16 martie 2012

Carti care te fura

Am auzit astazi la radio ceva ce mi-a placut foarte mult:  "O carte merita citita atunci cand lasa rani"

Pornind de la acest citat as extrapola la toate experientele pe care le traim. M-as intoarce la R. care mereu spunea ca evaluaeaza o relatie dupa multitudinea de intrebari pe care le genereaza.   M-as indrepta apoi cu gandul spre Jose Ortega y Gasset (Studii despre iubire), care parca mi-a soptit prima data in liceu ca: o "adevarata iubire se percepe mai bine pe ea insasi si, asa zicand, se masoara si se calculeaza pe sine in durerea si suferinta de care e capabila". Imi amintesc ca revoltator mi s-a parut, adolescenta fiind, sa citesc aceasta ipoteza. Visand la "happily ever after", nu puteam fi de acord cu masurarea unei iubiri prin suferinta pe care o provoaca. Astazi, cativa ani mai tarziu, as putea fi de acord. Atat de simplu!

M-am gandit la carti care, din punctul meu de vedere merita citite si cel mai recent exemplu al meu este "Ce ne spunem cand nu ne vorbim", Chris Simion. Revin cu drag la aceasta carte, la piesa care o continua, la omul de care am legat intreaga experienta si...la mine.
De ce a lasat rani? Pentru ca a scrijelit precum creta pe tabla neagra si mult prea incarcata de atata scris, in incercarea de a adauga ceva peste. S-a intamplat!

"[Zmeul albastru]:  Ispita este la ficare pas. Nu trebuie sa o cauti, trebuie doar sa deschizi ochii, sufletul , picioarele, slitul, portofelul, spatele...depinde de fiecare in parte. Eu ispitei vreau sa ii deschid timpul, sa se manifeste, sa ma provoace, sa ma iau la tranta cu ea si sa ii rezist. Ispita apare pentru a ne invata sa ii facem fata." (Ce ne spunem cand nu ne vorbim- Chriss Simion)


R.