29 decembrie 2014

Despre nimic sau totul la un loc

29.12.2014
Starbucks Mall Vitan
15.25


Mi s-a spus la un moment dat ca am o memorie surprinzatoare cand vine vorba de amintiri exacte referitoare zile si date din trecutul indepartat. Asa este, am uneori repere ciudate care ma ajuta sa-mi (mai) amintesc cate ceva din ce a fost important. Stiu de exemplu ca anul trecut in aceasi zi, la o ora mai tarzie, dar in acelasi loc am facut acelasi lucru…mi-am scris concluziile anului pe blog. Era cu totul alt context atunci, era un blank total in ceea ce priveste viitorul si nu banuiam nimic…nimic din ceea ce avea sa urmeze. Am tot trecut in revista in gand parcursul acestui an, asa ca n-as vrea sa o mai fac acum inca o data. Tot ce pot spune este ca a fost un mare learning. Si ce am vazut la cei din jur a confirmat asta. Nimic nu este definitiv, uneori lucrurile sunt altfel decat le-am planuit si se dovedeste intotdeauna ca ce e mai bine pentru noi ramane la urma. Am auzit la radio zilele trecute ceva ce m-a pus pe ganduri- nu suntem nici de aici, nici de acolo si totusi Romania este acasa. Suntem de peste tot si de nicaieri- Sunt 10 luni abia/deja si am ajuns sa gasesc un echilibru. Parca nu se mai schimba cate ceva in fiecare luna si viata acolo pare sa fi intrat in normal. Mi-am mai calmat dorurile si m-am mai conectat cu cativa oameni in orasul ala mare. Devine usor, usor acasa rotund si fara virgula alaturi de oamenii mei dragi, mini-family cum suntem.
Saptamana trecuta cele doua lumi ale mele s-au legat prin intermediul a doua maini lipite ce s-au plimbat pe strazile din Bucuresti. Inima mea a batut de emotia primei poze in doi langa bradul de acasa si a primului ceai baut impreuna la Rembrandt Café, un loc de suflet pentru mine. Sperat, dar neasteptat. Inca surprinzator. Fericire plina. Confuzie maxima.



Mai am inca doruri, recunosc. Fiecare venire acasa mai alina cate unul, mai sterge cate o imagine idilica, dar raman mereu cateva. Cel mai dor imi e de debriefing cu oameni. Acea ventilare emotionala/ analiza atenta a unor situatii la sfarsitul careia tragi o concluzie. Cred ca asa inveti, asa iti pui ordine in ganduri, asa ii poti ajuta si pe altii. Acolo nu am timp sa gandesc. Este alt ritm, sunt alte prioritati, curg diferit zilele. E frumos si asa pentru ca invat de la omul de langa mine sa gandesc in miscare. Sa alerg printre situatii si sa trag concluziile din mers. E nou pentru un taur greoi sa faca aproape totul pe fuga, dar am noroc ca jobul ca nu imi lasa alta alternativa ;) Dar si cand am ocazia unei discutii despre ce conteaza, se simte ca un pahar de apa rece dupa canicula. Vad cum oamenii se schimba, contextele se schimba, povestile sunt altele si ma bucur sa vad cum fiecare, la momentul lui, reuseste sa schimbe cursul evenimentelor. Fiecare gaseste resursele necesare pentru a face un pas diferit si cei care nu au gasit inca metoda corecta, o cauta constant. Cred ca suntem mai preocupati de autodepasire decat alte natii si asta ma bucura.
Inchei anul cu liniste si haos in acelasi timp. Ma mai bantuie niste fantome si nu inteleg care este motivul. Ma mai apasa niste intrebari si nu stiu daca ar trebui sa le caut un raspuns. Eram obisnuita sa stiu..ce o sa urmeze, ce as vrea sa urmeze, cum as putea ajunge acolo. Acum nu stiu nimic. Nici cat timp mai stau, nici daca mai vin, nici daca o sa schimb locatia, nici pana unde vor ajunge cele doua maini impreuna. Dar nu este apasator, pentru ca am convingerea totala ca o sa fie bine oricum ar fi. Si ce imi ramane este sa traiesc ziua de azi si sa ma bucur ca pot fi din nou la Starbucks-ul asta unde am atatea amintiri si ca pot scrie despre cum a fost anul 2014 pentru mine- o nebunie.





2 decembrie 2014

Un fel de sweet december

De ceva ani incoace decembrie este luna mea preferata din an. Este luna magica in care ne facem mai buni si mai atenti. Este luna cand avem motive sa daruim fara sa ne oprim (de parca ne-ar trebui mereu un context). Decembrie este un vis ce curge usor si lasa urme in inimile noastre....sau poate sunt lentilele mele de vina pentru aceasta perspectiva :)


