31 martie 2013

31, duminica

Azi, anul trecut, am facut cunostinta cu Durerea. Servea vin alb la o masa dintr-un colt, intr-un ambient placut, alaturi de cativa amici. Fusese o zi de sambata calduroasa asa ca Durerea a ales sa-si plimbe pardesiul alb-cenusiu prin parc. Dar nu, nu a vrut sa fie singura pentru ca tocmai se bucura de minunea reconectarii iar povestea urma sa se scrie cu litere grele si in lunie urmatoare. A ales sa incheie seara in acel loc dragut unde se canta muzica live la pian, sorbind cu mai mare pofta omul de langa ea, decat vinul din pahar. Pe atunci nu-i stiam povestea si eram suficient de naiva (inca mai sunt) incat sa-mi imaginez ceva convenabil pentru toata lumea. Nu era treaba mea, cum nu e nici azi..nici nu ar fi trebuit sa fiu acolo in acea seara..dar am fost si am vazut lucruri pe care mi-as fi dorit sa nu le vad. Azi ii inteleg altfel bucuria si ii citesc mai bine privirile..acele priviri adanci care nu au nevoie de cuvinte, care te taie sau te devoreaza fara drept de apel..acele priviri pe care am avut nenorocul sa le vad insiruite pe un lant prea greu ca sa-l pot cara fara sa doara...Dar nu pentru asta este Durerea? Nu e rostul ei sa doara ca sa nu uiti, ca sa nu repeti aceleasi greseli, ca sa iti dea putere sa te ridici si sa pleci de la masa cand EA transmite mesaje senzuale omului de langa tine, ignorand total celelalte persoane din jur?
Era abia inceputul interactiunii noastre..aveam sa ma joc mai mult cu Durerea, insa acea noapte mi-a ramas intiparita in memorie asa cum nu poti uita un cutremur care ti-a dat lumea peste cap.  Seninatatea jocului (dublu) mi-a ramas tatuata pe obrazul stang pe care in acea seara nu l-ai pupat, grabindu-te sa prinzi Durerea in drumul ei spre taxiul care va ducea spre o noapte impreuna...am admirat-o atunci pentru felul in care te-a tras dupa ea...fara cuvinte, doar cu o privire taioasa care ti-a transmis mai multe decat permitea contextul..si te-ai dus fara sa privesti inapoi.
Azi, anul acesta, intr-o duminica destul de frumoasa de primavara am ales spontaneitatea si m-am refugiat intr-un loc care mi-e tare drag si m-am reintalnit cu Confortul. Mi-era cam dor de el asa ca nu mai puteam amana prea mult momentul. Si-a schimbat un pic infatisarea, insa peretii casei sale sunt la fel de calzi cu mine. Lucrurile sunt aproape cum le-am lasat ultima oara si asta imi aduce un plus de bucurie la fiecare noua reintalnire...
Cel mai probabil nu-mi voi mai aminti nimic despre ziua de azi peste un an..voi fi uitat de mult si de Durere si de Comfort...insa acum cred ca sunt mai bune zilele in care ai bucurii simple, decat tristeti apasatoare...sau alternanta face bine..

