18 iunie 2012

Graba strica...povestea

Era luni dimineata si eram deja in intarziere. Se anuntase vreme buna asa ca m-am bucurat ca pot intra in anotimpul rochiilor vaporoase care imi pun gleznele in valoare. Am strans de-a lungul timpului cateva exemplare demne de coperta unor reviste glossy...stiti cum e, cand esti femeie niciodata nu ai suficient de multe haine. Am ales de data aceasta rochia de culoare nude cu buline negre si m-am gandit imediat la lantul din perle de aceeasi culoare care imi sta la baza gatului. All classy today!...Asta daca nu as fi reusit, in graba in care eram, sa il distrug dintr-o singura miscare. Ma uitam la perlele intinse pe jos si nu reuseam sa inteleg care dintre miscarile mele rapide au cauzat acest mic...dezastru. Apoi mi.am dat seama ca nici nu conteaza prea mult, ca descoperirea asta nu-mi va aduce lantul inapoi, iar eu tot fara ceva in jurul gatului voi pleca la serviciu.
Mergand rapid pe strada m.am gandit la aceasta intamplare ca la o metafora pentru relatii, pentru viteza cu care le traim si mai ales pentru graba cu care le distrugem. Ne indragostim in mod naiv de potentialul pe care il vedem in oameni si ne incapatanam cu tarie sa credem ca ei sunt deosebiti. Si sunt! Dar nu mereu si pentru noi. Avem rabdare si incercam sa provocam destinul, sa scrijelim calitatile pe care le vedem in omul din fata noastra. Le vrem activeate nu doar in stare latenta. De multe ori la capatul unui drum mai lung sau mai scurt, dupa nenumarate purtari, poate la tinute nepotrivite, lantul care leaga doi oameni se rupe. Uneori din cauza presiunii, uneori din cauza experientelor fericite si nefericite, uneori din cauza oboselii, uneori din cauza faptului ca unul dintre parteneri ajunge sa se plictiseasca de sperat, de asteptat, de incercat. Cedam asemenea firului subtire care tine bilele impreuna, de cele mai multe ori fara preaviz, fara ca ceva special sa se fi intamplat. Si atunci stim ca s-a cam terminat. Sigur, multi se vor incapatana sa adune bucatile de pe podea si sa le puna cap la cap. In incercarea de a reconstrui originalul, nu va rezulta decat un lant firav, greu de purtat cu aceeasi seninatate si relaxare- pericolul ca el sa se rupa din nou va fi mult mai ridicat. Daca in schimb vom folosi perlutele pentru a naste o alta combinatie, vom avea poate un model unicat, care ne va reprezenta mult mai bine. Exista si varianta in care nu vom mai avea interes, energie sau creativitate pentru a mai pune bilele una langa alta intr-o forma care sa mai poata fi purtata, asa ca fie le vom arunca la gunoi (ca sa stergem amintirea), fie le vom depozita intr-o cutie de bijuterii pe care se va aseza praful curand (pastrand insa posibilitatea de a mai accesa amintirile legate de momentele in care lantul stralucea la gatul nostru).
Lantul meu s-a rupt fara sa inteleg de ce. Perlutele zac si acum pe parchetul din camera roz. Eram in graba si foarte obosita, desi dormisem bine. Nu am decis inca ce voi face cu ele. Acum, cu siguranta nu pot face nimic..

m.