Aici,la Londra, Craciunul a fost adus cam fortat pe strazi si in magazine de la mijlocul lui noiembrie. A fost ca un preludiu lung si acum, ca in sfarsit a inceput luna minunata, parca nu mai am rabdare pana la final...vreau sa se intample totul acum si nu mai tarziu :). Pentru ca-s racita cobza, am avut doua zile de refacere si de meditatie si m-au apucat iar toate doruruile pamantului si toate intrebarile existentiale. Incepand de la "ce fac aici" la "cum sa fac sa ajung mai repede acasa de sarbatori" si terminand cu "cum ar fi fost daca as fi ramas intre aceiasi oameni crosetand la aceleasi povesti". Nu vreau inapoi, dar ma intreb mereu ce mai fac oamenii pe care i-am lasat acasa, ce mai fac cei pe care nu i-am mai vazut de ani, cei cu care n-am mai vorbit mai mult de trei cuvinte. Sunt la fel cum i-am lasat? Ce s-a schimbat in viata lor in timp ce in a mea s-au schimbat atatea? Mi-e dor de oamenii astia cu care n-am mai vorbit de mult. Nu e ciudat?! Mi-e dor de ""happy people" asa cum nu mai sunt acum. Mi-e dor de cei care au lasat gusturi amare in urma si de cei care mi-au adus bucurie in suflet. Omul care e acum langa mine imi spune ca se vindeca doruruile astea in timp. Oare e valabil si pentru oameni melancolici? Visez atat de real in ultimul timp, visez cu oameni cu care nu am mai vorbit, visez cu oameni la care nu ma gandesc ziua...si nu stiu cum sa interpretez aceste vise. Cel mai des le ignor pentru ca nu am timp de analiza. Dar cand se repeta atat de des, imi vine sa ma intreb ce mesaj e ascuns acolo. 


 Am inceput decembrie cu inima plina de recunostinta. Trebuie sa stii cand si cui sa multumesti. Si eu vreau ca asta sa fie un obicei zilnic, pentru ca simt ca nu ajung multumirile pentru toate inlantuirile frumoase de anul acesta. Ma asteapta tot felul de evenimente in premiera luna aceasta si abia le astept. La inceput am venit singura si acum ne intoarcem patru, nu e nemaipomenit? Astept sa vad toti oamenii dragi si iesirile in Bucurestiul meu batran. Astept seara de 24 sa umplem bradul cu cadouri multe si sa ne strangem cu totii in jurul lui. Astept sa fiu acasa la mama si sa para ca totul e ca intotdeauna.

Am avut musafiri weekendul trecut si concluzia lor a fost ca "suntem bine, asezate bine, nu doar asa cat sa trecem de la o zi la alta" Ma amuza un pic aceasta remarca. Sigur, depinde care este unitatea de masura si perspectiva din care privesti. Nu vreau sa spun ca este adevarat sau fals. Vreau doar sa subliniez ca o moneda are mereu doua parti. Si ca uneori partea acoperita apasa mai tare decat bucuria de a vedea toate pietele de Craciun din Londra, de a sta 9 ore la coada ca sa votezi pentru Romania, de a manca la etajul 40 al unei cladiri fancy sau de a trece pe langa Tower Bridge in fiecare zi dupa birou. Sunt si alte zile in care tocmai bucuriile astea la care mai adaugam cafeaua cu gust de Craciun de la Costa, zambetul omului de langa mine, emotia indragostirii in acest oras de poveste ma arunca in al saptealea cer si dau sens acestui drum.

Nu putem duce o viata a la butterfly effect, asa ca ramanem cu intrebarile si mergem mai departe, uneori mai in fuga, alteori mai la pas, cu convingerea ca in viata lucrurile nu sunt intamplatoare. Pana voi afla ce fac oamenii care imi tot apar in vis, ma bucur de luna asta minunata si de persoanele pe care le port in suflet si care (spre fericirea mea) imi sunt si alaturi in carne si oase.

Sa fie de vis!

30 noiembrie 2014

Fericire de toamna


Tot ce am visat s-a intamplat
Tot ce am sperat s-a concretizat

Nu sunt mereu sigura ca nu e vis
Nu stiu niciodata cum va fi maine

''Azi'' este cea mai buna idee
Azi mi-a cantat sufletul 

Anul trecut era alta poveste
Acum doi ani era foarte diferit
Acum trei ani oftam cu greu

Parca nu mai alerg asa de mult printre amintiri
Parca si-au pierdut din greutate

Avem planuri multe in unul '' nicicand doi'' 
Avem sclipiri in ochi cand vorbim despre ele

