. Era transparent si ma invita la un pahar de vorba. Asa am aflat de unde oboseala. Nu l-au inteles pe deplin. Si acest tablou la care a muncit cu atata incredere si speranta a fost criticat. Si ce daca? Poti spune asta atat de usor atunci cand esti in afara lui...dar el...el e o parte din tablou. Stie ca intr-o zi vor veni si ochii care vor aprecia cu sufletul rezultatul unui daruiri. Timpul are rabdare. Si el la fel. Asta e planul. Singurul pe care il are acum.


M