24 martie 2013

Mii de roluri pentru acelasi actor

Fie ca suntem actori cu patalama, fie ca nu, jucam cu totii mii de roluri diverse de-a lungul vietii noastre. De prea putine ori avem ocazia sa le alegem, iar de cele mai multe ori ne trezim in mijlocul reprezentatiei fara sa intelegem cum am ajuns acolo. Suntem atrasi de unii oameni pentru ca rolurile pe care le avem in compania lor ne plac si ii respingem pe altii fara drept de apel, pentru ca in compania lor primim rolul negativ. Si culmea e ca nu putem schimba nimic, scenariul este facut deja si rolurile sunt cu mult timp inainte distribuite. Partea amuzanta este ca viata ne ofera ocazia sa experimentam aceasi situatie din posturi diferite ca sa ne largim perspectivele, ca sa intelegem ca nu exista alb si negru si ca intotdeauna sunt mai multe culori implicate. Nu putem fi doar victime sau doar calai, desi poate unul dintre roluri ne e mai cunoscut. Ne obisnuim atat de tare sa-l jucam incat, iesiti din zona de confort, ne transformam in personaje care nu ne reprezinta, care nu suntem noi, ci doar suma slabiciunilor, lasitatilor, lipsei nostre de experienta..sau cine stie ce alte motive mai pot fi mentionate aici. 
Am jucat de curand un astfel de rol si nu mi-a placut deloc sa fiu "the bad guy". Nici nu mai conteaza daca spectatorii sau restul personajelor m-au vazut asa sau nu, important este cum m-am simtit eu. Vazandu-ma cu libertatea amenintata, cu imposibilitatea de a exprima ce simt (pentru ca aveam mereu senzatia ca ale mele cuvinte trec la kilometrii distanta de tinta), fara timp in care sa pot clarifica ce vreau si daca vreau, m-am trezit luata de val si in cele din urma innecata in propria neputinta. Si tot ce am stiut sa fac a fost sa ma opresc, sa ma proptesc cu picioarele adanc in pamant ca sa nu ma mai clinteasca nimic, nici cele mai frumoase intamplari posibile. As fi putut sa fac si altfel? Cu siguranta da, insa pentru asta trebuia alt context, alt ritm si cu totul alta abordare. M-am pierdut iremediabil in lupta cu valurile care s-au navalit in lumea mea linistita si, desi mi-am dorit sa invat repede sa innot pe potop, am esuat. Nu-mi pare rau pentru mine, dar imi pare rau pentru colegii mei de scena.
Si pentru ca din fiecare experienta putem invata cate ceva, eu ma bucur de acest rol. Nu pentru ca m-a imbogatit spiritual cu ceva, ci pentru ca mi-e mai usor acum sa inteleg anumite intamplari din trecut, sa-mi inteleg colegii si rolurile lor din alte piese pe care le-am pus impreuna in scena. Credeam pe atunci ca exista personaje negative pana in maduva oaselor, lipsite de sentimente si total indiferente. Acum stiu ca tacerea este uneori cea mai indicata abordare, si nu pentru ca nu ai nimic de spus sau nu iti pasa deloc, ci pentru ca atunci cand nu ai nimic BUN de spus, e mai bine sa taci si sa lasi timpul sa isi spuna cuvantul. Mai sunt cu siguranta si alte solutii viabile; asta a fost a mea si nu m-am bucurat de ea, dar am stiut ca trebuie sa merg mai departe asa.



22 martie 2013

The silver lining

Excelsior!


Nu mai cred de multa vreme in simple coincidente, iar daca ar fi sa dau crezare teoriilor referitoare la legea atractiei, as afirma cu tarie ca nici nu exista asa ceva, Nu este o intamplare ca dau nas in nas pe strada cu oameni pe care nu i-am mai vazut de ani de zile, oameni draguti cu povesti frumoase cu care in trecut abia daca schimbam cateva cuvinte, oameni care au curajul sa incerce altceva acum. Mai cred cu tarie ca acum vedem lucrurile pe care ne concentram mai mult atentia, chiar daca erau si inainte fix sub nasul nostru.
Deloc intamplator, am regasit in filmul Silver Linings Playbook o idee pe care am purtat-o cu mine in ultimile luni (mai mult decat inainte), anume faptul ca in fiecare experienta exista si o parte buna si o invatatura de luat pentru mai departe. Desi destul de previzibil, acest film mi s-a parut un pic altfel, poate si datorita faptului ca promova ideea de schimbare a perspectivei care se poate intampla la orice varsta. 

Urechi conectate+ochi larg deschisi=expunere totala la mesaje powerful
Recomand!



