24 martie 2014

Frica bat-o vina


Frica
Imi curge prin vene.
Ne stim de multa vreme. Am realizat asta de curand. Eu fug de ea, insa ea nu ma lasa. In cele din urma am luat-o de mana si acum incercam sa ne gasim un ritm comun. Ea este prietena multor oameni si mi-a propus sa ma prezinte catorva. Totusi, prietenii ei nu sunt usor de recunoscut. Nu da bine sa afisezi aceasta relatie cu frica, asa ca o disimulezi. Sunt sute de persoane care neaga relatia, care se lupta impotriva ei, care consuma energie si timp ca sa stearga orice urma a prezentei ei in viata lor. Unora le iese de minune si sunt oamenii pe care ajungi sa ii admiri candva nestiind insa ce se ascunde in spate de fapt. Personal ii admir mai mult pe aceia care admit deschis ca au si astfel de prieteni. Sunt mai umani si mai autentici in ochii mei.
Revenind...se strange lantul timpului si ma cuprind emotii de toate felurile. Ultima intalnire cu oamenii mei dragi, ultimul ceai la Starbucks, ultima imbratisare care imi atinge sufletul, ultimul weekend in Bucuresti, ultima plimbare in Cismigiu si lista poate continua...la fel si sirul de noduri in gat pe care am inceput sa le simt de pe acum. Nu sunt prima si nici ultima, dar pentru mine este prima data ca ma arunc in total necunoscut. Am luat hotararea rapid, stand ghemuita intr-o baie corporatista si a fost usor. Am simtit ca un an de pregatire a fost suficient. Dar parca nu esti niciodata suficient de pregatit, nu? Pentru ca intervine frica si isi ia rolul in serios. Daca esti determinat, vei merge mai departe. Daca nu, va castiga ea, asa cum a facut-o de multe ori inainte.
Frica de singuratate, frica de esec, frica de suferinta, frica de despartire, frica de instrainare...pe toate astea le-am simit de-a lungul timpului si le-am purtat cu mine fara sa le las sa ma infranga. Fara sa ma arunce in brate pe care nu mi le doream doar ca sa nu fiu singura; fara sa ma opresc intr-un loc cald in care primesc laude, dar care nu imi mai aducea satisfactie; fara sa cred ca nu voi ajunge acolo unde vreau, desi stiam ca nu va fi usor. Mi-a fost mereu mai frica de mediocritate si de nerealizarea viselor decat de sentimentele de frica, disconfort, nesiguranta. Acestea din urma nu vor dura niciodata la infinit si odata trecuta de bariera lor, am descoperit mereu o lume mai frumoasa...mai frumoasa pentru ca este un pic mai libera de apasari.


Nu imi mai numar zilele, nici orele...imi numar nodurile din gat. Am cate unul pentru fiecare loc drag pe care il las acasa, pentru fiecare om care a scris cate ceva in cartea mea. Stiu ce las in urma, nu si ce voi gasi acolo si de aceea imi este greu sa-mi imaginez. O foaie alba va fi cu siguranta si stim cu totii ca pentru a incepe ceva, trebuie sa terminam altceva. Imi mai imaginez si zile cu soare si plimbari lungi, ceea ce e un pic ironic pentru o tara vestita pentru clima mai putin atragatoare.

P.S Cand o iei de mana, frica se sperie si pleaca. Nu ii place sa fie invitat special la masa ta. Ea vrea doar sa te tachineze, sa te testeze si daca o lasi, sa te subjuge. Facand alegeri pentru sufletul tau in ciuda tuturor impedimentelor este ca si cum i-ai trimite ei invitatie la nunta ta. Nu va veni acolo unde este asteptata pentru ca ei ii place sa se furiseze cand nu o astepti. Hai asteapt-o si vezi ce se va intampla!