29 decembrie 2014

Despre nimic sau totul la un loc

29.12.2014
Starbucks Mall Vitan
15.25


Mi s-a spus la un moment dat ca am o memorie surprinzatoare cand vine vorba de amintiri exacte referitoare zile si date din trecutul indepartat. Asa este, am uneori repere ciudate care ma ajuta sa-mi (mai) amintesc cate ceva din ce a fost important. Stiu de exemplu ca anul trecut in aceasi zi, la o ora mai tarzie, dar in acelasi loc am facut acelasi lucru…mi-am scris concluziile anului pe blog. Era cu totul alt context atunci, era un blank total in ceea ce priveste viitorul si nu banuiam nimic…nimic din ceea ce avea sa urmeze. Am tot trecut in revista in gand parcursul acestui an, asa ca n-as vrea sa o mai fac acum inca o data. Tot ce pot spune este ca a fost un mare learning. Si ce am vazut la cei din jur a confirmat asta. Nimic nu este definitiv, uneori lucrurile sunt altfel decat le-am planuit si se dovedeste intotdeauna ca ce e mai bine pentru noi ramane la urma. Am auzit la radio zilele trecute ceva ce m-a pus pe ganduri- nu suntem nici de aici, nici de acolo si totusi Romania este acasa. Suntem de peste tot si de nicaieri- Sunt 10 luni abia/deja si am ajuns sa gasesc un echilibru. Parca nu se mai schimba cate ceva in fiecare luna si viata acolo pare sa fi intrat in normal. Mi-am mai calmat dorurile si m-am mai conectat cu cativa oameni in orasul ala mare. Devine usor, usor acasa rotund si fara virgula alaturi de oamenii mei dragi, mini-family cum suntem.
Saptamana trecuta cele doua lumi ale mele s-au legat prin intermediul a doua maini lipite ce s-au plimbat pe strazile din Bucuresti. Inima mea a batut de emotia primei poze in doi langa bradul de acasa si a primului ceai baut impreuna la Rembrandt Café, un loc de suflet pentru mine. Sperat, dar neasteptat. Inca surprinzator. Fericire plina. Confuzie maxima.



Mai am inca doruri, recunosc. Fiecare venire acasa mai alina cate unul, mai sterge cate o imagine idilica, dar raman mereu cateva. Cel mai dor imi e de debriefing cu oameni. Acea ventilare emotionala/ analiza atenta a unor situatii la sfarsitul careia tragi o concluzie. Cred ca asa inveti, asa iti pui ordine in ganduri, asa ii poti ajuta si pe altii. Acolo nu am timp sa gandesc. Este alt ritm, sunt alte prioritati, curg diferit zilele. E frumos si asa pentru ca invat de la omul de langa mine sa gandesc in miscare. Sa alerg printre situatii si sa trag concluziile din mers. E nou pentru un taur greoi sa faca aproape totul pe fuga, dar am noroc ca jobul ca nu imi lasa alta alternativa ;) Dar si cand am ocazia unei discutii despre ce conteaza, se simte ca un pahar de apa rece dupa canicula. Vad cum oamenii se schimba, contextele se schimba, povestile sunt altele si ma bucur sa vad cum fiecare, la momentul lui, reuseste sa schimbe cursul evenimentelor. Fiecare gaseste resursele necesare pentru a face un pas diferit si cei care nu au gasit inca metoda corecta, o cauta constant. Cred ca suntem mai preocupati de autodepasire decat alte natii si asta ma bucura.
Inchei anul cu liniste si haos in acelasi timp. Ma mai bantuie niste fantome si nu inteleg care este motivul. Ma mai apasa niste intrebari si nu stiu daca ar trebui sa le caut un raspuns. Eram obisnuita sa stiu..ce o sa urmeze, ce as vrea sa urmeze, cum as putea ajunge acolo. Acum nu stiu nimic. Nici cat timp mai stau, nici daca mai vin, nici daca o sa schimb locatia, nici pana unde vor ajunge cele doua maini impreuna. Dar nu este apasator, pentru ca am convingerea totala ca o sa fie bine oricum ar fi. Si ce imi ramane este sa traiesc ziua de azi si sa ma bucur ca pot fi din nou la Starbucks-ul asta unde am atatea amintiri si ca pot scrie despre cum a fost anul 2014 pentru mine- o nebunie.





