21 aprilie 2014

Sansa de a fi cine esti

Cand te cauti suficient de mult, cu puternica determinare si convingere ca te vei gasi in toata frumusetea ta, ai sanse mari sa reusesti. Am testat eu asta in ultimii ani si mi-a cam iesit ceva frumos. Ceva frumos pentru mine. Acest ceva ma face sa merg zambind pe strazi europene si sa ma intreb daca este real ce traiesc. Imi pare totul acum un premiu minunat pe care l-am primit pentru nopti dormite pe jumatate, pentru zile pline de ingrijorari, pentru momente de dezechilibru si pentru incapatanarea de a spera si a visa ca ceva bun o sa se intample cand o sa fie momentul potrivit. Si a venit dintr-o directie total neasteptata si mi-a adus cele mai frumoase zile pe care le-am trait cu mine in ultimii ani. Zile la rand de liniste intr-un total necunoscut care prin august ma inspaimanta complet. Zile de echilibru emotional si plutire absoluta insirate pe parcursul unor saptamani care mi-au marcat inceputul unui drum. Drumul pe care l-am asteptat si pe care mi l-am dorit si pe care am pornit singura acum mai putin de o luna. Niciodata singuratatea nu a fost mai plina ca acum si niciodata inceputul nu a fost mai lin. Asta ma face sa ma intreb uneori daca sunt eu in poveste, daca e chiar pentru mine totul. Si ma umplu de fericire cand imi dau seama ca este chiar povestea mea de data asta si ca se scrie asa de frumos.





Azi mai adaug un an in buchetul meu de lalele. Este primul an in care voi petrece aniversarea fara jumatatea mea si asta o sa faca ziua un pic ciudata. Cadoul pentru aceasta ocazie l-am primit insa in avans si el s-a materializat in sansa de a fi (mai aproape de) cine sunt. Si ma bucur de aceasta intalnire nespus de tare! Este poate cel mai inspirational cadoul din ultimii ani pentru ca din punctul asta nu ramane decat de dat. De dat de drag si din prea plin celor din jur. De dat zambete gratuite si vise marete. De dat cadouri marunte si sanse la experiente mai bune. De dat de dor si dragoste.
Am fericiri marunte in fiecare zi si mi-ar placea sa am timp sa le povestesc in scris ca sa mi le pot aminti peste ani, insa, aici departe, timpul curge diferit. Nu il masor in ore, ci in intamplari si atunci ajung sa traiesc in timpi paraleli. Nu ma plang; ma minunez si atat. Ma uit in viitor cu curiozitate si incredere si imi vine sa multumesc pentru fiecare zi grea pe care am trait-o in ultimul an. Pentru ca au avut un sens cu toate, iar sensul lor mi se dezvaluie acum usor usor.

De bucurie si plutire ma inclin si multumesc ;)