Incepe luna mea frumoasa
Incepe si inima mea sa creasca de bucurie

Sa fie cum a fost si cum este si acum
Sa fie cu bine si bun

19 octombrie 2014

Regula celor 6 luni

Sunt o persoana care are nevoie de timp ca sa digere informatiile....reactiile legate de momentele importante din viata mea au venit mereu tarziu...neasteptat de tarziu de multe ori. Imi plac inceputurile maxim dar de cand ma stiu am avut nevoie de timp sa ma acomodez cu schimbarea....nimic special de fapt, pentru ca toti oamenii sunt la fel. Pentru mine acest timp s-a invartit mereu in jurul a sase luni. Imi amintesc perfect inceputurile de cicluri scolare, primele semestre care erau sub semnul incertitudinii, al nebusloasei. Asta s-a nascut pentru mine regula celor sase luni de acomodare si a mai fost confirmata inca o data prin aceasta plecare. 
Am fost in septembrie acasa si asta a facut trecerea catre o experienta mai impacata, mai asezata, lina si frumoasa. Am inteles in sfarsit ca am ales alt drum, ca nu ma intorc maine, ca se construieste ceva aici si ca este o sansa minunata pe care am primit-o. Si au mai incetat dorurile apasatoare, nostalgiile nenumarate. Si a inceput...living in the moment, living my life ( Jason Mraz pe care l-am auzit in concert la Royal Albert Hall).
Ma tot gandesc de cateva zile la faptul ca unora (mie) le e mai usor sa-si strige tristeturile, decat sa-si cante bucuriile. Parca mai mult decat ''sunt bine'' nu-mi iese, cand inima mea este tot un zambet de fapt. Nu vreau sa supar pe nimeni si nici sa se creada ca e numai lapte si miere, asa ca tac mai mult si povestesc mai putin. Dar asta imi da timp sa fac mai mult si sa simt mai intens. Aproape au trecut sapte luni si tot mai merg minunandu-ma pe strada de frumusetea si grandoarea orasului. Am amenajat un coltisor alb doar pentru mine cum am visat de atatea ori si imi petrec serile uneori plutind in doi pe urmele istoriei. Pare ca nu mai merg pe nisipuri miscatoare si asta imi permite sa dansez frumos si lin catre Craciun cand o sa urmeze o alta venire acasa, reconectare la un eu care aici nu se manifesta. 
Sase luni...mult sau putin? 






20 septembrie 2014

Intre doua lumi

Nu mai sunt de acolo, dar nu sunt nici de aici.
Nu sunt cu tine, dar nici fara tine.
Nu sunt usoara, dar nici grea nu ma simt.
Nu mai pot sa nu cred, dar nici nu am atins treapta maxima a spiritualitatii.
Nu sunt niciodata total prezenta, dar nici nu stiu pe unde imi umbla mintea.
Nu mi-am pierdut capul, dar mi se cam inmoaie picioarele.
Nu prea stiu ce va fi maine, dar astazi arata frumos.
Nu sunt ca pestele in apa, dar uneori vad malul si stiu de ce am ales sa fac asta.
Nu mai am rabdare cum aveam altadata, dar am intelegere si aleg sa stau mai mult.
Nu mai sunt cum eram, dar nu stiu inca sa spun cum am ajuns.
Sunt intre doua lumi, curioasa sa vad incotro se duce barca



31 august 2014

Sa mananci omizi sau sa alegi dupa fluturi?


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
''Cand esti tanar iei deciziile altfel....Ah! Daca mi-ar fi spus mie cineva asta la momentul potrivit, altfel ar fi aratat viata mea acum. Dar m-am indragostit ca o proasta si am platit toata viata pentru asta. Asculta la mine, nu fugi dupa fluturi pentru ca in timp ei se duc si te vei trezi prinsa intr-o cusca din care nu vei mai putea iesi. Cateva lucruri sunt importante in viata, asa ca gaseste-ti un om care sa te faca sa razi si care sa te iubeasca mult ca sa poata sa aiba grija de tine.'' Si ma privea cu ochii ei albastrii ca marea si suspina usor. ''Ne-am gasit prea tarziu, dar ne bucuram de fiecare moment pe care il petrecem impreuna. La 20 de ani sigur nu m-as fi uitat la el, dar acum mi se pare cel mai frumos si bun om posibil.'' Eram in bucataria mica din casa care m-a gazduit o vreme si ma minunam de cat de luminos te face iubirea chiar si la 65+ ani. Aceata este ultima amintire pe care o am cu ea..]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  
''Si ai grija ca noi cadem usor in ispita de a-l astepta pe Fat Frumos in loc sa apreciem omul poate mai butucanos, poate carnal, necizelat, dar sincer de langa noi. 
Si sa stii ca nu avem fiecare un suflet pereche, care trebuie neaparat intalnit si pe care trebuie sa nu-l ratam. Ci in viata intalnim din cand in cand, poate doar o data, un om cu care putem cladi ceva. Sigur ca trebuie sa existe atractie si placerea de a fi impreuna, dar asta e doar inceputul. Si cand omul de langa noi devine morocanos si insuportabil, dupa ce l-am luat, si nu mai putem schimba chipurile nimic, abia atunci incepe. Daca stii sa reimprospatezi clipa avand un pic de rugaciune si nepunand ranile tale in prim plan, omul de langa tine se inmoaie si te iubeste din nou. Si tot asa de multe ori pana ce se cizeleaza cele 2 pietre care sunt cei doi.
Daca nu faci asta, cu oricine ai lua-o de la capat ori ramai doar in faza senzuala initiala ori stai si iti plangi ranile fugind in munca, copii, shoping etc.''

