19 octombrie 2014

Regula celor 6 luni

Sunt o persoana care are nevoie de timp ca sa digere informatiile....reactiile legate de momentele importante din viata mea au venit mereu tarziu...neasteptat de tarziu de multe ori. Imi plac inceputurile maxim dar de cand ma stiu am avut nevoie de timp sa ma acomodez cu schimbarea....nimic special de fapt, pentru ca toti oamenii sunt la fel. Pentru mine acest timp s-a invartit mereu in jurul a sase luni. Imi amintesc perfect inceputurile de cicluri scolare, primele semestre care erau sub semnul incertitudinii, al nebusloasei. Asta s-a nascut pentru mine regula celor sase luni de acomodare si a mai fost confirmata inca o data prin aceasta plecare. 
Am fost in septembrie acasa si asta a facut trecerea catre o experienta mai impacata, mai asezata, lina si frumoasa. Am inteles in sfarsit ca am ales alt drum, ca nu ma intorc maine, ca se construieste ceva aici si ca este o sansa minunata pe care am primit-o. Si au mai incetat dorurile apasatoare, nostalgiile nenumarate. Si a inceput...living in the moment, living my life ( Jason Mraz pe care l-am auzit in concert la Royal Albert Hall).
Ma tot gandesc de cateva zile la faptul ca unora (mie) le e mai usor sa-si strige tristeturile, decat sa-si cante bucuriile. Parca mai mult decat ''sunt bine'' nu-mi iese, cand inima mea este tot un zambet de fapt. Nu vreau sa supar pe nimeni si nici sa se creada ca e numai lapte si miere, asa ca tac mai mult si povestesc mai putin. Dar asta imi da timp sa fac mai mult si sa simt mai intens. Aproape au trecut sapte luni si tot mai merg minunandu-ma pe strada de frumusetea si grandoarea orasului. Am amenajat un coltisor alb doar pentru mine cum am visat de atatea ori si imi petrec serile uneori plutind in doi pe urmele istoriei. Pare ca nu mai merg pe nisipuri miscatoare si asta imi permite sa dansez frumos si lin catre Craciun cand o sa urmeze o alta venire acasa, reconectare la un eu care aici nu se manifesta. 
Sase luni...mult sau putin?