30 iunie 2013

Who waits is the loser


Am auzit aceasta afirmatie de curand si de atunci nu-mi iese din cap. Nu o leg de nimic anume pentru ca este prea generala ca sa poata fi aplicata doar unui aspect al vietii. Nu o interpretez ca un indemn la "nerabdare", ci la actiune atunci cand e cazul. Intr-un fel sau altul este crezul meu de anul asta, an in care ma transform pe zi ce trece in om mai singur si mai liber. Este trecator, stiu. Asa este acum si nu ma sperie, ci ma bucura pentru ca imi vine usor sa accept perioada si sa scot ce e bun din ea. Se schimba lucrurile, asa cum schimbi macazul la tren, pe zi ce trece..si nu mi-e clar care e drumul spre care ma indrept, dar astept curioasa momentul in care destinatia va fi scrisa negru pe alb pe bilet de avion. Stiu ca se va intampla pentru ca asta este o dorinta care a crescut in intensitate, asa cum creste cozonacul cand il pui la dospit. E nou, pentru ca nu e gand nou, dar este o incredere puternica de data asta. O simt in stomac, o simt pe piele.

What drives you to do what you do?

Fix gandul ca intr-o zi imi voi petrece weekendurile (singura pentru o vreme) intr-o alta limba si un alt peisaj. Si ca nu va fi o calatorie de o saptamana, de o luna...va fi mai mult de atat. 

Astept sa printez biletul catre o noua lume si pentru asta ma pregatesc in fiecare zi. Asa este acum, de asta este cu liniste si fara drame. De asta este cu putini oameni si doar cu unii care inseamna ceva. De asta nu ma mai supar pentru ca A. nu s-a schimbat nici azi si nu-mi mai vine sa astept sa fie omul bun care credeam ca este. De asta arunc cu vorbe siropoase cand imi vine, fara sa ma gandesc la ieri sau maine, fara sa le cantaresc ca in trecut. Maine poate nu o sa mai am ocazia sa le spun si o sa ma intreb cum s-ar fi simtit gandul respectiv daca l-as fi verbalizat.

Sunt prinsa in "acum" mai tare ca niciodata, cu puls constant si rare semne de viata. Sunt scufundata in mine si privesc plina de curiozitate spre exterior, spre oameni cu povesti care sa ma inspire. Sunt cu vorbe putine, pentru ca faptele sunt si mai atragatoare. Sunt ciudatica uneori, dar imi revin repede. 

De ce sa asteptam momentul potrivit pe care nici nu-l putem defini? De ce sa credem ca maine va fi mai bun ca azi pentru a face x lucru? De ce sa lasam sa treaca clipe frumoase pentru un viitor incert? De ce sa asteptam mereu ajutor din alta parte si nu de la noi? De ce sa fim mereu ca altii si prea putin ca noi?

Eu nu mai cred in momenul potrivit. Cred doar in momenul pe care il simti, care da, o sa fie mereu al 101 scenariu pe care tu nu l-ai luat in calcul. Dupa ce ratezi de cateva ori momentul (cu adevarat potrivit) inveti sa faci lucrurile cum iti vin, cand iti vin si sa lasi imaginile de filme de la Holywood, pentru ca nu degeaba esti un simplu muritor de rand si nu un super star :)

Who waits is really the loser? Da, daca asteapta mai mult decat trebuie....

Sfarsit (de luna buna)