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 

Perspective noi, sfaturi de la oameni prea putin cunoscuti...toate in aceeasi directie...a asezarii, a potolirii mintii, a trairii. Cadouri pe care le primesc mirata, dar cu inima deschisa. Traiesc inca in insetare. Devorez povesti despre oameni si sfinti, aud zilnic zeci de istorii mai mult sau mai putin intortocheate, alerg in speranta ca voi gasi ragaz sa mai descopar ceva. ''Nu am timp''...atat de cunoscut, dar parca diferit. Nu e timp sa fiu in 10 locuri in acelasi timp asa cum as vrea, sa traiesc in 3 feluri diferite, sa fac doua lucruri in paralel si sa fiu un om intreg si echilibrat total. Cum inghiti un hamburger mare? ...pe bucati mici. Iti trebuie rabdare si, bineinteles, un pic de fler. Invat sa tot invat...sa ma asez zambitoare intr-o poveste diferita, sa respir alt aer si sa am alta scala de valori.
A fost o alta vara si a trecut ca un uragan pentru mine. Nu a distrus, dar a amestecat, a schimbat ordinea, mi-a schimbat felul in care vad, mi-a adus alte intrebari, alte preocupari. Nu trebuie sa ii pun eticheta...dar parca vreau. Anul trecut vara a fost structurata si marcata clar de cateva evenimente speciale. Vara asta a fost haos si alergatura. Altceva nu stiu sa zic. Si totusi, chiar si in conditiile astea, a fost loc sa rasara o floare de colt intr-o zi frumoasa cu soare. 

Mi-e drag sa povestesc cu pofta ce am mai descoperit. De cele mai multe ori din senin, fara introducere, fara sa verific daca este momentul si contextul potrivit pentru povestea mea. In restul timpului tac, adancita intr-o mare de dialoguri intense ce se desfasoara la mansarda. Nu am energie sa gandesc mare acum. Pot sa proiectez pentru maine si cam atat. Imbratisez firescul cu oarece strangere de inima, dar il traiesc fara sa-l chestionez prea tare. Devenire. Azi. Unde.Voi.Ajunge.Nu.Stiu.
********************************************************************************

Am iesit cu fluturii la masa intr-o vineri de august. Mi i-am recunoscut atat de bine! Omizile zaceau la masa de alaturi. Bucatar lenes sau neinspirat- nu le-a ornat in niciun fel. In fata mea aveam un platou de sushi aranjat fancy. Dilema! Dilema! 

Omizi nu am mai mancat pana acum; fluturi am mai alergat...


20 iulie 2014

Gratitude is the best attitude

Cand schimbi teama cu incredere totala
Cand singuratatea devine prea plin
Cand weekendurile se dilata
Cand viitorul prinde culoare
Cand totul are un sens

Daca ar stii ce ii asteapta, probabil ca putini ar pleca la drum
Daca nu ar fi un gram de inconstienta, am ramane cu totii in contextul cunoscut
Daca nu ar fi si un pic greu, nu am putea sa apreciem cand primim ajutor si cand lucrurile se aseaza frumos
Daca nu as fi primit ghidare, nu mi-ar fi picat niciodata valul de pe ochi
Daca pot aprecia acum totul, este pentru ca sunt plina de recunostinta profunda

Sunt un om care se hraneste cu povesti
Am un job care imi permite sa ascult zeci de povesti zilnic
Am avut privilegiul de a contribui la scrierea unora dintre ele
Am ajuns sa deschid usi catre o alta experienta pentru putini oameni draguti
Simt o fericire profunda



Patru luni curand si nu ma hotarasc daca au trecut repede ori ba
Patru luni total diferite, care m-au provocat altfel
Patru luni tratament pentru imunitate, sres, teama etc
Patru luni de trait in lumea lui POT cantaresc cat 20 de luni in lumea cealalta
Patru luni de neinteles si lupta interioara

Pare ca mi-e mai clar acum ca mai stau o vreme...ca nu mai imi vine sa ma intreb ''dar eu cand merg acasa''. Se intampla mici minuni care dau sens plecarii; vin semne care imi spun ca a fost decizia corecta; este frumos si plin. M-am curatit in lunile astea de toate gandurile, de toate relatiile complicate, de toate intamplarile fara sens, de tot greul si nonsensul. Am nevoi mici aici. Am prea putin timp pentru drame. Am pielea sanatoasa pentru ca imi iese multumire prin toti porii. Am liniste in suflet si incredere in zilele care vor veni pentru ca simt ca nu mai sunt singura. Se deschide o lume atat de frumoasa care da sens zilelor mele. De aici pot vedea doar in sus. Si nu, nu e doar lapte si miere. Zicea cineva de curand ca traiul in strainatate este exil. Frumoasa idee...si adevarata intr-o oarecare masura. Exilul te transforma si te intareste. Exilul iti deschide ochii si dupa o vreme iti reconfigureaza valorile. Mai am rabdare, dar deja simt mici schimbari.

Facebookul minte si cuvintele nu pot cuprinde toata experienta. Dar pot sa spun ca merita cu totul. Nu e exaltare. Este sansa de a schimba povestea. Este munca multa cu rezultate frumoase. Nu stiu sa vorbesc prea mult despre tot ce se intampla...de aceea vorbesc rar, cand mai am ragaz sa mai adun cateva ganduri. In rest incerc sa cuprind cat mai multa informatie, sa ma plimb cat pot de mult, sa citesc ce imi place si sa multumesc in orice clipa. E un dar, e o sansa. Si nici nu am banuit ce ma asteapta cand am plecat...

