26 martie 2012

Martie- sfarsit sau inceput?


In ultimile sase luni stabilisem toate detaliile marii reintalniri. Era un vis care capatase contur mai devreme decat as fi putut spera. Era totusi un an mai tarziu. Departe de ziua in care am coborat din tren cu zeci de kilograme in bagaj si am zarit acea fata prietenoasa asteptandu-ma pe peronul garii mici. Curand a devenit un fel de acasa adoptiv si sansa de a fi. Limba stalcita si cuvinte ezitante, limbaj al semnelor salvator, carnati in micul centru si prima plimbare lunga in zi cu soare. Era abia inceputul. Ma mut prin timp parca as sari sotronul si imaginile mi se desfasoara in cap cu o rapiditate greu de urmarit. Este acum, a fost candva...nici nu mai stiu.
Am petrecut impreuna nenumarate nopti in care povesteam cu pofta si entuziasm. Nu existau bariere, ci numai fiori timizi in talpa. Era nou, neasteptat si frumos conturat. Crosetasem impreuna un sistem care parea sa functioneze de minune. Mesaje descifrate cu ajutorul dictionarului, e-mailuri lungi si jucause, intalniri ireale care durau pana dimineata si telefoane neasteptate. De afara parea ceva, in realitate era chiar nimic.
Bilete de avion si aterizare in orasul meu de suflet din acea perioada. Zi cu soare, cum imi place mie. Martie sau inceput de altceva. Inima in gat si zeci de ganduri pe minut. Sandwich cu peste din colt, de vis-a-vis de gura de metrou din centru si suc de maracuja din barul brazilian. „Ajung la 2, ne intalnim la fantana. Abia astept sa te vad!”. Toate detaliile sunt puse la punct- cand plecam, unde ajungem, ce putem vizita. Cum simtim? Stim? – Absent! Cum adica? Adica simplu, nu stim...eu nu stiu, tu nu stii, el nu stie, noi nu stim. Coma emotionala. Vezi, auzi, dar nu vorbesti. Cand te trezesti? Cand o sa pot! Cand va intalniti? Acum!
Ma vad incorsetata intr-un corp care ma asculta, care radea cand ii dictam si mima extazul aproape mistic al reintalnirii. Ma vad intr-un corp care fierbea sub o temperatura de 40 C, asemenea pielii ce-mi era mangaiata de soare pe malul apei. Ma vad pierduta in peisaj, un peisaj atat de cunoscut, in care imi petrecusem zilele de vara alaturi de oameni dragi, oameni sinceri, oameni adevarati. Eram mai acasa eu decat simteam ca ar fi fost acest om. Stiam cu ochii inchisi drumul catre locuri deosebite, pentru ca aveam ochi pentru ele. Inca mai am, inca mai stiu, inca mai caut. Imaginea mea incepe cu oameni frumosi la terase si se termina cu doi- ciocoi vechi si noi.
Cap in nori, gura pana la urechi, apropiere si stanjeneala, comportament nefiresc si greu de digerat   intr-un timp atat de scurt. Scurt sau lung, mare sau mic....totul este relativ. Scurt pentru cineva care are nevoie de timp si spatiu ca sa fie. Ce sa fie? Poezie. Cu sirop si multa miere. Gesturi ezitante, fastaceli de liceu, gol in stomac. Imi place! E diferit. De ce nu mi-ai spus ca departarea dintre oameni nu se masoara in kilometri? Cat de departe poti simti omul care are nasul lipit de obrazul tau? Cat de la mine la tine.
Vedete fabricate la muzeul de ceara si povesti confectionate de minti neocupate. Oras intreg in miniatura si picioare care darama totul in calea lor. Destrama vise, strica cadouri, croiesc noi drumuri, descopera cai diferite. Ce stiai exista, dar in alta versiune. Realitatea este nascocirea fiecarui individ in parte. Cartierul rosu si restaurant marocan. Dor de duca si de nopti lungi petrecute in fel si chip. De priviri calde si cuvinte storcite, topica stricata si exprimari copilaresti. 

Sfarsit sau inceput? E tot una!

 m.

