30 decembrie 2013

Cocktail de stari si culori (a.k.a. Goodbye 2013)



Cred ca asta este unul dintre putinele clisee care-mi plac de-a dreptul. Nu pentru a fi in pas cu lumea si a bifa o activitate trendy, ci pentru ca este un exercitiu foarte util pentru mine. Nu am facut din asta o traditie in sensul ca TREBUIE sa trec in revista anul ce tocmai se incheie in ziua x in fiecare an sau ca TREBUIE sa-mi fac un plan pentru anul nou...nu trebuie, asa ca au fost ani in care nu am facut asta pentru ca pur si simplu nu mi-am putut dori nimic in primele zile ale anului sau altii in care nu a trebuit sa ma gandesc deloc si deja stiam ce-mi trebuie. 
Anul asta am simtit sa-mi iau un pic de timp si sa ma uit in urma, sa scotocesc printre amintiri si sa ma bucur in liniste de toooooate intamplarile prin care am trecut. Primul instinct ar fi sa spun ca nu a fost deloc un an usor, insa apoi ar trebui sa recunosc ca l-am complicat si eu pe alocuri. Apoi imi vine sa spun ca a fost un an plin, plin de o groaza de emotii, de evenimente, de fluturi si nori; de drumuri si ganduri. A fost plin cu varf; si da, asta te poate obosi la un moment dat. Dar pentru asta s-a inventat luna decembrie si concediul de sarbatori :) Ca sa ne relaxam total, ca sa ne adunam de pe unde ne-am imprastiat, ca sa ne bucuram si ca sa ne simtim. Si a functionat de minune! Dupa cateva zile in care am fost paralela cu pamantul, acum simt ca toate firele sunt reconectate si ca ma pot bucura din suflet de tot ce a insemnat acest an pentru mine.

[Luminite mici-bobita in geam, muzica linistita, ceai de musetel, forfota in jur si oameni draguti; carnetelul de fetita, placerea de a scrie, dorinta rar implinita aici, Starbucks]

Despre ce a fost 2013le meu? Despre prietenie, despre deschidere catre oameni noi, despre daruit fara asteptare uneori, despre indragit si ajutat cativa oameni, despre altii care mi-au aparut in viata la momentul potrivit, despre indragostire si letting go, despre renuntare rationala, despre alint, despre nunti importante si drumuri multe, despre lucru cu mine si definire, despre experimentarea singuratatii. Uitandu-ma in urma imi dau seama ca am intalnit oameni care au fost ca niste barci pentru mine. Au aparut pe nesimtite tocmai la momentul potrivit, m-au purtat in brate o vreme si apoi m-au lasat pentru ca alta barca/alte brate fictive sa ma preia. Nu au existat suprapuneri sau pauze lungi, a fost o sincronizare perfecta si deloc intamplatoare. Stiu ca tot ce se intampla are un sens, iar momentul in care-ti dai seama care a fost acela este asa pretios, incat merita marcat intr-un fel aparte; acesta este felul meu.

Highlights for each month

IANUARIE: proiectul Grow; cunoscut oameni frumosi si plini de povesti inspirationale; am zambit
FEBRUARIE: scrisoare deschisa, balaceala in toiul iernii, Berlin cu drag; am trait intens
MARTIE: alinturi moi si flori de primavara primite in dar; om frumos si gadilici; m-am bucurat
APRILIE: luna mea frumoasa si reimprietenire; am imbatranit
MAI: Brasov si minune de weekend; tacerea e comoda cu tine; inima bum-bum; cel mai bun prieten in cea mai frumoasa camera pitita de lume; drum cu emotii in tren; am plutit in puf
IUNIE: weekenduri in Vama, petrecerea burlacitelor si suflet plin alaturi de toate fetele reunite; am copilarit
IULIE: emotie in doze mari; fetele roz si prima nunta importanta; plans mult de bucurie si frumos; my special someone, Summer Well cu aer boem; am experimentat
AUGUST: haos in ganduri si hotarari impulsive, DELETE si aruncat in gol, regasire in Delta de vis, ultima Vama si intalnit om magnet, alte doua nunti dragi, rochii fine si povesti frumoase in trei; am pierdut si am castigat
SEPTEMBRIE: experienta experientelor la O.V, orgasm intelectual si lectii de comunicat prin atingeri care ajung la suflet, "get yourself together" in cel mai frumos mod cu putinta, indragostire in stare pura de maini subtiri cu degete lungi si fine, gura de aer si ganduri un pic ordonate, Amsterdam si timp cu my special someone cum nu am mai avut din perioada facultatii, suflet drag <3, interviu la patru ace; am stralucit cel mai puternic
OCTOMBRIE: drum la Otopeni la inceput de luna si reintalnit intr-un mod total neplanificat un zambet cald care ma mangaie frumos; artist cum n-am mai vazut pana acum, suflat in lumanare noaptea dupa ce spunem "multumesc pentru tot ce am primit azi", Bohemia si dezbracare pe sub haine; plimbat aiurea pe strazile din Bucuresti si vorbit verzi si uscate, timbru pe plic sau tu si cu mine; am simtit adanc
NOIEMBRIE: am ramas fara jumatate si am trait in incordare totala, m-am pierdut printre randuri si nu m-am mai simtit deloc; trecut incalecat peste prezent intr-un mod delicat si multe semne de intrebare care plutesc deasupra; urcat pe munte si simbolizarea procesului de automotivare-un first pentru mine; sambete petrecute impreuna. am zburat peste timp
DECEMBRIE: magie si relaxare, "lucky I'm inlove with my best friend- cine esti tu?", fir de ata care ma invaluie frumos si ma coloreaza rotund; incep sa ma simt din nou; Sibiu si caldura in piata de Craciun; cu unii oameni este atat de simplu!;
sarbatori cu jumatatea mea si inima plina din nou; bucurie de copil naiv si pauza intelectuala. am fost intreaga


