18 august 2013

Delta mea



Ora 6:00 si ceasul a dat desteptarea. Ce fraier! Ma trezisem cu mult inainte pentru ca ale mele ganduri nu aveau stare. Se adunasera toate din gama panicoasa si isi dadusera intalnire in mintea mea ca sa ma ameteasca inca dinainte de a ma fi trezit. Le-am ignorat la maxim, insa stomacul meu era tare suparat. Acolo e durerea si acolo imi masor panicile. Nu imi place, dar eu am invatat usor usor sa traiesc cu ea. Sper sa se plictiseasca si ea de mine si sa ma paraseasca la un moment dat. Va fi probabil singura despartire care imi va crea o bucurie imensa. 

M-am impachetat si am plecat catre ceva cu totul nou; cu aceleasi emotii si nestare ca atunci cand pleci catre un taram necunoscut. Asa a si fost! Total nou, incredibil de frumos, neasteptat de surprinzator si foarte linistit. Nu mai stiu pe unde, dar mi-am ratacit gandurile si oricat de mult le-am cautat apoi, pe ape sau pe uscat, nu a fost chip sa dau de ele. M-am bucurat si stomacul meu asemenea! ;) 


C. zice ca este obositor sa facem mereu debriefing, iar noi zicem ca este absolut necesar pentru a tine pasul cu tine. Sunt pe vapor si Durerea citeste pe randul din fata mea. Amuzanta-i viata asta, asa-i? Si ce pacat ca nu intelegem noi mesajele ei...si ce pacat ca ne agatam de iluzii si prostii si credem ca putem fi cu totii niste mici eroi. Suntem niste prosti, slabi si incapabili! Revenind la intalnirea care mi-a strarnit printre altele si rasul, ma gandesc ca trebuie sa fie ceva acolo de ne alegem drumuri comune uneori, dar cine intelege ce? Este totusi momentul perfect pentru debriefing! Acum si nu mai tarziu;) Nu a lipsit nimic din aceasta excursie in care timpul s-a dilatat si, sub lupa viitorului proiectat, as zice ca totul a fost perfect. Este minunat sa vezi oamenii pe care ii iubesti fericiti si este fantastic sa simti ca te atasezi de altii care devin un nou set de parinti. Am vrea sa revenim si sa repetam experienta. Stim insa ca vara viitoare vom fi pe alte plaiuri si asta a adus cateva suspine si lacrimi in ochi. Am intalnit oameni cu poveste cutremuratoare si am ajuns in dream village-Green Village. Transferul s-a facut mereu cu barca si pe ape se facea de fapt trecerea intre lumi- lumea a treia romaneasca si mult cunoscuta lume "civilizata si dotata". Ne-au invatat bunatatea oamenii aceia frumosi (mai ales) fizic, dar si sufleteste. Ne-au invatat ca se poate orice, atunci cand crezi cu tarie. Cred cu tarie! M-am indragostit de-a dreptul in aceasta excursie, fara sa pot spune de ce anume. Poate de mancare de peste :) sau de libertate, de atmosfera, de extra nou si deosebit de frumos. 

Am fost pe plaja virgina si m-am plimbat singura la apus. Un apus perfect reflectat in ape line. Un suflet agitat tacand adanc si cautand....cautand echilibrul, cautand linistea, cautand varianta cea mai buna pentru toti. "Nu esti in pauza, esti focusata si asta e bine". Mi-a placut explicatia asta si am asimilat-o rapid. D. a fost interesat de programul din Delta. D. imi zice sa revenim la anul impreuna. Ma amuza cu planurile astea. Zambesc citind ideea si oftez usor. D. nu stie unde e sufletul ce se ascunde intr-un corp bronzat cu piele fina. Poate vom reusi asa cum sper sa reusesc sa ajung si in multe alte locuri in care imi doresc sa fiu.


De azi pe maine nu se schimba nimic. De anul trecut si pana acum tot nu a disparut sufocarea la intalnirea cu Durerea. Si oricat de multe frane imi pun de la cap, stomacul e intotdeauna mai rapid. Stateam in colturi opuse si ne-am zarit printre oameni. M-am intrebat daca intalnirile astea sunt examene si nu am stiut sa raspund. Poate ca sunt sau poate ca sunt unitati de masura. Poate cand Durerea nu o sa mai doara inseamna ca a venit Iertarea si s-a instalat. Ce trebuie iertat? Nu generatorul de suferinta, pentru ca el e la fiecare in parte situat la etaj. Sa ierti dezamagirea cauzata de nonsalanta si minciuna. Sa ierti ca tocmai propavaduitorul si modelul de bunatate a gresit. Sa ierti ce nu poti uita. Sa ierti ce te-a incatusat. Sa ierti egoismul si sa repeti la infinit ca asta este perceptia ta. De atat de multe ori pana cand, cel mai probabil de oboseala sau poate din convingere, vei incepe sa crezi. "Set me free!" striga creierii mei prajiti de la atatea mici ganduri. Cat de bolnav este sa-ti fie draga Durerea? E atata melancolie in privirea ei, incat ma topeste. Spune-mi doctore, mai scap????


D. mi-a impartasit o idee interesanta: cel mai bine te poti cunoaste pe tine in izolare sau in cuplu. Si a facut lumina! Explica lipsa mea de rabdare de acum. Nu mai pot sa inghit mancaruri care sunt stricate, mancaruri vechi sau grele. Prefer covrigi de post si cand mi-e pofta de carne pentru ca nu pot ascunde prea multe ingrediente ascunse. Prefer adevaruri dureroase spuse in fata la timpul prezent, decat reprosuri expirate formulate la timpul trecut. 


Am luat decizii rapide in ultimul timp si asta imi aminteste de cai salbatici si impulsivi. Am conturat un tablou plin si ma bucur extrem de tare de tot ce urmeaza. Asta pot face in proces; ma pot bucura si pot realiza ca se intampla si ca este deosebit. Abia este inceputul unor zile pline si ma gandesc ca asta a fost caracteristica verii. Totul diferit de ce stiam inainte, insa placut si plin de invatatura si provocari. Le astept cu interes pe cele ce vor veni;)


Cam asta a fost Delta...o reamintire a ce inseamna echilibrul, o sursa infinita de liniste adanca si zen si la final, o verificare. (Mai e de lucru- WIP) A fost perfecta cu totul si o recomand oricarui suflet liber sau incatusat. E plin de oameni si e plin de optiuni. Este imposibil sa nu-ti gasesti calea si linistea aici, oricat de multe evenimente neasteptate se vor intampla. Drumul la intoarcere dureaza o viata, dar uite, iti da ocazia sa rumegi informatia ca sa poti pune capul pe perna zambind.