13 martie 2013

imi pare bine..ca imi pare rau




"- Bhagwan, nu ati spus niciodata " imi pare rau", chiar nu aveti nici un regret?

 - Imi pare rau...imi pare rau ca nu regret nimic. Tot ce am facut in viata mea, am facut din toata inima. Dar voi sunteti plini de regrete pentru ca mintea voastra este impartita. O parte vrea ceva, cealalta altceva. Si orice ati alege, una dintre parti va va face mereu sa regretati. In ceea ce ma priveste, imi pare bine..ca imi pare rau
."

(Namaste, Sega)

12 martie 2013

When I was your man


I hope he buys you flowers, I hope he holds your hand
Give you all his hours when he has the chance
Take you to every party cause I remember how much you loved to dance

10 martie 2013

Epidemie de iubire

*** respiratie oprita; picioare inmuiate; zambet tamp; impietrire; Tudor canta (doar) pentru mine; a staruit cu privirea fixata in a mea pret de 35 de secunde...dar mi le amintesc ca si cum ar fi fost minute in sir;))...printre alte sute de fete in extaz, mi-am trait si eu fericirea in liniste ***


" Am sa intru-n tine ca marea-n cort
Am sa intru-n tine si-am sa cad in gol
Tremur tot si imi vine sa plang
Cum sa ametesti de la un sarut?
Limbile noastre danseaza pe cer
Iubito, tu-mi dai mult mai mult decat cer
Sanii tai arsi imi strivesc inima,
Iubito, unde duce iubirea ta?

Undeva prin Vama,
Cand betivii dorm,
Soarele rasare,
Ne vede impreuna
Si parca s-ar ascunde
Sa nu deranjeze,
 Dar nici el n-are somn…"

(Undeva in Vama- Vama)

 (...sau cum iubirea nu are varsta )

7 martie 2013

Gaura si gol


Staring at the bottom of your glass
Hoping one day you will make a dream last
The dreams come slow and it goes so fast
You see her when you close your eyes
Maybe one day you will understand why
Everything you touch all it dies

But you only need the light when it's burning low
Only miss the sun when it starts to snow
Only know your lover when you've let her go
Only know you've been high when you're feeling low
Only hate the road when you're missin' home
Only know your lover when you've let her go


respiratie sacadata
gaura si gol
moliciune si dragalasenie
piele pe piele
zambet de copil
imagini care se schimba pe fast forward
unele au fost//altele vor fi
inca ma ating unele lucruri adanc de tot
is not easy to let go...it is always an emplty hole
voce de miere
ganduri innodate
ufffff si gata




4 martie 2013

Am zis!





de ce ne stricam atat de mult unii pe altii?
te-ai intrebat vreodata?
nu e pacat?
putem fi buni, in loc sa fim rai?
putem sa spunem "multumesc", in loc sa spunem "din vina ta"?
putem sa imprastiem mai multa iubire in jur?
putem sa incercam macar
am zis!

3 martie 2013

ChOiCe- WhAt Do YoU WaNt?



"Dintr-o data m-am vazut cumva de sus, din afara, mica si incrancenata de a pastra totul: lucruri vechi- acum inutile, amintiri, relatii consumate, un job care nu imi mai aducea satisfactii. Am revazut inertia si teama ce ma insotesc deseori, chiar daca cei ce ma cunosc ma considera puternica. Mi-am privit slabiciunea cu ochi limpezi si am inteles, intr-o noua revelatie, ca vine o vreme cand trebuie sa renunti: la o relatie, la un tipar de gandire, la un fel de confort, la rutina, in cele din urma chiar si la siguranta. A merge inainte inseamna un risc, uneori renuntare, uneori durere, dar e singura cale de a ne descoperi, altfel nu facem decat sa batem pasul pe loc."
Camino- Veronica Dragoi (p. 221)

*** rezumatul unei discutii faine despre/cu bubu(ruze) si dilematici

*** raspunsurile vin daca avem rabdare sa asteptam momentul potrivit