Imi place mie tare mult sa spun totul si nimic; sa ma expun, starnind insa si imaginatia cititorului. Sigur fiecare om si-ar putea povesti anul intr-un fel aparte; fiecare avem povestea noastra si o serie de experiente prin care am trecut si toate au sens la un moment dat. E clar ca anul acesta a fost foarte despre mine, dar nu intr-un fel self-centered, ci in sensul de definire, cizelare, rotunjire. Si tare mi-este drag de toate prin cate am trecut si de toate barcile pe care le-am intalnit. Multumesc pentru fiecare drum, mai lin sau mai agitat. Multumesc pentru intentii bune, pentru grija, pentru prietenie si respect, pentru alinturi delicate, pentru drumuri tacute. Multumesc pentru ca ati fost alaturi de mine un timp mai lung sau mai scurt si pentru urma pe care ati desenat-o in tabloul meu.

Cu suflet usor si zambet senin ma inclin,
M.



P.S: Ma fascineaza atat de mult instalatiile aceastea cu luminite mici! Magicland pentru mine- de turta dulce azi :) "Nunta mea va fi vara ca sa o tin in aer liber si sa pot sa decorez tot drumul spre locatie cu mii si mii de luminite colorate"- mai stii?

25 decembrie 2013

De Craciun



 Fericirea vine din lucruri marunte
Am vazut astazi 
Sfarsitul este uneori mai frumos si mai plin decat inceputul
E liniste si gol si pentru prima oara se simte atat de bine
Puteam sa visez, dar nu credeam ca asa va fi.
Este minunat sa simti iubirea si caldura atator oameni dragi
Este refugiul perfect si parca il apreciez mai mult ca oricand
De Craciun suntem acasa.


16 decembrie 2013

Nimeni nu se salveaza singur

"In seara asta uitandu-se la ea, stie mai bine ca niciodata. Pentru o clipa ar vrea sa incerce din nou s-o ia in brate, sa vada ce simte, ce a pierdut.
Si Delia e sincera acum, nu-i mai vine greu sa-l priveasca.
- As vrea sa ma indragostesc din nou, Gaetano....nici nu stii cat as vrea sa ma indragostesc. Sa incerc din nou totul. Cu o alta persoana...
- Acum ai stii sa alegi mai bine
- Stie ce am gresit.
- Ai gresit alegandu-ma pe mine.
- Nu, daca m-as intoarce in timp...
- Nu spune tampenia asta uriasa, Ai lua-o la sanatoasa...
- Nu, as face din nou aproape tot..
- Spui asta doar pentru copii.
-Nu, o spun pentru mine."

(Nimeni nu se salveaza singur- Margaret Mazzantini)

Vazut- Placut-Cumparat. Aceasta este citatul care m-a convins. Plan de anul nou?

10 decembrie 2013

Suflet drag


cand nu te simti si totul este nisip care-ti curge prin degete
cand nu mai stii nimic, dar nici nu-ti cere nimeni socoteala
cand poti sa taci si asta este suficient
cand in jur se intampla lucruri frumoase si tu esti personaj in piesa asta
cand te uiti pe geam si-l vezi pe vecinu' de vis-a-vis
cand te joci cu baloane de sapun, desi stii ca fericirea asta-i trecatoare
cand te arunci in bratele alea care te cunosc si cand simti ca ai ajuns acasa
cand sa bei ceai in miez de noapte este ceva palpitant
cand e frig rau si-ti incalzesti picioarele intre picioarele celuilalt
cand nu stii daca-i rau sau bine, dar mergi cu capul inainte
cand nu mai ai rabdare si nici incredere nu mai poti avea
cand te lipesti ca timbrul de plic si pare ca te-ai rotunjit de tot
fix atunci se intampla...viata.