22 iunie 2014

Hedonism, rabdare si pasi de bebelusi

Eram cam prin iunie in 2006 cand invatam de zor pentru examenul de admitere la facultate. Aveam un super prof de filosofie care a reusit sa transforme materia intr-o poveste logica destul de usor de retinut. Ne-a structurat fiecare curent filosofic intr-un fel matematic si ne-a creat o harta a gandirii care sa ne ajute la examen. Imi amintesc ca atunci am auzit prima oara de hedonism si stiu ca mi se parea destul de simplist sa definesti scopul vietii ca atingerea fericirii supreme si evitarea suferintei. Poate ca aceasta este esenta, dar cand il verbalizezi in felul acesta general valabil, parca nu e suficient. Tot atunci am auzit de opusul acestui curent care sustinea amanarea unei fericiri actuale pentru una mai puternica in viitor. Avea sens pentru mine si aceasta abordare, insa ma gandeam ca este nevoie de mare stapanire de sine sa poti renunta constient la lucruri si momente frumoase, pentru ceva si mai intens in viitor.


Cand am plecat, desi ma simteam pregatita, nu stiam ce ma asteapta. Am inteles ca nu esti niciodata pregatit pentru ceva ce nu cunosti...nici nu se poate! M-am aruncat in apa si m-am adancit usor usor intr-un ocean prea mare pentru mine. A fost o saritura frumoasa si spectaculoasa. Abia tarziu, dupa ce aterizasem in apa, mi-am dat seama ce se intampla si parca m-am speriat un pic. Stiam de unde am pornit, dar sa ma intorc nu era o varianta si in fata nu se vedea tarmul. Am plutit cateva zile in deriva si cam fara sa stiu ce ma asteapta; m-am lasat purtata de valuri si de vant si am ramas cu incredere deplina ca noi tinuturi mi se vor dezvalui curand. Nu m-am inselat!

Pleacarea poate fi exil. Exilul poate insemna lumina si minune. Lumina poate fi oglina in care te privesti. Oglinda poate fi transformarea ta ca om. Transformarea inseamna pasi mai departe. Pasii inseamna credinta si incredere. Credinta descoperita inseamna putere si continut. Puterea vine din rabdare si abandonare. Rabdarea vine din suflet plin si rotund. Sufletul este plin cand esti in minim doi.

Apreciem mereu totul dupa ce nu-l mai avem. Alegem oare constient sa renuntam la lucruri, oameni, locuri ca sa le putem iubi mai tare apoi? Se pare ca da uneori, desi nu stim ca despre asta este vorba. Salata de vinete, mirosul de tei si iubirea de mama au alt farmec acum, aici. Acasa, in vechiul context, nu le mai puteam aprecia. Am uneori nevoie de semne ca sa stiu ca am luat decizia buna si atunci imi vin in cele mai neasteptate feluri. Traiesc zile in care '' coincidentele'' se tin lant si parca imi vine sa ma intreb ce am facut ca sa merit asa niste intamplari valoroase.

Simt ca ma revars si vreau sa ma opresc sa multumesc pentru ca azi traiesc povestea pe care anul trecut o descriam in posturi visatoare. Rabdarea nu este un dar impartit in mod egal la oameni, insa vestea buna este ca se invata incet incet incet, asemenea pasilor de bebelusi ;)

10 mai 2014

In lumea in care norii se misca rapid, iar picaturile curg lent

Fara sa vreau, se pare ca scriu un post pe luna...asa este in perioada asta, totul este pe graba si rareori am timp sa ma mai conectez cu mine intr-un fel in care sa pot exprima in scris ceva din ce traiesc acum. Se pare ca trebuie sa ajungi in unele situatii ca sa poti intelege cum e sa fii acolo. Din exterior nu intelegi nimic. Imi amintesc de atatea dati in care m-am simtit ignorata de prietenii care plecasera din tara,  aproape ca ma si suparam pe ei pentru faptul ca nu mai raspundeau cu zilele la telefon. Ma gandeam ca au dat de ceva muuult mai interesant si au uitat de tot de acasa. Ajunsa acum in aceeasi situatie imi dau seama ca nu era deloc asa. Cand esti departe energia se consuma altfel, prioritare devin alte lucruri care acasa nici nu contau. Timpul curge diferit aici si, desi pare ca e mai mult, uneori nu imi ajunge sa fac tot ce mi-as dori. 


