17 aprilie 2012

Up we go


Un deget imbatranit apasa pe 3. Mana se duce apoi domol catre punga de chipsuri ieftine sprijinita in dreapta. Cranzzz si doua priviri aruncate peste umar. Mirosul din acea cutie de metal era atat de puternic si deranjant incat cu greu imi puteam inchipui ca cineva l-ar suporta mai mult de cateva minute.
Si totusi doamna din fata mea o facea! Si nu parea sa aiba nici cea mai mica problema cu el. Afisa o liniste demna de invidiat. Asta mi-a atras atentia la inceput. Apoi drumul nostru comun s-a terminat cat ai zice “lift”, dar o intrebare mai veche s-a reactivat. Cum este viata unei liftiere? Ce povesteste cand ajunge acasa la copiii ei? Ce face cu timpul pe care il are la dispozitie? Imi inchipui ca gesturile devin mecanice dupa un timp. 3,5,6…nici nu conteaza, usile se vor deschide la fel, alti oameni se vor urca. O noua coborare, o alta urcare si mult timp pentru ganduri. O viata petrecuta intr-o cutie plimbatoare si niste responsabilitati mai mult nascocite. Cum alegi sa faci asta? Tu alegi? In ce se masoara performanta unei liftiere? Cum arata fisa postului? ….atat de corporatiste sunt gandurile astea.
Suntem la spital si tot ce vedem in jur este cutremurator. Incercam sa depasim starea de rau ce ne cuprinde usor si sa ducem la bun sfarsit planul. Suntem muti in fata realitatii crude ce ni se dezvaluie in fata ochilor. Pentru noi contactul cu lumea de acolo a durat 30 de minute, pentru doamna din lift…cine mai stie.
Un deget imbatranit apasa pe P. Mana se duce apoi domol catre punga de chipsuri ieftine sprijinita in dreapta. Cranzzz si doua priviri aruncate peste umar. Mirosul din acea cutie de metal persista si este la fel de deranjant. Noi plecam, doamna din lift ramane.

m.