30 noiembrie 2013

Lucky a.k.a Haos

se termina toamna azi.
incepe iarna maine.
la mine e fierbinte azi.
sper sa fie la fel si maine.

cineva pregateste cina pentru mine.
eu ma uit la Anatomia lui Grey.
ma apuca plansul un pic.
eu zic ca e de la film, dar nu e.

nu mai inteleg nimic.
nu am puterea sa gandesc prea mult.
ascult Lucky pe repeat.
imi place ca suna ca mierea.

din haos se naste viata.
parul imi gadila spatele.
ma trece un fior.
si zambesc ascuns fara sa inteleg.

24 noiembrie 2013

Mi-e dor ....




Azi. Tare. Gol.
Pot spune pentru ca simt.
Mi-e tare tare dor de oamenii care-mi ating adancul sufletului cu o privire. De oamenii dragi alaturi de care ma simt vie; explozie de culoare.
Mi-e dor de lucruri simple si de imbratisari stranse.
Mi-e dor sa ma alint si sa intreb tot felul de lucruri naive.
Mi-e dor sa cutreieram tarile si sa vorbim despre cai verzi.
Mi-e dor sa ma strigi Frimiturica si eu sa ma simt intr-adevar firava si protejabila.
Mi-e dor de mese impreuna si bucurii depline.
Mi-e dor de bunatate si ajutor.
Mi-e dor de ce conteaza si e mult.
Mi-e dor sa descoperim locuri noi impreuna si de magia unor astfel de momente.
Mi-e dor sa simt ca-mi sare inima din piept cand sunt cu voi, printre voi.
Vorba cantecului (CC Taxi) ...mi-e dor si doare.

Haideti acasa oameni dragi!


23 noiembrie 2013

Decizia ne apartine. Ratarea, la fel.

Putem sa fim curve. Putem sa ne mintim si sa traim altceva decat ceea ce simtim. Putem sa facem usor de tot ceea ce este urat si banal. Dar fata de noi insine niciodata nu o sa putem sa ne ascundem cu adevarat. Fata de ceilalti, o putem face. Dar fata de noi, niciodata. Si Iadul atunci incepe cu adevarat. In momentul in care te joci cu sufletul. In momentul in care te obligi sa traiesti ceea ce nu vrei sa traiesti. Din mii de motive. Decizia ne apartine. Ratarea, la fel. Fiecare om stie foarte clar cand opteaza, de ce si pentru ce opteaza.

(Ce ne spunem cand nu ne vorbim- Chris Simion)



17 noiembrie 2013

Vulnerabilitate

Credem ca anii ne garanteaza cunoasterea. Cunoasterea oamenilor cu care interactionam. Fals! Cunoastem ce ne arata ei si apoi cand decid sa schimbe, cunoastem cu totul alte persoane in aceleasi carcase. Este confuzant, dar si foarte palpitant. Am vazut de curand un exercitiu de maxima vulnerabilitate la un om pe care nu-l credeam capabil de emotii puternice. Si m-a fascinat frumusetea momentului. Cred tare mult ca-ti trebuie curaj ca sa-ti permiti sa fii vulnerabil in fata oricui. Si cred ca-ti trebuie curaj ca sa recunosti cum simti cu adevarat. Unora le vine natural sa fie vulnerabili, pentru ca sta in firea lor. Altora le este foarte greu. Eu sunt in a doua categorie. Sau eram pana acum ceva ani cand tot faimoasa S. mi-a raspuns la o intrebare cu un simplu cuvant: "vulnerabilitate". Si de atunci a inceput efortul meu constant in acest sens. Astazi imi vine mai usor sa afisez vulnerabilitate, insa tot nu vine natural. O sa fie intr-o zi cu mult soare, insa pana atunci ma bucur de senzatia aia de nuditate completa, de deschidere absoluta, de caldura in corp. Imi place pentru ca este dezarmant. Nu ne aratam vulnerabili din frica; dar cine a calcat vreodata peste un suflet deschis? Cum ai putea sa razi de increderea pe care ti-o acorda cineva in momentul ala? Doamne cat imi place sa asist la momente din astea speciale! Si ma bucur de fiecare in parte pentru ca fac parte din micile minuni ale vietii.
Sa fim frumosi si vulnerabili cand simtitm!




