30 aprilie 2013

Colectia mea de pantofi





A venit vara (si bine imi pare) cumva inainte de termen si garderoba a trebuit ajustata rapid. Am sarit un pic cam brusc din bocanci si paltoane in rochii fluide si sandale cu tocuri inalte. Recunosc ca abia asteptam sa ma simt usoara ca un fulg pe sub materiale fine, asa ca as fi nedreapta daca m-as plange prea mult.
In weekend am profitat de timpul liber si am facut o rearanjare a incaltarilor...am spus bye celor de iarna si le-am salutat cu emotie si bucurie pe cele de vara. Am ajuns din nou la concluzia ca pur si simplu nu ma pot limita la cateva perechi de pantofi si ca am adunat de-a lungul vremii o colectie demna de luat in seama de "pantofii vietii mele"..in fiecare an altii si altii. Oare gasesc o scuza in faptul ca apartin sexului frumos?!? :) Am observat ca sunt multe perechi pe care nu le mai port fie pentru ca s-au uzat, fie pentru ca nu mi se pare ca ma mai reprezinta. Cu toate astea le pastrez in dulap la loc de cinste de dragul amintirilor care ne leaga, de dragul lor sau de al meu din vremea cand le purtam.
Iubesc activitatile fizice pentru "puterea" pe care mi-o dau de a imi clarifica gandurile. Facand ordine printre incaltari mi-am dat seama ca imi lustruiam de fapt relatiile, ca le aranjam pe categorii si le puneam la locul potrivit. Asa cum nu am puterea sa renunt la pantofii care nu ma mai reprezinta, asa car dupa mine relatii in care nu mai mai simt deloc bine, dar la care nu pot renunta din cauza trecutului pe care l-am impartit cu persoanele implicate. Am perechi de pantofi primite cadou de la oameni care au crezut ca-mi cunosc gusturile si ca imi vor face o bucurie. Nu i-am purtat niciodata si nici nu ii voi purta. Vor ramane mereu niste incaltari superbe, pe care le voi admira in vitrine imaginare, dar care nu vor fi pentru mine pentru ca, pe termen lung, ma vor obosi si imi vor face rani. La fel ca si oamenii. Apoi, mai sunt pantofii care mi-au placut din prima, in care am investit sume generoase dar pe care, crezand ca se vor mula incet incet pe piciorul meu, i-am luat cu un numar mai mic. Am facut nenumarate incercari si ei tot nu au cedat asa ca astazi, desi ii tin aproape, stiu ca drumurile noastre nu vor continua in aceeasi directie pe termen lung. Vom mai iesi de cateva ori la plimbare sau la vreun eveniment, dar nu vom cutreiera niciodata intrega lume impreuna in pasi de dans. Cel mai simplu este cu incaltarile sport pentru ca nu au pretentii. Ele nu te vor doar cand esti frumos si plin de energie, nici doar atunci cand ai povesti frumoase de spus. Te vor si atunci cand ploua, cand iti canti singuratatea pe drumuri de munte sau cand te afunzi nebun si cu aburi de Cozonac in nisipul din Vama. 
Fiecare pereche are povestea ei, fiecare pantof se leaga de cate un pas facut alaturi de o persoana sau alta. Probabil ca multora dintre noi ne este la fel de greu sa ne despartim de lucrurile din spatiu fizic asa cum ne este greu sa recunoastem ca relatiile (de orice tip) se pot strica si uneori niciun cizmar iscusit nu le mai poate carpi. Aici intervine alegerea: sa le arunci sau sa mai ai rabdare cu ele si sa le mai acorzi un spatiu in viata (debaraua) ta in speranta ca va reveni moda lor? Nu exista retete si pana acum experienta m-a invatat ca uneori este bine sa ai rabdare, in timp ce alteori nu are rost sa mai astepti nimic. Mi-am incheiat seara asezand frumos fiecare pereche la locul ei si cautand raspunsul la urmatoarea intrebare: Daca maine hotarasc sa ma despart de toate incaltarile uzate, obosite, in care nu ma mai simt bine, cat timp va trebui sa treaca pana ce rafturile sufletului meu se vor umple din nou de oameni dragi si de relatii pozitive?



10 aprilie 2013

Cugetare matinala

...desi am vrea de multe ori sa fie
...desi este uneori sfarsitul lumii noastre
...desi e greu de acceptat

Ce bine ca e asa! Ce bine ca nu e asa! Ce bine ca unii sunt constienti de asta! Ce bine ca altii inca nu au aflat si surpriza le va fi mare si placuta cand vor ajunge la concluzia asta!

*cat de frumos miroase primavara in aceasta dimineata!*

7 aprilie 2013

Joc dublu


[wild horse]


imi vine tot mai greu sa ma justific, sa explic de ce iau unele decizii sau de ce am gandit un lucru intr-un anume fel
am dezvoltat reactii violente pe care le-am legat cu milioane de sfori astfel incat sa ramana in interiorul meu, in timp ce la suprafata se vede o liniste imperturbabila
ma sufoc chiar si in spatii mari si ma simt incredibil de libera in camarute de un metru patrat pe care le impart cu mine


imi vine tot mai mult sa ma arunc cu capul inainte, fara sa analizez prea mult, fara sa ma uit in trecut, fara sa ma gandesc daca este bine sau rau
am dezvoltat portite secrete de iesire din situatii incomode pe care le folosesc tot mai mult in ultima vreme
ma bucur de lucruri fara sens si visez la zile de libertate totala ( a gandurilor, a simturilor, a actiunilor) pe strazi europene


nu ma intreba de ce acelasi lucru azi e negru si maine e alb
este doar o problema de perceptie
si pentru ca se pierde mult timp cautand (fara succes) miezul problemei
ma limitez la a accepta ca azi un lucru e alb si ca maine il voi vedea negru (dar nu la modul absolut)


ma chinuie gandul ca nu am vrut cand am avut si ca acum vreau cand nu am
ma bucur de ciocnirile mai mult sau mai putin intamplatoare, iesite din scenarii demne de etichete clasice
poate ca, desi visez la cea mai clasica intamplare, ma plictisesc liniile drepte si atunci caut mereu altceva
sau poate ca nu stiu ce caut si alerg ametita in zeci de directii pentru ca la sfarsitul zilei sa am cea mai valoroasa intalnire posibila


invat sa ii fac pe plac omului din oglinda pentru ca-mi place sa-l stiu fericit si echilibrat
ma orientez mai mult spre trait autentic si mai putin spre trait corect (corectul altora)
ma arunc in oameni care ma ajuta sa fiu fulg plutitor si usor
lucrez la design-ul propriului spatiu si deocamdata nu primesc musafiri


[tipa si evadeaza. fugi si nu raspunde provocarilor. actioneaza instinctiv si nu te uita in urma.]


*** A. mi-a spus la un moment dat asta: "nu poti sa crezi ca stii ceva despre cineva doar citind randurile pe care le scrie. eu am renuntat de mult timp sa mai cred asta!"...avea mare dreptate!


1 aprilie 2013

Hello life!


E luna mea venita in pasi repezi de dans
Am sa ma bucur de fiecare minut din ea
In liniste si in doi
Noi doi: tu care citesi si eu care scriu
Care tu? Care eu?