30 aprilie 2013

Colectia mea de pantofi





A venit vara (si bine imi pare) cumva inainte de termen si garderoba a trebuit ajustata rapid. Am sarit un pic cam brusc din bocanci si paltoane in rochii fluide si sandale cu tocuri inalte. Recunosc ca abia asteptam sa ma simt usoara ca un fulg pe sub materiale fine, asa ca as fi nedreapta daca m-as plange prea mult.
In weekend am profitat de timpul liber si am facut o rearanjare a incaltarilor...am spus bye celor de iarna si le-am salutat cu emotie si bucurie pe cele de vara. Am ajuns din nou la concluzia ca pur si simplu nu ma pot limita la cateva perechi de pantofi si ca am adunat de-a lungul vremii o colectie demna de luat in seama de "pantofii vietii mele"..in fiecare an altii si altii. Oare gasesc o scuza in faptul ca apartin sexului frumos?!? :) Am observat ca sunt multe perechi pe care nu le mai port fie pentru ca s-au uzat, fie pentru ca nu mi se pare ca ma mai reprezinta. Cu toate astea le pastrez in dulap la loc de cinste de dragul amintirilor care ne leaga, de dragul lor sau de al meu din vremea cand le purtam.
Iubesc activitatile fizice pentru "puterea" pe care mi-o dau de a imi clarifica gandurile. Facand ordine printre incaltari mi-am dat seama ca imi lustruiam de fapt relatiile, ca le aranjam pe categorii si le puneam la locul potrivit. Asa cum nu am puterea sa renunt la pantofii care nu ma mai reprezinta, asa car dupa mine relatii in care nu mai mai simt deloc bine, dar la care nu pot renunta din cauza trecutului pe care l-am impartit cu persoanele implicate. Am perechi de pantofi primite cadou de la oameni care au crezut ca-mi cunosc gusturile si ca imi vor face o bucurie. Nu i-am purtat niciodata si nici nu ii voi purta. Vor ramane mereu niste incaltari superbe, pe care le voi admira in vitrine imaginare, dar care nu vor fi pentru mine pentru ca, pe termen lung, ma vor obosi si imi vor face rani. La fel ca si oamenii. Apoi, mai sunt pantofii care mi-au placut din prima, in care am investit sume generoase dar pe care, crezand ca se vor mula incet incet pe piciorul meu, i-am luat cu un numar mai mic. Am facut nenumarate incercari si ei tot nu au cedat asa ca astazi, desi ii tin aproape, stiu ca drumurile noastre nu vor continua in aceeasi directie pe termen lung. Vom mai iesi de cateva ori la plimbare sau la vreun eveniment, dar nu vom cutreiera niciodata intrega lume impreuna in pasi de dans. Cel mai simplu este cu incaltarile sport pentru ca nu au pretentii. Ele nu te vor doar cand esti frumos si plin de energie, nici doar atunci cand ai povesti frumoase de spus. Te vor si atunci cand ploua, cand iti canti singuratatea pe drumuri de munte sau cand te afunzi nebun si cu aburi de Cozonac in nisipul din Vama. 
Fiecare pereche are povestea ei, fiecare pantof se leaga de cate un pas facut alaturi de o persoana sau alta. Probabil ca multora dintre noi ne este la fel de greu sa ne despartim de lucrurile din spatiu fizic asa cum ne este greu sa recunoastem ca relatiile (de orice tip) se pot strica si uneori niciun cizmar iscusit nu le mai poate carpi. Aici intervine alegerea: sa le arunci sau sa mai ai rabdare cu ele si sa le mai acorzi un spatiu in viata (debaraua) ta in speranta ca va reveni moda lor? Nu exista retete si pana acum experienta m-a invatat ca uneori este bine sa ai rabdare, in timp ce alteori nu are rost sa mai astepti nimic. Mi-am incheiat seara asezand frumos fiecare pereche la locul ei si cautand raspunsul la urmatoarea intrebare: Daca maine hotarasc sa ma despart de toate incaltarile uzate, obosite, in care nu ma mai simt bine, cat timp va trebui sa treaca pana ce rafturile sufletului meu se vor umple din nou de oameni dragi si de relatii pozitive?