Mental masturbation

Suntem cu totii vinovati. Nici macar nu trebuie sa mai recunoastem ca ne ocupam cu asa ceva. Se stie! Respingem ideea, dar nu abandonam actiunea. Ne prinde de multe ori, in special pe cei carora le place rolul de victima. Suntem cu totii victime si calai si totul este un dans haotic printre intamplari. Azi radem, maine plangeam ca apoi sa tipam din rasputeri de uimire. Fiecare are procesul lui si noi restul din jur ar trebui doar sa avem rabdare si incredere. Incredere ca lucrurile intotdeauna se aseaza cum e cel mai bine, chiar daca nu ne dam noi peste cap sa le indesam in sabloane predefinite. Incredere si curaj sa acceptam ca nu mereu avem raspunsul corect si ca de multe ori nici nu stim cum e mai bine. Si in momentele acestea in loc sa ne chinuim cu milioane de ganduri rumegate pana la epuizare, am putea sa "let it be"...oricat de greu ne-ar fi. Sa-i dam timp, sa-i dam spatiu sa fie, sa se dezvolte, sa devina. Sa ne dam timp, sa ne dam spatiu ca sa ne curatam. Dar nu, asta e foarte greu! Pentru ca suntem mancati de frica, ca un vierme ce ne mananca pe interior. Ne e atat de frica de aproape orice...ajungem sa ne fie frica si de propria umbra. Si atunci devine cu adevarat trist. Doar atunci cand zidurile din jur sunt mai mari decat individul, situatia devine trista. Se intra in coma si se iese greu. De putine ori se iese cu eforturi proprii, pentru ca ele nu mai sunt bazate pe dorinta. De multe ori se iese in urma unui ajutor primit din exterior. Si atunci redevine frumos. Frumos sa vezi ca mai e un cineva care nu e la fel de scufundat ca si tine; care mai are energie si rabdare sa-ti dea o mana de ajutor; sa incerce sa te scoata la lumina. Deci se poate! De fapt nu te salveaza, iti arata lumina. Trebuie sa fii deschis. 
Mental masturbation- asa ne-a zis S. in training si eu m-am simtit tare vizata. Ca doar imi amintesc de dimineti chinuite de ganduri si panici existentiale. Si stiu si cum e sa rumegi aceeasi idee la infinit, pana se descompune si nu mai prezinta interes. Partea buna este ca ne-a invatat si cum sa facem asta mai rar. Vestea este ca functioneaza si la inceput poate parea chiar o extrema. Nu-ti mai vine sa gandesti nimic. Nu-ti mai vine sa te intrebi "de ce X a reactionat asa", "de ce situatia Y este asa". O lasi sa fie si treci pe langa toate cu detasare, fara sa le mai chestionezi in incercarea de a gasi raspunsuri posibile. O sa vina ele precis- mai devreme sau mai tarziu. Se limpezeste totul intr-un mod surprinzator si gandul asta ma face sa "keep walking" :) 
Este duminica dimineata si m-am trezit zambind. De bucurie. M-am intalnit aseara cu mine de la 22 ani si nu mai semanam deloc. A trecut timpul frumos si sunt astazi mai rotunda si mai intreaga. Este un drum lin al devenirii, care lasa in urma doar momentele care conteaza cu adevarat. De la ani distanta pare ca totul are sens, intr-adevar si ca atunci cand ies/nu ies lucrurile este pentru ca asa trebuie sa fie. Hai cu incredere inainte, zic!




P.S: This is for you to remember

4 noiembrie 2013

She

She 
May be the song that summer sings 
May be the chill that autumn brings 
May be a hundred different things 
Within the measure of a day

She 
May be the beauty or the beast 
May be the famine or the feast 
May turn each day into a heaven or a hell 
She may be the mirror of my dreams 
The smile reflected in a stream 
She may not be what she may seem 
Inside her shell



***am inchis frumos haosul***
se vede soare
***respir soptit***
 

2 noiembrie 2013

Te cred!


Hai sopteste-mi asta cand ne cuibarim sub pilota si o sa te cred!


*** tunel catre lumi paralele

31 octombrie 2013

Hold (on)/ Play (me)


"Eu cred ca nu distanta dintre noi este tragica. Ci felul in care intelegem distanta aceasta. Ne ameninta sau ne este indiferenta.
Omul nu poate schimba cursul evenimentelor din viata lui, ci doar felul in care le infrunta. De cele mai multe ori, imaturitatea se transforma in neintelegeri, gelozii, certuri, regrete si acuzatii. Doar oamenii slabi se sprijina dependent unul pe celalalt, doar oamenii incompleti care cred ca pot prinde forma intr-un intreg. Rodul unei astfel de uniri sporeste nedesavarsirea unei relatii. Cand simti ca s-a terminat, nu accepta virgula. Pune punct si da-ti alta sansa." (Chris Simion- Ce ne spunem cand nu ne vorbim)

Maine incepe alta viata. Sunt cockteil de emotii. Cred atat de tare ca vine o perioada de descoperire si de minunare, inca umezeala ochilor paleste. De maine ma pun din nou pe play. Mi-a ajuns atata pauza! :P



