21 martie 2012

Lasa-ma sa fiu!

Este placut sa gasesti lucruri vechi si sa te bucuri de ele ca si cum ar fi noi. M-a atras tot timpul "altfel-ul" si mult timp am alergat dupa el...il recunosc usor, dupa felul in care imi vibreaza inima cand ne intalnim. Caut mereu locuri cu personalitate, ma lipesc ca un magnet de oamenii care au povesti interesante de impartasit, imi place dubiosul si aleg unori exceptiile de la regula.

Oamenii care folosesc un numar limitat de cuvinte m-au pus intotdeauna in dificultate. Cand nu am rabdare sa-mi testez limitele (de tolerabilitate sau flux verbal), recunosc, ii evit. Motivul este simplu: nu-mi plac tacerile lipsite de confort. Acum eu tac. Si tac mult pentru ca s-au  epuizat gandurile . Si nu gasesc cuvinte potrivite pentru a expirma un gol.

Altii sunt maestri insa :) De aceea ii apreciez foarte tare pe cei care au talent si reusesc sa exprime frumos in cuvinte orice stare. Imi amintesc ca acum cativa ani, cand am citit prima data textul de mai jos am fost un pic invidioasa...mi-as fi dorit sa-l fi scris eu. Mi-ar fi placut sa am darul scrierii si sa pot si eu da nastere unor emotii prin intermediul lucrurilor pe care le scriu. Dar altii se pricep mai bine, asa ca merita pomovati. Din pacate nu-mi amintesc cum se numea autoarea textului; stiu doar ca  acesta a aparut intr-un numar al revistei gratuite Coffee Break, la sectiunea Coffee Mood. 

Bucurati-va de frumos in stare pura si permiteti-va sa fiti!
m.


Lasă-mă să fiu. Nu mă întreba unde am fost, cu cine şi ce am făcut.
Mi-e încă greu să recunosc că timpul mă pierde în pliurile ridurilor,
că îmi asistă dispreţuitor neputinţele. Motiv pentru care m-am hotarât
să inversez rolurile. Provoc secunda să aibă răbdare, să stea cu mine
la o cafea, să mă aştepte cuminte până când mă voi sătura de veşnicia
prezentului. Mă joc, bineînţeles. Timpul râde de mine. Si-a permis
întotdeauna să râdă de noi. Îl pierd cu naivitate, convinsă fiind că
nu pierd nimic.


Lasă-mă să vreau. Nu-mi spune că ţi-e dor, nu întreba când ne vedem.
Doar vino! Vom face schimb de timpuri. Cu siguranţă vei crede că al
tău e mai preţios. "Un minut de-al meu face cât o oră de-a ta", vei
spune tu fără să-mi spui. Dar nu. Lucrurile astea nu se negociază. Eu
nu îmi sacrific timpul, eu mi-l dăruiesc! Si nu! Nu trebuie să mă vrei
mereu, e de ajuns să mă vrei o singură dată, dar să mă vrei destul!


Lasă-mă să tac. Nu aştepta vorbe care să-ţi confirme că mă simt bine.
Tăcerea mea e fie o luptă intensă, fie o pace adâncă în care exişti şi
tu. Am grijă să te primesc cu totul, să nu te doară despicarea
nefirească a bunelor de rele. Nu-ţi face probleme că eşti prea gras
ori prea înalt, marea mea e albastră şi fără de margini. Încap până şi
delfinii pe care nu trebuie să fii gelos. La început îţi vor părea
mici demoni, nu-ţi fie frică să te apropii. Intimitatea apropierii îţi
va dezvălui adevărata lor natură. Învaţă să te joci cu ei!



Lasă-mă să plâng. Plânsul meu e lin, lacrima alunecă lung până la bărbie.
Întreabă-mă "de ce" numai dacă îmi va desfigura chipul sub sughiţuri
sacadate. Dar atunci vei ştii singur că "degeaba". Si acum ştim
amândoi că nu e timp pentru "degeaba". Ceasul nopţii bate cărările
rătăcirii. Aprinde în mine focul căutării şi apoi fugi. De mă vei
chema te voi găsi oriunde şi oricând, pentru totdeauna.


Lasă-mă să ştiu. Nu-mi servi minciuni colorate gândind că ai dreptul
să dansezi cu mine la infinit chiar şi după ce muzica s-a terminat.
Nu-mi estima puterea de a ierta, încearcă să fii demn în faţa
deciziilor mele. Dacă a meritat sau nu va fi însă greu să cântăreşti.
Abia târziu, explicaţiile şi complicaţiile te vor lăsa să-ţi amputezi
senin trecutul. Si...nu te speria să afli că eşti un recidivist. Cu
toţii suntem.


Lasă-mă să plec. Dar lasă-mă să plec la timp! La timpul meu! În felul
ăsta nu-mi voi dori să uit minutul pe care l-am trăit respirînd
împreună frumosul.


... oriunde,
oricând,
pentru
totdeauna...