21 iulie 2013

alb dalb alb

mi-e pofta de alb. mi-e frica de alb. sunt alb.
mi-e pofta de spatiu gol. mi-e pofta sa-l umplu eu. mi-e pofta de dimineti lenese.
mi-e pofta de noi. mi-e pofta de nou. mi-e pofta de cadou.
mi-e pofta de foi albe. mi-e pofta de cuvinte potrivite. mi-e pofta de povesti ticluite.
mi-e pofta de singuratate. mi-e pofta de departe. mi-e pofta de aventura.
mi-e pofta de baloane de sapun. mi-e pofta de rasete senine. mi-e pofta de taceri adanci.
mi-e pofta de intelegere. mi-e pofta de complicitate. mi-e pofta de angajamente.
mi-e pofta de dimineti impreuna. mi-e pofta de cafea cu lapte. mi-e pofta de drum cu trenul.
mi-e pofta de tine.
mi-e pofta de mine.
mi-e pofta de asa un alb.

Asteptarea- virtute sau pacat?

Nu o data am fost criticata pentru faptul ca am asteptari de la oameni. Am acceptat multe dintre critici ca fiind valide si mi-am invatat lectia de fiecare data. Am vazut ca atunci cand nu te astepti la nimic ai parte de cele mai frumoase surprize. La fel cum am vazut ca daca planuiesti totul in mintea ta si ai pretentia ca mesajul sa fii ajuns prin intermediul unei forte divine la receptor astfel incat tot ce ti-ai imaginat sa fie pus in practica, ai parte de un...epic fail! 
Citind diverse mesaje menite sa creasca motivatia cititorului si sa-i dea o perspectiva pozititva asupra realitatii, mi-a aparut o dilema: cum e mai bine pana la urma- sa iti doresti ceva foarte tare si sa faci tot ce se poate ca sa se indeplineasca sau sa te lasi surprins de evenimente pentru ca oricum lucrurile se intampla cum e mai bine? Probabil ca nu exista un raspuns universal valabil si ca, in functie de situatie, ajungem sa alegem o atitudine pasiva sau activa. Cum eu nu cred foarte tare ca fara efort poti obtine ceva minunat, as opta mai degraba pentru varianta in care ne implicam activ in conturarea propriului viitor..indiferent despre care latura a lui vorbim.

Am tot spus in ultima vreme ca nu mai am asteptari de la oameni...cumva si simt asta. Motiv de bucurie, nu? Mai multe sanse pentru intamplari fantastice!..sau nu neaparat. Nu imi place sa nu am asteptari....pentru mine inseamna ca nu imi pasa de fapt. Nu imi pasa cu adevarat daca este sau nu este. Oare asa trebuie sa se simta? Poate de fapt imi pasa...dar se simte ca si cum nu mi-ar pasa :) Hmmmm...oricum trebuie sa ma acomodez cu acest sentiment.

Cineva mi-a spus odata ceva foarte simplu, dar cuprinzator: "Nu trebuie sa te gandesti cum ar putea fi altfel; trebuie sa te gandesti daca iti place cum este acum". Atat de simplu! Exercitiu minunat pe care il fac uneori...ma duc in oglinda si ma intreb acelasi lucru. Acolo ti-e mai greu sa minti. Acolo esti obligat sa spui adevarul. Daca raspunsul este "nu", vei stii ca maine trebuie sa pleci din poveste, fara sa incerci prea mult sa o schimbi. Daca raspunsul este "da", atunci te poti de minunea intamplarii. Oamenii nu se schimba cand vrem noi, asa cum ne asteptam noi sa devina. Eu cred in oameni buni si ignor de multe ori ce vad, cu gandul la potentialul omului respectiv. De cele mai multe ori acesta ramane neconcretizat si asteptarea mea devine inutila. Multiple experiente cu final similar...si tot nu renunt usor la oameni nepotriviti. Pacat, nu?

Nu cred in oamenii fara nicio asteptare...nu cred deloc ca exista asa ceva!

Virtute, daca o intelegi ca rabdare.
Pacat, daca o intelegi ca presiune pusa pe oameni, situatii, intamplari.

17 iulie 2013

Cand ma tii de mana si imi atingi sufletul

Bucurie si emotie

Viteza si drag

Incredibil dar adevarat

Comunicam atat de bine din priviri

Ai stiut ca sunt acolo

Te-am simtit la fel ca inainte in imbratisare

Mi-ai daruti mai multi fluturi frumosi

Pe unii i-am simtit de fericire ca te am alaturi...mereu..si de la distanta

Ne blocam reciproc si suntem fara cuvinte

Dar stim mereu ca lipsa lor ascunde o prietenie calda

La nunta ta, draga mea, am avut soare in suflet!