27 octombrie 2013

Nothing

Mi-e pofta sa scriu, dar nu stiu despre ce. Am atatea ganduri, insa putine ies la suprafata. HOLD scrie pe mine si parca am obosit. Parca nu-mi mai plac cuvintele si totusi am atata nevoie de ele. Parca imi vine sa tip "o sa fie bine" si sa ma arunc singura in golul necunoscutului. Cred tare ca o sa fie bine si cred ca o sa fie tare greu. O sa dureze o vreme pana fiecare isi va (re)organiza viata in noul decor, dar o sa fie placut apoi. Un bilet bun sper a fi si atat. Muncim atat de mult....dar stim si pentru ce? Castigi, nu pierzi nimic. 
****
Ei...si bumerangul s-a intors vineri cand B. mi-a spus "Voi stiti mai bine, dar pentru mine a fost amuzant tot ce s-a intamplat"...a fost oare amuzant si pentru noi? Nu prea...Azi parca nu inteleg de ce n-a fost cum ne-am dorit si a fost cum a iesit? Lipsa sincronizarii este o explicatie buna, dar nu si azi. Azi nu stiu deloc. Azi parca mi-e dor de tot ce nu a fost. Avem sclipire in privire. De ce nu este asta suficient?
***
At first there was nothing
Then I created the world
.....................

23 octombrie 2013

Vine o zi..




§              O zi cand vei realiza ca “viata e scurta” nu-i un cliseu rasuflat, ci doar un alt adevar.
§              O zi cand vei privi cenusa propriei constructii si vei plange la funerariile propriilor vise.
§              O zi in care te vei trezi ca nu mai ai lacrimi de plans si atunci vei incepe sa zambesti.
§              O zi in care nu vei mai fi tu asa cum erai odata, pentru ca vei fi fost rapit de extraterestii si inlocuit cu alt om care nu va mai semana cu tine. Si toti care te cunosteau iti vor plange disparitia o vreme dupa care te vor uita, lasandu-te acolo unde ti-e si locul – in trecut.
§              O zi in care vei invata ca omul cel mai sincer, mai drag si mai apropiat al tau esti tu si ca asta nu se numeste egoism.
§              O zi in care tot ce iubeai vreodata iti va produce repulsie; saruturile dragi se vor transforma in saruturi de iuda, imbratisarea va fi rece asemenea unui mort, privirea tradatoare va dezvalui micimea unui suflet chinuit de minciuna, care va sta trufas in fata ta.
§             O zi in care vei recunoaste ca joci un rol pe scena vietii, ca ai de aparat o imagine si o vei face cu orice pret, incalcandu-ti de cele mai multe ori valorile si credintele.
§              O zi in care te vei descompune si vei descoperi in tine o suma de ritualuri sociale invatate mecanic, multa prostie, putin sentiment si un sac de oase in putrefactie – si nu te vei speria! Iti vei accepta statutul.


§     O  zi in care cineva-ti va spune ca suntem suma oamenilor pe care ii intalnim si tu nu vei intelege asta. Pentru ca tu crezi ca stii doar pentru ca recunosti ceea ce vezi si stii sa anticipezi deoarece cunosti prea bine. Un biet flamand care nu stie nimic dar va trai mereu cu iluzia ca a stiut mai mult decat oricine!
§        O zi in care vorbele de altadata te vor lasa rece, ba mai mult te vor revolta pentru ca iti ataca demnitatea. “Da’ cine se crede de-mi spune inca fatarniciile astea rasuflate in care nu a crezut niciodata si in care m-a invatat ca nu are rost sa ma incred?!” Si o sa taci. Nu o sa te impotrivesti, nu o sa incerci sa le opresiti. Poate ca iti vei juca rolul. Il vei lasa sa creada ca te-a pacalit. Il vei lasa sa le spuna, pentru ca ai inteles ca-i face placere sa le auda din gura-i. Dar nu vor mai conta. Si vei pleca. Zi de zi mai departe, mai departe, catre nicaieri. Si se va trezi in fata unui manechin demitizat care-ti va purta numele. Si atat.
§        O zi cand te vei preda. Te vei abandona in fata destinului si vei pluti pentru ca vei fi inteles ca osteneala ta, oricat de mare, nu va incalzi niciodata planeta, ci doar un suflet mic pe care merita sa-l cauti.
§      O zi cand vei uita. Vei uita totul, pentru ca nu a fost asa de important. Si singurul lucru care-ti va aminti de atunci vor fi doar cicatriciile- estompate si ele de trecerea timpului si versurile unei melodii care inseamna doar “noi”.
§         O zi cand o data cu uitarea va veni si iertarea…
§      O zi in care te vei incredinta altei priviri si o vei lua increzator de la capat. Si nu va mai conta ce-a fost sau ce-o sa vina.

