17 noiembrie 2013

Mental masturbation

Suntem cu totii vinovati. Nici macar nu trebuie sa mai recunoastem ca ne ocupam cu asa ceva. Se stie! Respingem ideea, dar nu abandonam actiunea. Ne prinde de multe ori, in special pe cei carora le place rolul de victima. Suntem cu totii victime si calai si totul este un dans haotic printre intamplari. Azi radem, maine plangeam ca apoi sa tipam din rasputeri de uimire. Fiecare are procesul lui si noi restul din jur ar trebui doar sa avem rabdare si incredere. Incredere ca lucrurile intotdeauna se aseaza cum e cel mai bine, chiar daca nu ne dam noi peste cap sa le indesam in sabloane predefinite. Incredere si curaj sa acceptam ca nu mereu avem raspunsul corect si ca de multe ori nici nu stim cum e mai bine. Si in momentele acestea in loc sa ne chinuim cu milioane de ganduri rumegate pana la epuizare, am putea sa "let it be"...oricat de greu ne-ar fi. Sa-i dam timp, sa-i dam spatiu sa fie, sa se dezvolte, sa devina. Sa ne dam timp, sa ne dam spatiu ca sa ne curatam. Dar nu, asta e foarte greu! Pentru ca suntem mancati de frica, ca un vierme ce ne mananca pe interior. Ne e atat de frica de aproape orice...ajungem sa ne fie frica si de propria umbra. Si atunci devine cu adevarat trist. Doar atunci cand zidurile din jur sunt mai mari decat individul, situatia devine trista. Se intra in coma si se iese greu. De putine ori se iese cu eforturi proprii, pentru ca ele nu mai sunt bazate pe dorinta. De multe ori se iese in urma unui ajutor primit din exterior. Si atunci redevine frumos. Frumos sa vezi ca mai e un cineva care nu e la fel de scufundat ca si tine; care mai are energie si rabdare sa-ti dea o mana de ajutor; sa incerce sa te scoata la lumina. Deci se poate! De fapt nu te salveaza, iti arata lumina. Trebuie sa fii deschis. 
Mental masturbation- asa ne-a zis S. in training si eu m-am simtit tare vizata. Ca doar imi amintesc de dimineti chinuite de ganduri si panici existentiale. Si stiu si cum e sa rumegi aceeasi idee la infinit, pana se descompune si nu mai prezinta interes. Partea buna este ca ne-a invatat si cum sa facem asta mai rar. Vestea este ca functioneaza si la inceput poate parea chiar o extrema. Nu-ti mai vine sa gandesti nimic. Nu-ti mai vine sa te intrebi "de ce X a reactionat asa", "de ce situatia Y este asa". O lasi sa fie si treci pe langa toate cu detasare, fara sa le mai chestionezi in incercarea de a gasi raspunsuri posibile. O sa vina ele precis- mai devreme sau mai tarziu. Se limpezeste totul intr-un mod surprinzator si gandul asta ma face sa "keep walking" :) 
Este duminica dimineata si m-am trezit zambind. De bucurie. M-am intalnit aseara cu mine de la 22 ani si nu mai semanam deloc. A trecut timpul frumos si sunt astazi mai rotunda si mai intreaga. Este un drum lin al devenirii, care lasa in urma doar momentele care conteaza cu adevarat. De la ani distanta pare ca totul are sens, intr-adevar si ca atunci cand ies/nu ies lucrurile este pentru ca asa trebuie sa fie. Hai cu incredere inainte, zic!




P.S: This is for you to remember