25 martie 2012

Before Sunrise/ Sunset [and after]

Totul a pornit de la o discutie obisnuita despre filme preferate. Au urmat apoi etichetele binecunoscute : "filme-sirop", "filme de stare", "filme de tristete", "filme de dragoste" etc etc. 
Din seria filmelor care pot purta cu mandrie toate aceste etichete, am hotarat in acest weekend sa revad perechea de filme "Before Sunrise" si "Before Sunset", de data asta unul dupa altul. Buna alegerea ca de fiecare data; cu atat mai inspirata cu cat mi-am hranit simturile cu intreaga poveste, cu inceputul si continuarea inceputului....pentru ca nu i-as spune final. De fapt nici nu exista final in povestea asta, ceea ce este minunat pentru ca fiecare persoana isi poate construi propia versiune. Jesse insusi subliniaza ca frumusetea cartii scrise de el despre prima noapte consta in faptul ca visatoarul este sigur  ca personajele se raintalnesc, in timp ce un cinic va sti clar ca finalul povestii este acolo unde este ultimul punct in carte. 
Frapant la ambele filme mi s-a parut cat de aproape de realitate sunt- nu se face abuz de peisaje  tinute, personaje, artificii regizorale, nu este nevoie. Ambele sunt filme despre aici-si-acum si nimic mai mult. Nu despre machiaj, suvite de par batute de vant, tinute spectaculoase, decoruri atragatoare. Totul este despre o stare speciala, despre dorinta de a absorbi cat de mult din celalalt si din intamplarea speciala a carui protagonist esti; este despre o conexiune rara intre oameni, care se naste de la primul schimb de priviri si rezista peste ani ca intr-o capsula in care timpul nu se scurge niciodata, nu ofileste clipa, nu spulbera magia; este despre vibratie la unison; despre minunea intalnirii si mirarea amintirii.


[...]
Sunt oameni cu care petreci zile, luni, ani, dar parca niciodata nu reusesti sa comunici pana la capat cu ei, ramane mereu un spatiu pe care nu reusesc sa il cucereasca, asa incat sa te viruseze total cu prezenta lor. Sunt alti oameni pe care ii intalnesti din intamplare, vin cu bonul de expirare pe care ti-l prezinta de cand ii intalnesti: "plec in 3 zile", "este ultima mea seara aici", "sunt de doi ani in tara, dar intr-o saptamana plec", dar care fac totul sa para atat de simplu- timpul se opreste in loc, toate grijile si framantarile cotidiene par foarte departe, orice coordonata spatiala este total irelevanta atata timp cat esti in preajma celuilalt. Minunate intamplari. Si atat de periculoase. Ca si in film, si in realitate pericolul pandeste la orice colt. 

Time is up. Say bye. Go back to your life. Life is never the same. You never forget. You are never the same.
Remember: you are just stardust.

R.

22 martie 2012

Blue Valentine

I’m very intuitive…I know there’s something up.

 
….asa incepe totul in Blue Valentine, poveste care ne demonstreaza (inca o data, daca mai era cazul) faptul ca iubirea nu este suficienta pentru a avea o relatie fericita....sau asta am inteles eu :)
Poate datorita actorului principal (<3), poate datorita modului frumos in care le-a fost scris inceputul sau poate I’m just in a good mood….dar nu mi se pare un film trist. Mi se pare un film interesant despre o iubire; despre un el-care se daruieste din dragoste si o ea-vulnerabila care accepta ajutorul atunci cand i se ofera. Este un film despre asa-nu-as-vrea-sa-ajung, dar--mi-ar-placea-sa-incep.

Nu reusesc sa ma hotarasc asupra unei stari. Mi-a placut, asta stiu sigur. Nu m-a lasat goala la final, asa cum ma asteptam. As vrea sa-mi dau seama de cine imi pare (mai) rau…dar poate ca nici nu conteaza.

-De EL: care si-a asumat un rol pe care ar fi putut sa-l refuze, dandu-si sansa sa fie cu altcineva.
              care a ales sa fie tatal unui copil care nu e al lui doar pentru a fi alaturi de femeia pe care o iubeste.
              care este invinuit la final de esecul relatiei.
-De EA: care fara drept de decizie de trezeste cu un copil pe care nu il doreste.
              care din vulnerabilitate confunda teama cu iubire si accepta o viata pe care altfel probabil nu ar fi ales-o.

Povestea lor este probabil povestea multor altor cupluri. Pentru multi asa este viata. Pentru altii insa are si alternative. It’s always up to you, right?!


m.

21 martie 2012

Lasa-ma sa fiu!