Si vine o zi in care totul se va sfarsi….

Indrazneste si citeste. Indrazneste si asculta. Indrazneste sa simti si tu.

***text cu influente darkish din vreme facultatii, inca valabil pe alocuri. e placut sa le descopar dupa ceva ani...se pare ca mi-a placut sa scriu dintotdeauna :)

Unul sau doi?


Aici nu sunt regrete,
Aici e un loc unde raul si binele se joaca frumos si nu se bat
Aici nu exista frica pentru ca nu exista greseli.
Nimeni nu are nici o intentie,
Nu exista consecinte, nu exista victorii si infrangeri
Aici e un loc unde totul se intampla pe neasteptate
Exista numai un scop pe care noi nu trebuie sa il stim.
Noi trebuie doar sa ne jucam,sa evadam, sa ne inlantuim,
Sa fim totul si nimic.
Poti tu sa stii sigur ca suntem doi sau una si-aceeasi?
Mai stie cineva sa numere intr-o lume unde numarul nu mai conteaza?
Poti fi orice, oricand, oricum si oriunde, numai bun sau rau nu poti fii.
E totul simplu ca o pata de culoare limpede
E frumos pur si simplu, nu un frumos subiectiv si formalizat intr-o estetica
E doar frumos pentru ca se intampla.
Nu sunt nici munti inalti, nici mari albastre si nemarginite,
Nici clar de luna batand in geam,
Iar noi nu suntem nici semizei, nici personaje de legenda.
Suntem doar noi, sunt doar noi sau esti doar noi,
Oameni,
Intr-o camera cu un pat care se inclina dupa cum avem noi chef
Si radem mult,
Servim bauturi carora le inventam numele dupa ce le bem,
Nu te vad, nu ma vezi,
Dar amandoi stim ca ne plac ochii tai,
Asa e frumos,
Sa-ti placa si sa-mi placa ochii tai.
Te descopar incet-incet
Si aflu ca ai o inima care bate repede,
Cred ca e din cauza sarutului care ne-a facut sa uitam ca suntem
Pe jumatate goi.
Ne simtim atat de adolescenti, uneori am impresia ca suntem cu adevarat adolescenti,
Eu tremur cand iti simt spatele gol alunecandu-mi usor pe piept,
Tu tremuri cand imi simti buzele cautandu-ti pielea de caramel
Si ne vine sa radem ca doi copii, dar noi ne prefacem seriosi,
Pentru ca oamenii mari sunt seriosi.
Mie mi se face somn, iar tie ti se face frica
Si iti sarut cu pofta manutele ca sa iti reamintesc
Ca aici nu exista frica.
Tu imi ceri rezultatul,
Iar eu incep sa rad in hohote
Apoi ma potolesc si incep sa fiu foarte tandru cu tine
Ca sa iti dai seama asa cum trebuie
Ca aici nu exista rezultate,
Aici suntem doar noi
Unul sau doi.


(*** textul nu-mi apartine si din pacate nu-mi amintesc de unde l-am luat. l-am gasit prin niste documente mai vechi, insa mi-a placut extrem de mult si acum. am hotarat sa-l scot la lumina ca sa bucure si alte suflete)

20 octombrie 2013

A woman is a woman



"The beauty of a woman is not in the clothes she wears, the figure that she carries, or the way she combs her hair. The beauty of a woman is seen in her eyes, because that is the doorway to her heart, the place where love resides. True beauty in a woman is reflected in her soul. It's the caring that she lovingly gives, the passion that she shows & the beauty of a woman only grows with passing years"  ( Audrey Hepburn)

Exercitiu de sinceritate




Pentru ca sunt de parere ca provocarile constante te fac un om mai bun, am inceput de curand sa fac astfel de exercitii. E un fel de echilibristica si imi prinde chiar mai bine decat exercitiile fizice pe care le faceam la sala. Nu, nu este usor deloc. Cred ca este chiar mai greu decat integralele de la matematica. Este nevoie de curaj si stil de comunicare direct si clar pentru a avea rezultat. Pe langa asta, iti trebuie si un costum de otel ca sa poti primi marturisirile celorlalti (la fel de sincere) si sa nu te raneasca. Totusi, rezultatele pe care acest exercitiu le aduce sunt minunate. Atat de curat ramane aerul in urma, inca cred ca acest gen de activitate ar trebui sa intre in fisa postului oricarei fiinte umane  sau, daca s-ar putea, ar trebui tiparit in ADN. De fapt, poate ca este deja doar ca ramane la multi in stare latenta odata ce interactiunea sociala este tot mai frecventa. Dusurile reci sunt indicate din cand in cand; de ce n-ar fi si dusurile de sinceritate?