Sunt plecata de o luna si jumatate si mie imi pare ca e un an deja. Totusi, sunt zile in cursul saptamanii care trec cu o viteza care ma surprinde. Pare ca e un film dat pe fwd. Englezii vorbesc mult despre vreme, planuri de weekend si nimic. In jurul lor pare ca mereu trebuie sa astepti ceva, pare ca '' aici si acum'' nu e niciodata suficient. Sunt inca observator din exterior, asa ca imi permit sa ma amuz pe interior.  In zilele in care am timp sa ma simt, ma joc cu fluturii si zambetele si multumesc in gand pentru sansa de a trai aceasta experienta.
Sa fii plecat din tara ar trebui sa fie un '' must do'' pentru mai toata lumea. Se schimba totul in felul in care iti traiesti fiecare zi, in care te raportezi la tine si la ceilalti. Eu am ajuns sa iubesc Romania mai mult decat o iubeam cand eram acasa. O iubesc pentru valorile si reperele pe care ni le oferta, pentru ca ne-a invatat greul si astfel putem aprecia o oportunitate mai mult decat alte natii. Este un pic ironic, stiu. Dar, desi n-am aproape nimic aici, ma simt bogata si speciala. Aici, in tara asta care are atata istorie si cladiri impunatoare, dar care pare ca a uitat sa-si invete oamenii ce inseamna profunzimea. Ma simt adanca si linistita. 


Sunt curioasa si umblu aiurea pe strazi. In weekenduri ma amestec printre turisti si ma bucur sa ascult in tacere amestecul de limbi vorbite pe strada. Ma plimb prin gradinile reginei si incerc sa-mi imaginez cum era viata la 1800. Apoi ma pierd pe strazile din est unde noua generalie si-a pus amprenta. Si nu-mi ajung ochii sa cuprind totul intr-o clipita si nu-mi ajunge sufletul sa se umfle in piept de bucurie. Ma alint cu cupcakes si cafele bune si ma pitesc in localuri dragute cu aer de Amelie.
Nu am bilet de intoarcere acasa si totusi parca nici nu-mi vine sa ma instalez aici. Asta este paradoxul plecarii- oricat de cozy este casa in care stai, oricat de de mult iti personalizezi camera, oricat de mare e fericirea de a te plimba prin locuri frumoase, esti in orice moment gata de plecare. Si am verificat cu mai multi oameni; toti simt la fel. Poate fi Londra, Paris sau Berlin, tot ce o sa difere este arhitectura si aerul care caracterizeaza orasul. In mod profund, acasa ramane tot in tara cu forma de peste.


 Imi pare ca m-am indragostit. O simt in fiecare bucatica din corp. O simt in felul in care rad si in felul in care pasesc. Nu stiu ce urmeaza maine, dar astazi este suficient. Si mai stiu ceva....vine! De fapt este mai aproape decat ma astept. Am bratele deschise ;) Perfect este cand fericirea nu se leaga de o persoana. Cand auzi o melodie frumoasa si nu suspini dupa nimeni, ci te apuci sa dansezi de nebun de unul singur. Va doresc si voua asa zile senine!

21 aprilie 2014

Sansa de a fi cine esti

Cand te cauti suficient de mult, cu puternica determinare si convingere ca te vei gasi in toata frumusetea ta, ai sanse mari sa reusesti. Am testat eu asta in ultimii ani si mi-a cam iesit ceva frumos. Ceva frumos pentru mine. Acest ceva ma face sa merg zambind pe strazi europene si sa ma intreb daca este real ce traiesc. Imi pare totul acum un premiu minunat pe care l-am primit pentru nopti dormite pe jumatate, pentru zile pline de ingrijorari, pentru momente de dezechilibru si pentru incapatanarea de a spera si a visa ca ceva bun o sa se intample cand o sa fie momentul potrivit. Si a venit dintr-o directie total neasteptata si mi-a adus cele mai frumoase zile pe care le-am trait cu mine in ultimii ani. Zile la rand de liniste intr-un total necunoscut care prin august ma inspaimanta complet. Zile de echilibru emotional si plutire absoluta insirate pe parcursul unor saptamani care mi-au marcat inceputul unui drum. Drumul pe care l-am asteptat si pe care mi l-am dorit si pe care am pornit singura acum mai putin de o luna. Niciodata singuratatea nu a fost mai plina ca acum si niciodata inceputul nu a fost mai lin. Asta ma face sa ma intreb uneori daca sunt eu in poveste, daca e chiar pentru mine totul. Si ma umplu de fericire cand imi dau seama ca este chiar povestea mea de data asta si ca se scrie asa de frumos.





Azi mai adaug un an in buchetul meu de lalele. Este primul an in care voi petrece aniversarea fara jumatatea mea si asta o sa faca ziua un pic ciudata. Cadoul pentru aceasta ocazie l-am primit insa in avans si el s-a materializat in sansa de a fi (mai aproape de) cine sunt. Si ma bucur de aceasta intalnire nespus de tare! Este poate cel mai inspirational cadoul din ultimii ani pentru ca din punctul asta nu ramane decat de dat. De dat de drag si din prea plin celor din jur. De dat zambete gratuite si vise marete. De dat cadouri marunte si sanse la experiente mai bune. De dat de dor si dragoste.
Am fericiri marunte in fiecare zi si mi-ar placea sa am timp sa le povestesc in scris ca sa mi le pot aminti peste ani, insa, aici departe, timpul curge diferit. Nu il masor in ore, ci in intamplari si atunci ajung sa traiesc in timpi paraleli. Nu ma plang; ma minunez si atat. Ma uit in viitor cu curiozitate si incredere si imi vine sa multumesc pentru fiecare zi grea pe care am trait-o in ultimul an. Pentru ca au avut un sens cu toate, iar sensul lor mi se dezvaluie acum usor usor.

