24 martie 2014

Frica bat-o vina


Frica
Imi curge prin vene.
Ne stim de multa vreme. Am realizat asta de curand. Eu fug de ea, insa ea nu ma lasa. In cele din urma am luat-o de mana si acum incercam sa ne gasim un ritm comun. Ea este prietena multor oameni si mi-a propus sa ma prezinte catorva. Totusi, prietenii ei nu sunt usor de recunoscut. Nu da bine sa afisezi aceasta relatie cu frica, asa ca o disimulezi. Sunt sute de persoane care neaga relatia, care se lupta impotriva ei, care consuma energie si timp ca sa stearga orice urma a prezentei ei in viata lor. Unora le iese de minune si sunt oamenii pe care ajungi sa ii admiri candva nestiind insa ce se ascunde in spate de fapt. Personal ii admir mai mult pe aceia care admit deschis ca au si astfel de prieteni. Sunt mai umani si mai autentici in ochii mei.
Revenind...se strange lantul timpului si ma cuprind emotii de toate felurile. Ultima intalnire cu oamenii mei dragi, ultimul ceai la Starbucks, ultima imbratisare care imi atinge sufletul, ultimul weekend in Bucuresti, ultima plimbare in Cismigiu si lista poate continua...la fel si sirul de noduri in gat pe care am inceput sa le simt de pe acum. Nu sunt prima si nici ultima, dar pentru mine este prima data ca ma arunc in total necunoscut. Am luat hotararea rapid, stand ghemuita intr-o baie corporatista si a fost usor. Am simtit ca un an de pregatire a fost suficient. Dar parca nu esti niciodata suficient de pregatit, nu? Pentru ca intervine frica si isi ia rolul in serios. Daca esti determinat, vei merge mai departe. Daca nu, va castiga ea, asa cum a facut-o de multe ori inainte.
Frica de singuratate, frica de esec, frica de suferinta, frica de despartire, frica de instrainare...pe toate astea le-am simit de-a lungul timpului si le-am purtat cu mine fara sa le las sa ma infranga. Fara sa ma arunce in brate pe care nu mi le doream doar ca sa nu fiu singura; fara sa ma opresc intr-un loc cald in care primesc laude, dar care nu imi mai aducea satisfactie; fara sa cred ca nu voi ajunge acolo unde vreau, desi stiam ca nu va fi usor. Mi-a fost mereu mai frica de mediocritate si de nerealizarea viselor decat de sentimentele de frica, disconfort, nesiguranta. Acestea din urma nu vor dura niciodata la infinit si odata trecuta de bariera lor, am descoperit mereu o lume mai frumoasa...mai frumoasa pentru ca este un pic mai libera de apasari.


Nu imi mai numar zilele, nici orele...imi numar nodurile din gat. Am cate unul pentru fiecare loc drag pe care il las acasa, pentru fiecare om care a scris cate ceva in cartea mea. Stiu ce las in urma, nu si ce voi gasi acolo si de aceea imi este greu sa-mi imaginez. O foaie alba va fi cu siguranta si stim cu totii ca pentru a incepe ceva, trebuie sa terminam altceva. Imi mai imaginez si zile cu soare si plimbari lungi, ceea ce e un pic ironic pentru o tara vestita pentru clima mai putin atragatoare.

P.S Cand o iei de mana, frica se sperie si pleaca. Nu ii place sa fie invitat special la masa ta. Ea vrea doar sa te tachineze, sa te testeze si daca o lasi, sa te subjuge. Facand alegeri pentru sufletul tau in ciuda tuturor impedimentelor este ca si cum i-ai trimite ei invitatie la nunta ta. Nu va veni acolo unde este asteptata pentru ca ei ii place sa se furiseze cand nu o astepti. Hai asteapt-o si vezi ce se va intampla!




19 martie 2014

Lectura frumoasa


"Destinul e si el tot o relatie- o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai nici un control peste jumatate din el; cealalta jumatate e cu totul in mainile tale; iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nici o marioneta in mainile zeilor, nici singurul condamnat al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt- un picior pe cel numit <<destin>>, celalalt pe calul numit <<liber arbitru>>. Si intrebarea pe care ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei? Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?"
Eat, pray, love- Elizabeth Gilbert

...sau cartea care m-a facut sa-mi doresc ca ultimile drumuri spre Pipera sa fie mai lungi :) Dovada a faptului ca fiecare om/intamplare/lucru are timpul ei potrivit....si acum a fost momentul perfect pentru o astfel de carte.




9 martie 2014

One day


Cand l-am vazut prima data mi s-a parut un film trist...si cam atat. Acum mi s-a parut o poveste frumoasa si speciala...si cam atat. Nu m-a facut sa zambesc senin la sfarsit, pentru ca este o poveste apasatoare, dar am putut sa o privesc din alta perspectiva. Una mai optimista, mai degajata. Am acelasi gand acum, ca si atunci cand l-am vazut prima data. Ma intreb de ce ne trebuie ani si o serie de greseli ca sa recunoastem omul potrivit? Oare trebuie sa fie intai suferinta si departare ca sa fie apoi fericire maxima? Cine mai stie... 
Am vazut Londra de data asta, am vazut rabdare si prietenie, am vazut un om care a ales mereu vulnerabilitatea si nu s-a jucat cu masti in fata OMULUI pe care il iubeste de la distanta. Am vazut incercare de viata independenta, am vazut putere si determinare, feminitate si slabiciune. 
Am vazut un film aparte la care ma voi intoarce mereu cu drag.








5 martie 2014

Crazy like

Azi respir adanc si parca nu ma mai apasa nimic. Ba chiar imi vine sa zambesc asa timid. Imi imaginez totul cu soare, asa cum am vazut eu in Like crazy.
Ieri a fost baba mea si a plouat rau…tarziu mi-am dat seama ca poate e un semn, un fel de pregatire.
Reactiile celor din jur sunt asa de frumoase incat ma fac sa simt fiori pe spate….pentru ca de data asta este despre mine (?!?!). Umblu cu post-it-uri mazgalite cu tot felul de ganduri, chestii care mai trebuie rezolvate…mai e atat de putin J
Cum iti impachetezi viata in 23 de kile? Asta ma amuza cel mai tare.. La care pantofi sa renunt? La care rochie vapoaroasa? Sacoul negru imi trebuie neaparat! Si fusta cu talie inalta J Mi-am printat ghiduri turistice si harti ale metroului. Am inceput sa scriu cateva mailuri de la revedere si raspund calm la avalansa de intrebari care vine de la colegii curiosi. Mi-a spus cineva ieri ceva care mi-a dat de gandit: “aveti voi asa o aura prin care atrageti lucruri bune in jur”..oare?  din papucii mei nu se simte asa…se simte ca un rezultat venit oarecum natural dupa ani ( as zice chiar) de pregatire de toate felurile.
Imi caut coltisorul meu safe acum si este o placere sa ma imaginez in camera luminoase, in case vechi cu aer de eleganta, in paturi moi si mari in care voi lenevi in weekend…oare cum o sa fie? J

Nu am multe raspunsuri, e clar! Am multe emotii in schimb in legatura cu tot ce va sa fie, dar am inima plina si vesela. Vine o alta epoca a vietii mele si acum ma pregatesc pentru ea J si sunt intr-un picior

AMR 21 zile…
--------

Poze (din filmul mai sus mentionat) care-mi gadila talpile…din milioane de motive care mi se plimba acum rapid prin cap…