S. spunea ca ea vede adevarul ( oricum ar fi/ suna el) ca pe un cadou pe care il faci celeilalte persoane si mie imi place aceasta perspectiva. Ma tot gandesc la ideea ca venim perfecti pe lume si investim efort infinit sa schimbam asta. "The invention of lying" este un film pe care inca nu l-am vazut, dar a carui idee ma atrage. Ne prezinta o lume in care inca nu s-a inventat minciuna, in care sunt exprimate si cele mai ascunse ganduri. Este utopic, desigur, dar ma tot intreb cum ar arata astazi o astfel de lume. Nu cred ca e ceva cu care ne-am obisnui usor, pentru ca da, sunt de acord cu faptul ca nu este chiar necesar sa impartasim toate impresiile pe care le avem, insa am putea sa vedem cum ar fi o lume fara atat de multa minciuna. Pentru multi a devenit un stil de viata; pentru cativa un ideal de atins. De ce?!? Cel mai trist mi se pare ca ne mintim des pe noi in oglinda si suntem atat de convingatori incat ajungem sa credem propria povestea. Intentiile sunt bune, desigur. Aparent suferi mai putin daca nuantezi situatia in care te afli, daca gasesti scuze sau explicatii. In esenta este doar o fuga si o stare de suferinta mai adanca care doar se prelungeste in felul acesta. Secretele ne obosesc si ne iau energie. Minciunile ne fac tristi si urati. Ne invaluie atat de tare incat ne transforma si nu mai stim cine suntem, de unde venit si incotro ne indreptam. Ajungem sa mintim tot timpul pentru ca povestea trebuie sustinuta si ii ranim pe cei din jur si ajungem in final la izolare si singuratate. 

Studiem la scoli inalte unde invatam tehnici de diplomatie si luam din ele doar ce ne intereseaza in mod direct. Traim impachetati in zeci de ambalaje care iau ochii privitorului si mergem pe strada asemenea unor pachete care ascund un mare gol. Stiti genul acela de cadou impachetat frumos care are un lucru minuscul in interior? Este o surpriza placuta? Pentru mine nu. Si parca e pacat, nu? E pacat sa ne pitim si sa ne facem mici. E pacat sa nu impartasim ca sa fim liberi. E pacat sa nu acceptam ca suntem imperfecti si ca nu suntem buni la toate. Este pacat sa nu spunem "ma simt singur/a" si sa nu simtim apoi cum ni se umple sufletul de dragul ce-l primim. Este pacat sa ne invartim ani de zile in jurul cuiva si sa nu stim ca locul nostru nu e acolo. Este pacat sa credem ca suntem unici in simtire, doar pentru ca nu ne-am luat niciodata timp sa-l intrebam pe omul de langa noi cum se simte. Pentru asta ar trebui sa renuntam la masca de viata perfecta si sa impartasim din emotiile, trairile si lipsurile noastre. 

Dupa cateva adevaruri-zbang pe care unii oameni au simtit sa mi le spuna, dupa ce mi-am luat si eu inima in dinti si am spus cu toata gura care-mi sunt gandurile in stare pura, am inceput sa iubesc senzatia de dupa. Este ceva atat de special, te face sa te simti complet deschis, dezbracat si vulnerabil. La mine se manifesta ca o caldura in tot corpul. Cel mai des mi se invart gandurile pana ma ametesc si imi vine sa rad de soc, de uimire, de recunostinta. "Multumesc" este cel mai potrivit lucru pe care am simtit sa-l spun si sa-l simt. Mutumesc ca ti-ai luat timp sa ma scoti din deriva. Multumesc ca m-ai ascultat si mi-ai permis sa iti impartasesc gandurile mele. Uneori este nevoie de cateva zile ca informatia sa fie digerata si pusa in cutii corespunzatoare, insa, pe masura ce trece timpul, se contureaza un alt context, mai curat si mai limpede. Se prea poate ca punctul de final sa vina odata cu exprimarea acestui adevar, dar exista si posibilitatea ca atunci abia sa inceapa o prietenie sanatoasa. Only time will tell...