De bucurie si plutire ma inclin si multumesc ;)

24 martie 2014

Frica bat-o vina


Frica
Imi curge prin vene.
Ne stim de multa vreme. Am realizat asta de curand. Eu fug de ea, insa ea nu ma lasa. In cele din urma am luat-o de mana si acum incercam sa ne gasim un ritm comun. Ea este prietena multor oameni si mi-a propus sa ma prezinte catorva. Totusi, prietenii ei nu sunt usor de recunoscut. Nu da bine sa afisezi aceasta relatie cu frica, asa ca o disimulezi. Sunt sute de persoane care neaga relatia, care se lupta impotriva ei, care consuma energie si timp ca sa stearga orice urma a prezentei ei in viata lor. Unora le iese de minune si sunt oamenii pe care ajungi sa ii admiri candva nestiind insa ce se ascunde in spate de fapt. Personal ii admir mai mult pe aceia care admit deschis ca au si astfel de prieteni. Sunt mai umani si mai autentici in ochii mei.
Revenind...se strange lantul timpului si ma cuprind emotii de toate felurile. Ultima intalnire cu oamenii mei dragi, ultimul ceai la Starbucks, ultima imbratisare care imi atinge sufletul, ultimul weekend in Bucuresti, ultima plimbare in Cismigiu si lista poate continua...la fel si sirul de noduri in gat pe care am inceput sa le simt de pe acum. Nu sunt prima si nici ultima, dar pentru mine este prima data ca ma arunc in total necunoscut. Am luat hotararea rapid, stand ghemuita intr-o baie corporatista si a fost usor. Am simtit ca un an de pregatire a fost suficient. Dar parca nu esti niciodata suficient de pregatit, nu? Pentru ca intervine frica si isi ia rolul in serios. Daca esti determinat, vei merge mai departe. Daca nu, va castiga ea, asa cum a facut-o de multe ori inainte.
Frica de singuratate, frica de esec, frica de suferinta, frica de despartire, frica de instrainare...pe toate astea le-am simit de-a lungul timpului si le-am purtat cu mine fara sa le las sa ma infranga. Fara sa ma arunce in brate pe care nu mi le doream doar ca sa nu fiu singura; fara sa ma opresc intr-un loc cald in care primesc laude, dar care nu imi mai aducea satisfactie; fara sa cred ca nu voi ajunge acolo unde vreau, desi stiam ca nu va fi usor. Mi-a fost mereu mai frica de mediocritate si de nerealizarea viselor decat de sentimentele de frica, disconfort, nesiguranta. Acestea din urma nu vor dura niciodata la infinit si odata trecuta de bariera lor, am descoperit mereu o lume mai frumoasa...mai frumoasa pentru ca este un pic mai libera de apasari.


Nu imi mai numar zilele, nici orele...imi numar nodurile din gat. Am cate unul pentru fiecare loc drag pe care il las acasa, pentru fiecare om care a scris cate ceva in cartea mea. Stiu ce las in urma, nu si ce voi gasi acolo si de aceea imi este greu sa-mi imaginez. O foaie alba va fi cu siguranta si stim cu totii ca pentru a incepe ceva, trebuie sa terminam altceva. Imi mai imaginez si zile cu soare si plimbari lungi, ceea ce e un pic ironic pentru o tara vestita pentru clima mai putin atragatoare.

P.S Cand o iei de mana, frica se sperie si pleaca. Nu ii place sa fie invitat special la masa ta. Ea vrea doar sa te tachineze, sa te testeze si daca o lasi, sa te subjuge. Facand alegeri pentru sufletul tau in ciuda tuturor impedimentelor este ca si cum i-ai trimite ei invitatie la nunta ta. Nu va veni acolo unde este asteptata pentru ca ei ii place sa se furiseze cand nu o astepti. Hai asteapt-o si vezi ce se va intampla!




19 martie 2014

Lectura frumoasa


"Destinul e si el tot o relatie- o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai nici un control peste jumatate din el; cealalta jumatate e cu totul in mainile tale; iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nici o marioneta in mainile zeilor, nici singurul condamnat al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt- un picior pe cel numit <<destin>>, celalalt pe calul numit <<liber arbitru>>. Si intrebarea pe care ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei? Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?"
Eat, pray, love- Elizabeth Gilbert

...sau cartea care m-a facut sa-mi doresc ca ultimile drumuri spre Pipera sa fie mai lungi :) Dovada a faptului ca fiecare om/intamplare/lucru are timpul ei potrivit....si acum a fost momentul perfect pentru o astfel de carte.