Este placut sa gasesti lucruri vechi si sa te bucuri de ele ca si cum ar fi noi. M-a atras tot timpul "altfel-ul" si mult timp am alergat dupa el...il recunosc usor, dupa felul in care imi vibreaza inima cand ne intalnim. Caut mereu locuri cu personalitate, ma lipesc ca un magnet de oamenii care au povesti interesante de impartasit, imi place dubiosul si aleg unori exceptiile de la regula.

Oamenii care folosesc un numar limitat de cuvinte m-au pus intotdeauna in dificultate. Cand nu am rabdare sa-mi testez limitele (de tolerabilitate sau flux verbal), recunosc, ii evit. Motivul este simplu: nu-mi plac tacerile lipsite de confort. Acum eu tac. Si tac mult pentru ca s-au  epuizat gandurile . Si nu gasesc cuvinte potrivite pentru a expirma un gol.

Altii sunt maestri insa :) De aceea ii apreciez foarte tare pe cei care au talent si reusesc sa exprime frumos in cuvinte orice stare. Imi amintesc ca acum cativa ani, cand am citit prima data textul de mai jos am fost un pic invidioasa...mi-as fi dorit sa-l fi scris eu. Mi-ar fi placut sa am darul scrierii si sa pot si eu da nastere unor emotii prin intermediul lucrurilor pe care le scriu. Dar altii se pricep mai bine, asa ca merita pomovati. Din pacate nu-mi amintesc cum se numea autoarea textului; stiu doar ca  acesta a aparut intr-un numar al revistei gratuite Coffee Break, la sectiunea Coffee Mood. 

Bucurati-va de frumos in stare pura si permiteti-va sa fiti!
m.


Lasă-mă să fiu. Nu mă întreba unde am fost, cu cine şi ce am făcut.
Mi-e încă greu să recunosc că timpul mă pierde în pliurile ridurilor,
că îmi asistă dispreţuitor neputinţele. Motiv pentru care m-am hotarât
să inversez rolurile. Provoc secunda să aibă răbdare, să stea cu mine
la o cafea, să mă aştepte cuminte până când mă voi sătura de veşnicia
prezentului. Mă joc, bineînţeles. Timpul râde de mine. Si-a permis
întotdeauna să râdă de noi. Îl pierd cu naivitate, convinsă fiind că
nu pierd nimic.


Lasă-mă să vreau. Nu-mi spune că ţi-e dor, nu întreba când ne vedem.
Doar vino! Vom face schimb de timpuri. Cu siguranţă vei crede că al
tău e mai preţios. "Un minut de-al meu face cât o oră de-a ta", vei
spune tu fără să-mi spui. Dar nu. Lucrurile astea nu se negociază. Eu
nu îmi sacrific timpul, eu mi-l dăruiesc! Si nu! Nu trebuie să mă vrei
mereu, e de ajuns să mă vrei o singură dată, dar să mă vrei destul!


Lasă-mă să tac. Nu aştepta vorbe care să-ţi confirme că mă simt bine.
Tăcerea mea e fie o luptă intensă, fie o pace adâncă în care exişti şi
tu. Am grijă să te primesc cu totul, să nu te doară despicarea
nefirească a bunelor de rele. Nu-ţi face probleme că eşti prea gras
ori prea înalt, marea mea e albastră şi fără de margini. Încap până şi
delfinii pe care nu trebuie să fii gelos. La început îţi vor părea
mici demoni, nu-ţi fie frică să te apropii. Intimitatea apropierii îţi
va dezvălui adevărata lor natură. Învaţă să te joci cu ei!



Lasă-mă să plâng. Plânsul meu e lin, lacrima alunecă lung până la bărbie.
Întreabă-mă "de ce" numai dacă îmi va desfigura chipul sub sughiţuri
sacadate. Dar atunci vei ştii singur că "degeaba". Si acum ştim
amândoi că nu e timp pentru "degeaba". Ceasul nopţii bate cărările
rătăcirii. Aprinde în mine focul căutării şi apoi fugi. De mă vei
chema te voi găsi oriunde şi oricând, pentru totdeauna.


Lasă-mă să ştiu. Nu-mi servi minciuni colorate gândind că ai dreptul
să dansezi cu mine la infinit chiar şi după ce muzica s-a terminat.
Nu-mi estima puterea de a ierta, încearcă să fii demn în faţa
deciziilor mele. Dacă a meritat sau nu va fi însă greu să cântăreşti.
Abia târziu, explicaţiile şi complicaţiile te vor lăsa să-ţi amputezi
senin trecutul. Si...nu te speria să afli că eşti un recidivist. Cu
toţii suntem.


