20 octombrie 2013

Exercitiu de sinceritate




Pentru ca sunt de parere ca provocarile constante te fac un om mai bun, am inceput de curand sa fac astfel de exercitii. E un fel de echilibristica si imi prinde chiar mai bine decat exercitiile fizice pe care le faceam la sala. Nu, nu este usor deloc. Cred ca este chiar mai greu decat integralele de la matematica. Este nevoie de curaj si stil de comunicare direct si clar pentru a avea rezultat. Pe langa asta, iti trebuie si un costum de otel ca sa poti primi marturisirile celorlalti (la fel de sincere) si sa nu te raneasca. Totusi, rezultatele pe care acest exercitiu le aduce sunt minunate. Atat de curat ramane aerul in urma, inca cred ca acest gen de activitate ar trebui sa intre in fisa postului oricarei fiinte umane  sau, daca s-ar putea, ar trebui tiparit in ADN. De fapt, poate ca este deja doar ca ramane la multi in stare latenta odata ce interactiunea sociala este tot mai frecventa. Dusurile reci sunt indicate din cand in cand; de ce n-ar fi si dusurile de sinceritate?

S. spunea ca ea vede adevarul ( oricum ar fi/ suna el) ca pe un cadou pe care il faci celeilalte persoane si mie imi place aceasta perspectiva. Ma tot gandesc la ideea ca venim perfecti pe lume si investim efort infinit sa schimbam asta. "The invention of lying" este un film pe care inca nu l-am vazut, dar a carui idee ma atrage. Ne prezinta o lume in care inca nu s-a inventat minciuna, in care sunt exprimate si cele mai ascunse ganduri. Este utopic, desigur, dar ma tot intreb cum ar arata astazi o astfel de lume. Nu cred ca e ceva cu care ne-am obisnui usor, pentru ca da, sunt de acord cu faptul ca nu este chiar necesar sa impartasim toate impresiile pe care le avem, insa am putea sa vedem cum ar fi o lume fara atat de multa minciuna. Pentru multi a devenit un stil de viata; pentru cativa un ideal de atins. De ce?!? Cel mai trist mi se pare ca ne mintim des pe noi in oglinda si suntem atat de convingatori incat ajungem sa credem propria povestea. Intentiile sunt bune, desigur. Aparent suferi mai putin daca nuantezi situatia in care te afli, daca gasesti scuze sau explicatii. In esenta este doar o fuga si o stare de suferinta mai adanca care doar se prelungeste in felul acesta. Secretele ne obosesc si ne iau energie. Minciunile ne fac tristi si urati. Ne invaluie atat de tare incat ne transforma si nu mai stim cine suntem, de unde venit si incotro ne indreptam. Ajungem sa mintim tot timpul pentru ca povestea trebuie sustinuta si ii ranim pe cei din jur si ajungem in final la izolare si singuratate. 

Studiem la scoli inalte unde invatam tehnici de diplomatie si luam din ele doar ce ne intereseaza in mod direct. Traim impachetati in zeci de ambalaje care iau ochii privitorului si mergem pe strada asemenea unor pachete care ascund un mare gol. Stiti genul acela de cadou impachetat frumos care are un lucru minuscul in interior? Este o surpriza placuta? Pentru mine nu. Si parca e pacat, nu? E pacat sa ne pitim si sa ne facem mici. E pacat sa nu impartasim ca sa fim liberi. E pacat sa nu acceptam ca suntem imperfecti si ca nu suntem buni la toate. Este pacat sa nu spunem "ma simt singur/a" si sa nu simtim apoi cum ni se umple sufletul de dragul ce-l primim. Este pacat sa ne invartim ani de zile in jurul cuiva si sa nu stim ca locul nostru nu e acolo. Este pacat sa credem ca suntem unici in simtire, doar pentru ca nu ne-am luat niciodata timp sa-l intrebam pe omul de langa noi cum se simte. Pentru asta ar trebui sa renuntam la masca de viata perfecta si sa impartasim din emotiile, trairile si lipsurile noastre. 

Dupa cateva adevaruri-zbang pe care unii oameni au simtit sa mi le spuna, dupa ce mi-am luat si eu inima in dinti si am spus cu toata gura care-mi sunt gandurile in stare pura, am inceput sa iubesc senzatia de dupa. Este ceva atat de special, te face sa te simti complet deschis, dezbracat si vulnerabil. La mine se manifesta ca o caldura in tot corpul. Cel mai des mi se invart gandurile pana ma ametesc si imi vine sa rad de soc, de uimire, de recunostinta. "Multumesc" este cel mai potrivit lucru pe care am simtit sa-l spun si sa-l simt. Mutumesc ca ti-ai luat timp sa ma scoti din deriva. Multumesc ca m-ai ascultat si mi-ai permis sa iti impartasesc gandurile mele. Uneori este nevoie de cateva zile ca informatia sa fie digerata si pusa in cutii corespunzatoare, insa, pe masura ce trece timpul, se contureaza un alt context, mai curat si mai limpede. Se prea poate ca punctul de final sa vina odata cu exprimarea acestui adevar, dar exista si posibilitatea ca atunci abia sa inceapa o prietenie sanatoasa. Only time will tell...