9 martie 2014

One day


Cand l-am vazut prima data mi s-a parut un film trist...si cam atat. Acum mi s-a parut o poveste frumoasa si speciala...si cam atat. Nu m-a facut sa zambesc senin la sfarsit, pentru ca este o poveste apasatoare, dar am putut sa o privesc din alta perspectiva. Una mai optimista, mai degajata. Am acelasi gand acum, ca si atunci cand l-am vazut prima data. Ma intreb de ce ne trebuie ani si o serie de greseli ca sa recunoastem omul potrivit? Oare trebuie sa fie intai suferinta si departare ca sa fie apoi fericire maxima? Cine mai stie... 
Am vazut Londra de data asta, am vazut rabdare si prietenie, am vazut un om care a ales mereu vulnerabilitatea si nu s-a jucat cu masti in fata OMULUI pe care il iubeste de la distanta. Am vazut incercare de viata independenta, am vazut putere si determinare, feminitate si slabiciune. 
Am vazut un film aparte la care ma voi intoarce mereu cu drag.








5 martie 2014

Crazy like

Azi respir adanc si parca nu ma mai apasa nimic. Ba chiar imi vine sa zambesc asa timid. Imi imaginez totul cu soare, asa cum am vazut eu in Like crazy.
Ieri a fost baba mea si a plouat rau…tarziu mi-am dat seama ca poate e un semn, un fel de pregatire.
Reactiile celor din jur sunt asa de frumoase incat ma fac sa simt fiori pe spate….pentru ca de data asta este despre mine (?!?!). Umblu cu post-it-uri mazgalite cu tot felul de ganduri, chestii care mai trebuie rezolvate…mai e atat de putin J
Cum iti impachetezi viata in 23 de kile? Asta ma amuza cel mai tare.. La care pantofi sa renunt? La care rochie vapoaroasa? Sacoul negru imi trebuie neaparat! Si fusta cu talie inalta J Mi-am printat ghiduri turistice si harti ale metroului. Am inceput sa scriu cateva mailuri de la revedere si raspund calm la avalansa de intrebari care vine de la colegii curiosi. Mi-a spus cineva ieri ceva care mi-a dat de gandit: “aveti voi asa o aura prin care atrageti lucruri bune in jur”..oare?  din papucii mei nu se simte asa…se simte ca un rezultat venit oarecum natural dupa ani ( as zice chiar) de pregatire de toate felurile.
Imi caut coltisorul meu safe acum si este o placere sa ma imaginez in camera luminoase, in case vechi cu aer de eleganta, in paturi moi si mari in care voi lenevi in weekend…oare cum o sa fie? J

Nu am multe raspunsuri, e clar! Am multe emotii in schimb in legatura cu tot ce va sa fie, dar am inima plina si vesela. Vine o alta epoca a vietii mele si acum ma pregatesc pentru ea J si sunt intr-un picior

AMR 21 zile…
--------

Poze (din filmul mai sus mentionat) care-mi gadila talpile…din milioane de motive care mi se plimba acum rapid prin cap…











23 februarie 2014

Zile fericite (better together)

Atunci cand toate zilele vor incepe cu acest zambet larg tatuat peste buze moi, cand sufletul o sa-mi zburde asemenea unui copil pe o campie verde praz.
Atunci cand ne vom fi dorit inainte de a ne fi trezit, cand nicicand nu este suficient de mult, de intens, de bine, de puternic, de durata- pentru ca mereu vrem mai mult din toate.
Atunci cand va fi spatiu sa fiu timida sau indrazneata; sexy in pijamale largi sau atragatoare pe tocuri cui.
Atunci cand va fi de ajuns sa fii langa mine ca sa ma faci fericita, cand o sa te iubesc la fel de mult si cand esti moale si bleg.
Atunci cand mersul la supermarket va fi ceva atat de special, cand drumul spre munte va fi o obisnuinta.
Atunci cand taci si nu ma plictisesti, atunci cand tac si tu ma asculti cu interes.
Atunci cand o sa-ti placa ca-s visatoare, dar si analitica.
Atunci cand o sa ma topeasca simtul tau al umorului si felul in care relaxezi atmosfera mereu.
Atunci cand vom avea filmele noastre preferate si abia apoi le vom privi pe ale altora si vom adormi la jumatate.
Atunci cand tu nu vei mai fi o intamplare fericita, ci minunea fiecarei zile.
Atunci cand eu voi fi rotunda si plina, cand voi stii tot ce iti place si te voi surprinde cate putin in fiecare zi a anilor impreuna.
Atunci cand ne vom regasi si ne vom amesteca trupurile in noapte.
Atunci cand o sa vreau sa fiu timbru pe plic si tu vei intelege asta, cand o sa vrei sa musti din mine fara sa ma doara...asa doar de placerea „mancatului”.
Atunci cand seara voi adormi in bratele tale calde si dimineata vei fi tot acolo, cand respiratia ta o sa-mi gadile gatul in partea din spate si eu voi chicoti usor de placere.
Atunci cand timpul se comprima si ma las inundata de valuri de energie inainte sa sune ceasul desteptator, cand o sa plec la birou ravasita, dar fericita.
Atunci cand vom avea solutii si deloc probleme, cand nu vom cauta vinovati si vom invata acceptarea.
Atunci cand tu vei fii cu o diafana cu par ondulat si eu cu un inalt cu maini subtiri si moi.
Atunci cand o sa ma trezesti cu miros de cafea si o sa lenevim duminicile in pat pana tarziu razand copilareste.
Atunci vom stii ca suntem in locul potrivit. Si ce o sa urmeze o sa fie doar istorie.