Lasă-mă să plec. Dar lasă-mă să plec la timp! La timpul meu! În felul
ăsta nu-mi voi dori să uit minutul pe care l-am trăit respirînd
împreună frumosul.


... oriunde,
oricând,
pentru
totdeauna...

18 martie 2012

Spring came [singing]


It was one of those March days when the sun shines hot and the wind blows cold:  when it is summer in the light, and winter in the shade.  ~Charles Dickens
 ***
Everything is blooming most recklessly; if it were voices instead of colors, there would be an unbelievable shrieking into the heart of the night.  ~Rainer Maria Rilke, Letters of Rainer Maria Rilke
***
It's spring fever.  That is what the name of it is.  And when you've got it, you want - oh, you don't quite know what it is you do want, but it just fairly makes your heart ache, you want it so!  ~Mark Twain

***
Every spring is the only spring - a perpetual astonishment.  ~Ellis Peters
***
The first day of spring is one thing, and the first spring day is another.  The difference between them is sometimes as great as a month.  ~Henry Van Dyke
*******************************************************************************

corp moale. relaxare usoara. minte limpede.
m.

16 martie 2012

Carti care te fura

Am auzit astazi la radio ceva ce mi-a placut foarte mult:  "O carte merita citita atunci cand lasa rani"

Pornind de la acest citat as extrapola la toate experientele pe care le traim. M-as intoarce la R. care mereu spunea ca evaluaeaza o relatie dupa multitudinea de intrebari pe care le genereaza.   M-as indrepta apoi cu gandul spre Jose Ortega y Gasset (Studii despre iubire), care parca mi-a soptit prima data in liceu ca: o "adevarata iubire se percepe mai bine pe ea insasi si, asa zicand, se masoara si se calculeaza pe sine in durerea si suferinta de care e capabila". Imi amintesc ca revoltator mi s-a parut, adolescenta fiind, sa citesc aceasta ipoteza. Visand la "happily ever after", nu puteam fi de acord cu masurarea unei iubiri prin suferinta pe care o provoaca. Astazi, cativa ani mai tarziu, as putea fi de acord. Atat de simplu!

M-am gandit la carti care, din punctul meu de vedere merita citite si cel mai recent exemplu al meu este "Ce ne spunem cand nu ne vorbim", Chris Simion. Revin cu drag la aceasta carte, la piesa care o continua, la omul de care am legat intreaga experienta si...la mine.
De ce a lasat rani? Pentru ca a scrijelit precum creta pe tabla neagra si mult prea incarcata de atata scris, in incercarea de a adauga ceva peste. S-a intamplat!

"[Zmeul albastru]:  Ispita este la ficare pas. Nu trebuie sa o cauti, trebuie doar sa deschizi ochii, sufletul , picioarele, slitul, portofelul, spatele...depinde de fiecare in parte. Eu ispitei vreau sa ii deschid timpul, sa se manifeste, sa ma provoace, sa ma iau la tranta cu ea si sa ii rezist. Ispita apare pentru a ne invata sa ii facem fata." (Ce ne spunem cand nu ne vorbim- Chriss Simion)


R.

14 martie 2012

Roads. Crossroads


Intre the day before yesterday in care se intorcea in tara "imissyou" intr-un  bagaj voluminos si today cand pleca  "mi-edordetine" din tara cu un bagaj gol, raman eu in mijlocul intersectiei si dirijez traficul. Daca m-ar fi intrebat cineva vreodata, eu as fi vrut sa dirijez sangele care tasneste prin vena cava superioara sau sa masor profunzimea si ritmul respiratiei si nu viteza cu care circula pe drum. Cum nu mi-a fost adresata aceasta intrebare si nici raspunsul nu mi-a fost auzit la timp, continuu sa dirijez traficul, sa verific pasapoarte la intrarea si iesirea din tara,sa pun stampila de "simie" sau "metoo", dupa caz. Si cand traficul nu este foarte intens si am ragaz sa gandesc, ma intreb: de ce? 
Poate pentru ca de fapt nu mi-as fi dorit niciun moment sa fiu un popas sau pompa  de benzina. Ce daca imi doream sa fiu pasager, locul din dreapta nu a fost pentru mine.

Keep driving!

R.


13 martie 2012

As simple as that


Simplu este noul trend. Lin si frumos. Natural si necomplicat.
se face?

