17 decembrie 2011

Everybody needs a home


“Imi plac oamenii” ar fi raspunsul simplu la intrebarea “ce-ti place tie?” Imi plac povestile pe care le spun, imi place ca sunt diferiti si amuzanti, imi place ca au sentimente si ca joaca dur uneori, imi plac oamenii-surprize-placute si as vrea sa ma-nconjor de oamenii care pot…orice.
Imi vin in minte doua categorii importante de oameni: oamenii-acasa si oamenii-camera-de-hotel. Cei din urma sunt cei care te insotesc doar o vreme in drumul tau spre devenire sau cei pe care ii ocupi periodic, cand ai nevoie de o iesire din cotidian. Oamenii-camera-de-hotel sunt all shinny si reusesc de multe ori sa aduca ceva sparkle in viata ta. Sunt cei cu care iti place sa petreci sambata seara la povesti sau cei care te invita la film, sunt cei care te fac sa razi sau cei care iti scriu mesaje in miez de noapte. Ii adori din prima pentru ca nu-ti cer mult si-ti promit o experienta noua. Asa si e pentru o vreme, pana cand iti dai seama ca ai nevoie de mai mult decat pot ei sa-ti ofere. Si atunci zici punct si de la capat.
Sa calatoareasca! Asta este hobby-ul prea multor persoane care nu au gasit inca un element prin care sa iasa din multime. Si unii dintre ei chiar o fac. Se plimba curiosi dintr-o camera de hotel in alta, schimband continuu peisaje, temperaturi si continente. E imposibil sa nu circulam, sa nu cunoastem, sa nu ne bucuram de minunea intamplarii. Fiecare loc si fiecare camera de hotel are rostul ei in povestea noastra. Uneori intelegem asta abia mai tarziu cand nu mai avem sansa sa impartasim concluzia. In unele dintre camere se construiesc amintiri placute, in timp ce in altele mintea si sufletul ajung sa se certe prea tare. Cineva trebuie sa castige si, putin ironic, decizia este mereu aceeasi. Sa let go si sa te intorci acasa.
Acasa este locul care te face sa vibrezi puternic atunci cand il revezi dupa o lunga perioada de timp, este locul unde te simti complet si protejat. Este locul care te primeste cu caldura, indiferent prin cate hoteluri te-ai plimbat sau cat ai lipsit. Oamenii-acasa sunt putini de obicei si se construiesc cu foarte mult efort. Cine a zis ca e usor ca construiesti un camin?! De ei ti-e cel mai dor cand esti departe si cu ei vrei sa impartasesti toate momentele remarcabile. Sunt oameni dragi, cu povesti multe, care merg (fie si doar din inertie) alaturi de tine prin apa si foc.




 A fost un an cu multe surprize pentru noi toate si s-au schimbat o groaza de lucruri. Mai e atat de putin din el si mi-a venit sa ma gandesc un pic in seara asta la cum s-a scris povestea. Imi vine sa zambesc asa frumos si plin...pentru ca a fost un an foarte frumos si ne-a dus intr-un punct in care nici nu banuiam ca vom ajunge. Imi amintesc cand ne-am intalnit la A. pentru new year’s resolution si habar n-aveam ce sa-mi doresc! Nu stiam despre ce va fi anul asta, nu aveam un plan.

Flash: pajiste la Olde Vechte si blocaj total, 4 luni de comunicare ineficienta, 6 dimineata in holul din casa mare si frumoasa din Olanda- doi straini grabindu-se spre gara si O. traind intens o poveste care era a mea, mesaje peste mesaje si cea mai buna dovada ca ceva neintelegeri nu vor insemna niciodata sfarsitul universului, intr-adevar. Sala de lectura si vederea cu mesajul „you know you will always have Paris”, disconnection, intalniri tarzii, convorbiri lungi la telefon si someone to ask how is your heart on a cold Saturday night. [zambet pentru povestile nespuse, pentru momentele depasite, pentru cat de connected ma simt desi sunt luni intregi in care nu ne-am mai vazut]
Gandul la cea mai lunga si adevarata relatie la distanta si gandul la cea mai maturizata relatie mi-au bucurat seara. Ce iti trebuie pentru a mentine o relatie? Dorinta si intelepciune. Atunci cand intelegem ca nu exista „niciodata”, ca drumul nu este numai drept, ca peisajele se pot aglomera uneori fara sa elimine din decor elementele deja existente, ca solutiile apar daca le cautam... atunci putem spune ca am inteles un pic din mecanismul complicat care ii determina pe oameni sa stea, sa se cunoasca, sa experimenteze, sa impartaseasca, sa ramana alaturi peste ani, sa depaseasca cumpene, sa traiasca povesti, sa isi doreasca mai mult, sa sfarseasca prin a deveni acasa la un moment dat. Acel „acasa” la care te intorci mereu cu aceeasi emotie si drag.

Bine ati venit acasa, O. si A.! I so missed you!
 M.