2 decembrie 2014

Un fel de sweet december

De ceva ani incoace decembrie este luna mea preferata din an. Este luna magica in care ne facem mai buni si mai atenti. Este luna cand avem motive sa daruim fara sa ne oprim (de parca ne-ar trebui mereu un context). Decembrie este un vis ce curge usor si lasa urme in inimile noastre....sau poate sunt lentilele mele de vina pentru aceasta perspectiva :)


Aici,la Londra, Craciunul a fost adus cam fortat pe strazi si in magazine de la mijlocul lui noiembrie. A fost ca un preludiu lung si acum, ca in sfarsit a inceput luna minunata, parca nu mai am rabdare pana la final...vreau sa se intample totul acum si nu mai tarziu :). Pentru ca-s racita cobza, am avut doua zile de refacere si de meditatie si m-au apucat iar toate doruruile pamantului si toate intrebarile existentiale. Incepand de la "ce fac aici" la "cum sa fac sa ajung mai repede acasa de sarbatori" si terminand cu "cum ar fi fost daca as fi ramas intre aceiasi oameni crosetand la aceleasi povesti". Nu vreau inapoi, dar ma intreb mereu ce mai fac oamenii pe care i-am lasat acasa, ce mai fac cei pe care nu i-am mai vazut de ani, cei cu care n-am mai vorbit mai mult de trei cuvinte. Sunt la fel cum i-am lasat? Ce s-a schimbat in viata lor in timp ce in a mea s-au schimbat atatea? Mi-e dor de oamenii astia cu care n-am mai vorbit de mult. Nu e ciudat?! Mi-e dor de ""happy people" asa cum nu mai sunt acum. Mi-e dor de cei care au lasat gusturi amare in urma si de cei care mi-au adus bucurie in suflet. Omul care e acum langa mine imi spune ca se vindeca doruruile astea in timp. Oare e valabil si pentru oameni melancolici? Visez atat de real in ultimul timp, visez cu oameni cu care nu am mai vorbit, visez cu oameni la care nu ma gandesc ziua...si nu stiu cum sa interpretez aceste vise. Cel mai des le ignor pentru ca nu am timp de analiza. Dar cand se repeta atat de des, imi vine sa ma intreb ce mesaj e ascuns acolo. 


 Am inceput decembrie cu inima plina de recunostinta. Trebuie sa stii cand si cui sa multumesti. Si eu vreau ca asta sa fie un obicei zilnic, pentru ca simt ca nu ajung multumirile pentru toate inlantuirile frumoase de anul acesta. Ma asteapta tot felul de evenimente in premiera luna aceasta si abia le astept. La inceput am venit singura si acum ne intoarcem patru, nu e nemaipomenit? Astept sa vad toti oamenii dragi si iesirile in Bucurestiul meu batran. Astept seara de 24 sa umplem bradul cu cadouri multe si sa ne strangem cu totii in jurul lui. Astept sa fiu acasa la mama si sa para ca totul e ca intotdeauna.

Am avut musafiri weekendul trecut si concluzia lor a fost ca "suntem bine, asezate bine, nu doar asa cat sa trecem de la o zi la alta" Ma amuza un pic aceasta remarca. Sigur, depinde care este unitatea de masura si perspectiva din care privesti. Nu vreau sa spun ca este adevarat sau fals. Vreau doar sa subliniez ca o moneda are mereu doua parti. Si ca uneori partea acoperita apasa mai tare decat bucuria de a vedea toate pietele de Craciun din Londra, de a sta 9 ore la coada ca sa votezi pentru Romania, de a manca la etajul 40 al unei cladiri fancy sau de a trece pe langa Tower Bridge in fiecare zi dupa birou. Sunt si alte zile in care tocmai bucuriile astea la care mai adaugam cafeaua cu gust de Craciun de la Costa, zambetul omului de langa mine, emotia indragostirii in acest oras de poveste ma arunca in al saptealea cer si dau sens acestui drum.

Nu putem duce o viata a la butterfly effect, asa ca ramanem cu intrebarile si mergem mai departe, uneori mai in fuga, alteori mai la pas, cu convingerea ca in viata lucrurile nu sunt intamplatoare. Pana voi afla ce fac oamenii care imi tot apar in vis, ma bucur de luna asta minunata si de persoanele pe care le port in suflet si care (spre fericirea mea) imi sunt si alaturi in carne si oase.

Sa fie de vis!