11 octombrie 2013

Sunt zile si zile



Sunt zile in care sunt energie si lumina si altele cand merg la sapte metri sub pamant.
Sunt zile in care sunt o doamna pe tocuri de 15 si fuste scurte si altele in care imi trantesc niste haine lalai si nu port niciun machiaj.
Sunt zile in care sunt buna si voluntara si altele in care sunt egoista si tin totul pentru mine.
Sunt zile in care vad lumi minunate in fata ochilor si altele in care mi se pare ca a disparut speranta.
Sunt zile in care sunt iubita cuiva si sora altcuiva si altele in care sunt nimeni pentru multi oameni pe care inca nu i-am cunoscut.
Sunt zile in care visez cu ochii deschisi pentru ca indraznesc si altele in care nu stiu nici ce ma asteapta maine.
Sunt zile in care sunt apucata si iau decizii rapide si altele in care am rabdare si fac planuri pe termen lung.
Sunt zile in care simt atat de intens si de frumos ca parca zbor si altele in care am aripile taiate si ma zbat pe uscat.
Sunt zile in care am multe doruri de oameni si momente dragi si altele in care ma simt complet goala pe interior.
Sunt zile in care stiu adevarul si altele in care nu vreau sa il accept.
Sunt zile in care sunt vulnerabila si sensibila si altele in care ma simt puternica si determinata.
Sunt zile in care am nevoie de o imbratisare calda si altele in care tocmai ele ma incomodeaza.
 

 Sunt zile in care vreau din nou la mare cu picioarele in nisip si cu piele bronzata frumos si altele in care m-as piti intr-o cabana la munte alaturi de un suflet drag.
Sunt zile in care doar sper si altele in care si stiu ca va fi bine.
Sunt zile in care ma indragostesc de cate un zambet cald si o privire patrunzatoare si altele in care cred ca nu o sa imi placa cineva pana la capat.
Sunt zile in care imi fac bagaje cu curaj si altele in care zborul cu avionul ma sperie atat de tare.
Sunt zile in care ma plimb pe strazi cu muzica in urechi si ma umplu de energie si altele in care stau sub plapuma si ma victimizez.
Sunt zile in care caut soarele ca sa imi gadile talpile si altele in care-mi ascunt picioarele in bocanci cu tinte.
Sunt zile in care ma topesc de drag si altele in care nu se misca nici o coarda sensibila.
Sunt zile in care sunt echilibrata si altele in care mor pe interior.
Sunt zile in care conduc cu muzica la maxim si altele in care viteza ma ameteste.
Sunt zile in care stiu ce vreau si altele in care habar nu am.
Sunt zile in care sunt om cu toate partile minunate ale povestii si altele in care ma lupt din rasputeri sa fiu robot programat riguros.
Sunt zile si zile si incerc ca ma bucur de fiecare in parte.

8 octombrie 2013

It's My Turn


+_*+_*+_*+_*+_*+_*+_*+_*+_*+_*+_*

I can't cover up my feelings
In the name of love
Or play it safe
For a while that was easy
And if living for myself
Is what I'm guilty of
Go on and sentence me
I'll still be free

It's my turn
To see what I can see
I hope you'll understand
This time's just for me

Because it's my turn
With no apologies
I've given up the truth
To those I've tried to please

4 octombrie 2013

You Bring The Sun Out



[am crezut tot timpul ca imi vine sa scriu mai mult si mai bine cand sunt trista. Iata ca m-am inselat -din nou-]

Sunt intr-un picior! Tot un zambet si o sclipire…si incep sa cred ca atunci cand spui lucruri cu voce tare si le simti in tot corpul, incep sa se intample. Dezvolt o relatie speciala cu substantivul “sclipire” si se pare ca ma place si el. Asta am zis eu in fata acelor oameni dragi si parca a inceput sa ma invaluie! Si ma minunez zilnic si asta ma face super fericita!

Dupa saptamani de asteptare, mi-am primit melodia cadou. Aceea pe care am zburat purtata de multe maini, in timp ce burta, obrajii si mainile imi erau mangaiate de degete subtiri si calde. Aceea pe care m-am simtit implinita si completa. Aceea pe care m-am indragostit de acest sentiment de pace absoluta. Prinsa in frumusetea momentului si blocata de avalansa de emotii, nu mai aveam nicio amintire legata de versuri, titlu sau linie melodica. Asa ca astazi bucuria si surprinderea au fost si mai mari. E atat de clar in memoria mea acel moment si Doamne! este incredibil cat de simplu poti sa creezi o asemenea amintire a carei senzatie sa dureze peste saptamani. Astazi, vazand titlul, mi-a atras atentia faptul ca este despre soare care…straluceste :P Hehe…ei stiau deja!  O ascult pe repeat de cateva ore si zambesc prosteste in fata monitorului. Silly, I know! But it feels just perfect! Moale si delicata, ca un fulg care pluteste pe deasupra tuturor. Se va aseza la un moment dat pe un umar puternic de om care va vrea sa il poarte mai departe…pana atunci, il as sa pluteasca in deriva.

Sa daruiesti o melodie este ceva fantastic, daca legi asta de un moment deosebit…este ceva atat de simplu si de personal! Este mai mult decat orice poti atinge! Este suflet pus in versuri care mangaie alt suflet <3

Sunt intr-un picior! Si asta imi consuma toata energia posibila, dar stiu ca atunci cand voi pune capul pe perna in seara asta voi zambi somnoros! Awwwwww!

Iata: