14 august 2013

Offf si amintire




"Offfff mai mama offfff, oare chiar sa fie adevarat? "

Si sangele mi-a inghetat in vene. Intr-o secunda s-a derulat in capul meu un intreg scenariu si apoi m-am intors brusc in camera asta roz atat de draga. "Sper sa fie" imi zic in gand in timp ce din gura imi ies cuvinte de imbarbatare. Cred si in ele, dar nu inseamna ca nu ma sperie. De zece ori pe zi ma intreb daca asta e ce imi doresc cu adevarat si tot de atatea ori ajung la concluzia ca asta este varianta care ma va implini cel mai tare. Care va pune play vietii mele, dupa ce eu m-am incapatanat sa o pun pe pauza ca sa am timp si energie pentru visul meu. Fac exercitii de imaginatie aproape zilnic si trec in revista scenariul discutat. Imi pare ca l-am inteles si totusi am multe momente in care ma opresc si ma cuprinde teama. Ma gandesc la ce las aici, nu neaparat ce voi gasi acolo. Apoi ma gandesc la un locsor al meu in care imi voi petrece zile senine si parca totul capata sens. 
Nu mi-a placut aproape deloc Herta Mueller, "Calatorie intr-un picior" din cauza scrierii statice si pe alocuri haotice. Nu mi-a fost draga Irene care-mi parea o fantoma reala, proaspat mutata intr-o Germanie gri, comunista. Si parca totusi acum o inteleg mai bine. 

Raportez azi: noi seminte plantate, mixed feelings, nod in gat, incredere, simt-ca-se-aseaza-cumva, gand la luna care vine, o-sa-fie-bine.
**Scriu ca sa-mi ramana amintire**