31 martie 2013

31, duminica

Azi, anul trecut, am facut cunostinta cu Durerea. Servea vin alb la o masa dintr-un colt, intr-un ambient placut, alaturi de cativa amici. Fusese o zi de sambata calduroasa asa ca Durerea a ales sa-si plimbe pardesiul alb-cenusiu prin parc. Dar nu, nu a vrut sa fie singura pentru ca tocmai se bucura de minunea reconectarii iar povestea urma sa se scrie cu litere grele si in lunie urmatoare. A ales sa incheie seara in acel loc dragut unde se canta muzica live la pian, sorbind cu mai mare pofta omul de langa ea, decat vinul din pahar. Pe atunci nu-i stiam povestea si eram suficient de naiva (inca mai sunt) incat sa-mi imaginez ceva convenabil pentru toata lumea. Nu era treaba mea, cum nu e nici azi..nici nu ar fi trebuit sa fiu acolo in acea seara..dar am fost si am vazut lucruri pe care mi-as fi dorit sa nu le vad. Azi ii inteleg altfel bucuria si ii citesc mai bine privirile..acele priviri adanci care nu au nevoie de cuvinte, care te taie sau te devoreaza fara drept de apel..acele priviri pe care am avut nenorocul sa le vad insiruite pe un lant prea greu ca sa-l pot cara fara sa doara...Dar nu pentru asta este Durerea? Nu e rostul ei sa doara ca sa nu uiti, ca sa nu repeti aceleasi greseli, ca sa iti dea putere sa te ridici si sa pleci de la masa cand EA transmite mesaje senzuale omului de langa tine, ignorand total celelalte persoane din jur?
Era abia inceputul interactiunii noastre..aveam sa ma joc mai mult cu Durerea, insa acea noapte mi-a ramas intiparita in memorie asa cum nu poti uita un cutremur care ti-a dat lumea peste cap.  Seninatatea jocului (dublu) mi-a ramas tatuata pe obrazul stang pe care in acea seara nu l-ai pupat, grabindu-te sa prinzi Durerea in drumul ei spre taxiul care va ducea spre o noapte impreuna...am admirat-o atunci pentru felul in care te-a tras dupa ea...fara cuvinte, doar cu o privire taioasa care ti-a transmis mai multe decat permitea contextul..si te-ai dus fara sa privesti inapoi.
Azi, anul acesta, intr-o duminica destul de frumoasa de primavara am ales spontaneitatea si m-am refugiat intr-un loc care mi-e tare drag si m-am reintalnit cu Confortul. Mi-era cam dor de el asa ca nu mai puteam amana prea mult momentul. Si-a schimbat un pic infatisarea, insa peretii casei sale sunt la fel de calzi cu mine. Lucrurile sunt aproape cum le-am lasat ultima oara si asta imi aduce un plus de bucurie la fiecare noua reintalnire...
Cel mai probabil nu-mi voi mai aminti nimic despre ziua de azi peste un an..voi fi uitat de mult si de Durere si de Comfort...insa acum cred ca sunt mai bune zilele in care ai bucurii simple, decat tristeti apasatoare...sau alternanta face bine..