-
intalnirea cu tine se amana intotdeaua. timpul este relativ si sunt puncte importante pe lista de prioritati. 
esti specialist in to-do-list-uri. 
ce iti place acum?
cine te atinge?
cum ai petrece o duminica dimineata, altfel decat dormind pana tarziu?
cum iti trece iubirea prin stomac?
cand vei mai fi omida?
care este gandul cel din urma la finalul zilei?
cat timp mai ai pentru tine?
timpul are rabdare?!
poate infinita
dar tu?
este bun si simplu.
desi le faci sa para prea complicate.
-
(ma uit in oglinda din fata patului verde si zaresc o umbra care imi sopteste cuvintele acestea neintelese...am libertatea sa le combin dupa bunul plac...ma joc)


m.

12 martie 2012

Vis real



Dragule drag,

M-am visat pe bicicleta alaturi de tine. Parea atat de real :) Ma gandesc ca ne-ar fi prins tare bine sa pedalam impreuna spre mare. Si sa ne jucam un pic in nisip si apoi sa poposim la o cafenea frumoasa si sa povestim..cum nu am mai facut de prea mult. Si apoi sa tacem poate si sa ne bucuram de intamplare. Vreeeeauu!!! [Ce frumos a fost!]



Au trecut (atatia) ani si (viata) totul s-a schimbat- mai stii? :)

 - mi se deruleaza 1000 de amintiri in cap- un pic de Vama, un pic de drum agitat de la facultate spre casa, un pic de scris mesaje pe sub banca la cursurile de luni, un pic de tacut pe Lacul Morii, un pic de fugit de la Daune in parc la inghetata, un pic de Suceava si intamplari frumoase, un pic de Cacica si revelion altfel, un pic de Olde Vechte, un pic de Dortmund impreuna, un pic de Milano nebun, un pic de Amsterdam matur, un pic de Gelsenkirchen si viata de studenti saraci si ingramaditi sarmale in doua paturi mici, un pic de Bucuresti cu nopti zapacite in Expirat, un pic de rasarit pe plaja din Mamaia si ganduri innodate, un pic de Valeni cu Power Puff, un pic de Martisor adus in fata blocului, un pic de camera de hotel, Bacardi Breezer de lamaie si multa indrazneala, un pic de restaurant marocan si conversatie in patru limbi straine, un pic de lucrat la proiecte comune din facultate, un pic de 1 mai si concert pe plaja, un pic de atunci si acum, un pic de viata frumoasa si draga-

Azi mi-e dor. Si ieri. Si maine. Stii asta, nu?

De departe aproape,
m.

11 martie 2012

Like Crazy

Am crezut ca am inteles
dar nu am inteles nimic
a fost superficial
doar exteriorul inchis si nerabdarea semi-pretioasa
doar intuitia care deseneaza continutul
ce culoare are vidul?
[...]
nu mi-am dat seama ca in unele cazuri poate fi mai mult decat intregul
ca intregul este doar o idee confortabila
pentru ca este format din doua  jumatati
care te impart pe jumatate
nu am stiut
nu stiu
despre partile dintre jumatati
acelea lipicioase din tine si din mine
[...]
Like Crazy  sau 1,40 h in care simti                                
celulele explodeaza in corp
corpul este cand foarte greu, apasator de greu
cand usor ca un fulg
este povestea ta
poate ar fi putut fi si a mea
mi-a lipsit curajul
este povestea regizorului
cu happy end in realitate
blurr total in film
[...]
ziua intai-o privire
ziua a doua- o scrisoare
ziua a cincea- o plimbare
ziua a zecea- un concert
ziua a cinsprezecea- scaunul tau
ziua a optsprezecea- te iubesc
ziua a douazecea + o vara- fericire
luni dupa-!!!
ani dupa- ?

vrei sa construim un pod peste ocean
din varful degetului meu aratator
pana in varful inelarului tau?

Recomand.
R.

10 martie 2012

DO

DO re mi fa sol la si DO
inceputul si sfarsitul
Ce frumos ai zis
"sa nu stricam Do-ul"
9- preview pentru 10
Nu ti-am zis ca zece este numarul perfect?
Perfect pentru platit datorii
Heeeehhh
Acrobatii verbale intre adolescenta si...
Adolescenta tarzie?
Stiu
O sa razi si o sa scoti putin limba
aici si acum
e dragut

R.

Sa te vad cum stralucesti!

[pentru ca ne plac povestile...aterizate in e-mail]




A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Curand insa si-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, minore pentru alții, dar care pe ei i-ar fi putut despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Si se plimbau tot timpul împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar poate nici nu e important. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o. Fiind din ce în ce mai trist, licuriciului i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…
Intr-o zi, cum se plimba el foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus spus plina de entuziasm:

- Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
-Stii că ai dreptate  a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ MAI STRĂLUCESC!

[pentru ca suntem buburuze care cauta stralucirea]

m.

3 martie 2012

Internal map of reality


[aer proaspat la pachet. amintiri activate]

Cand ne-au povestit despre harta mentala interna a fiecarui om, mi-am zis ca nu voi fi prea curand capabila sa o explic coerent. A trebuit sa exersam un pic ca sa o intelegem si sa o interiorizam. Apoi am lucrat cu ea si am observant in ce zone putem face interventii astfel incat sa schimbam ceva….daca vrem.
Peste putin timp, nu numai ca mi-era mai clara, dar a trebuit sa o prezint in fata altor persoane si a trebuit sa o fac cat mai usor de „digerat”. Am reusit. Si de atunci nu am uitat.


Zilnic aproximativ 2 milioane de biti de informatie ne bombardeaza simturile in fiecare secunda si doar 5-9 biti trec de filtrele noastre de selectie, contribuind la formarea hartii mentale interne. Aceasta genereaza un comportment si o stare emotionala caracteristice. Printre filtrele pe care in mod (uneori) inconstient le utilizam se numara: memoria, amintirile, valorile, credintele, atitudinile, strategiile etc. Acestea filtre, prin intermediul proceselor de generalizare, distorsiune sau stergere, creeaza o noua imagine asupra realitatii.
Exista diferite stiinte care si-au propus sa inteleaga si sa explice felul in care fiecare persoana interactioneaza cu lumea exterioara, sa stabileasca care sunt procesele de gandire si stimulii care determina reactii si comportamente. Vor exista intotdeauna mai multe abordari.  Depinde ce alegem.
Curiozitatea este o caracteristica a fiintei umane. Gradul in care ea se manifesta difera de la o persoana la alta. Cu totii vrem sa cunoastem. Dar alegem drumuri diferite pentru a ne atinge scopul. Ma gandesc la abordarea psihologica care isi propune sa determine cauzele (reale si adanci) care genereaza comportamente sau atitudini si le cauta in experiente trecute. Suna seducator, dar poate fi destul de periculos pentru cei care se erijeaza in specialisti si deschid rani fara sa aiba apoi „instrumentele” necesare pentru a le inchide. Apoi mai este abordarea (mai superficiala din perspectiva unora) programarii neurolingvistice care studiaza limbajul si se opreste la a studia rezultatele proceselor de gandire si manifestarea acestora. Privind la imaginea hartii mentale a realitatii, as putea spune ca NLP-ul se concentreaza mai mult pe cea de-a doua parte a procesului, adica pe ruperea legaturilor dintre reprezentarea interna a realitatii si comportamente sau stari emotionale. Imi pare mai usor si poate mai eficient uneori sa intreb „cum” in loc de „de ce”. „Cum pot face sa schimb reactia X” in loc de „De ce ai reactia X si ce se ascunde in spatele ei”.
Generalizam in mod constant. Omitem informatii care ne-ar schimba teoriile, care ne-ar scoate din starile in care ne place sa ne adancim. Facem legaturi ilogice si construim demonstratii riguroase pentru a ne sustine ipotezele, la fel de lispite de noima. Facem toate astea constient sau inconstient. Depinde de gradul fiecaruia de „awearness” (pentru ca nu reusesc sa gasesc un termen romanesc care sa ilustreze la fel de bine ideea). In momentul in care stim, totul devine optional. Daca stii ca facand ceva vei obtine altceva si continui sa o faci, inseamna ca asa AI ALES. Exista intotdeauna si pentru orice mai multe variante. Mergi pe drumul cunoscut si sigur sau incerci ceva nou care te-ar putea duce in aceeasi masura intr-o poiana luminoasa si plina de fluturi multicolori sau pe marginea prapastiei. Alegi ce stii sau ce nu stii? Orice ai raspunde este la fel de ok. Daca este asumat si reflecta dorinta ta.


 
[da...teoria e usoara, practica ne omoara]

m.

1 martie 2012

Ne vedem joi?

  
imi cam place
se cam pupa
ciripire de primavara
redescoperire
potrivire
priviri departe
aer adanc in piept
si goooooolllllll
mult si atragator
dedesubt
si eu deasupra
atat
pentru moment

m.