29 decembrie 2014

Despre nimic sau totul la un loc

29.12.2014
Starbucks Mall Vitan
15.25


Mi s-a spus la un moment dat ca am o memorie surprinzatoare cand vine vorba de amintiri exacte referitoare zile si date din trecutul indepartat. Asa este, am uneori repere ciudate care ma ajuta sa-mi (mai) amintesc cate ceva din ce a fost important. Stiu de exemplu ca anul trecut in aceasi zi, la o ora mai tarzie, dar in acelasi loc am facut acelasi lucru…mi-am scris concluziile anului pe blog. Era cu totul alt context atunci, era un blank total in ceea ce priveste viitorul si nu banuiam nimic…nimic din ceea ce avea sa urmeze. Am tot trecut in revista in gand parcursul acestui an, asa ca n-as vrea sa o mai fac acum inca o data. Tot ce pot spune este ca a fost un mare learning. Si ce am vazut la cei din jur a confirmat asta. Nimic nu este definitiv, uneori lucrurile sunt altfel decat le-am planuit si se dovedeste intotdeauna ca ce e mai bine pentru noi ramane la urma. Am auzit la radio zilele trecute ceva ce m-a pus pe ganduri- nu suntem nici de aici, nici de acolo si totusi Romania este acasa. Suntem de peste tot si de nicaieri- Sunt 10 luni abia/deja si am ajuns sa gasesc un echilibru. Parca nu se mai schimba cate ceva in fiecare luna si viata acolo pare sa fi intrat in normal. Mi-am mai calmat dorurile si m-am mai conectat cu cativa oameni in orasul ala mare. Devine usor, usor acasa rotund si fara virgula alaturi de oamenii mei dragi, mini-family cum suntem.
Saptamana trecuta cele doua lumi ale mele s-au legat prin intermediul a doua maini lipite ce s-au plimbat pe strazile din Bucuresti. Inima mea a batut de emotia primei poze in doi langa bradul de acasa si a primului ceai baut impreuna la Rembrandt Café, un loc de suflet pentru mine. Sperat, dar neasteptat. Inca surprinzator. Fericire plina. Confuzie maxima.



Mai am inca doruri, recunosc. Fiecare venire acasa mai alina cate unul, mai sterge cate o imagine idilica, dar raman mereu cateva. Cel mai dor imi e de debriefing cu oameni. Acea ventilare emotionala/ analiza atenta a unor situatii la sfarsitul careia tragi o concluzie. Cred ca asa inveti, asa iti pui ordine in ganduri, asa ii poti ajuta si pe altii. Acolo nu am timp sa gandesc. Este alt ritm, sunt alte prioritati, curg diferit zilele. E frumos si asa pentru ca invat de la omul de langa mine sa gandesc in miscare. Sa alerg printre situatii si sa trag concluziile din mers. E nou pentru un taur greoi sa faca aproape totul pe fuga, dar am noroc ca jobul ca nu imi lasa alta alternativa ;) Dar si cand am ocazia unei discutii despre ce conteaza, se simte ca un pahar de apa rece dupa canicula. Vad cum oamenii se schimba, contextele se schimba, povestile sunt altele si ma bucur sa vad cum fiecare, la momentul lui, reuseste sa schimbe cursul evenimentelor. Fiecare gaseste resursele necesare pentru a face un pas diferit si cei care nu au gasit inca metoda corecta, o cauta constant. Cred ca suntem mai preocupati de autodepasire decat alte natii si asta ma bucura.
Inchei anul cu liniste si haos in acelasi timp. Ma mai bantuie niste fantome si nu inteleg care este motivul. Ma mai apasa niste intrebari si nu stiu daca ar trebui sa le caut un raspuns. Eram obisnuita sa stiu..ce o sa urmeze, ce as vrea sa urmeze, cum as putea ajunge acolo. Acum nu stiu nimic. Nici cat timp mai stau, nici daca mai vin, nici daca o sa schimb locatia, nici pana unde vor ajunge cele doua maini impreuna. Dar nu este apasator, pentru ca am convingerea totala ca o sa fie bine oricum ar fi. Si ce imi ramane este sa traiesc ziua de azi si sa ma bucur ca pot fi din nou la Starbucks-ul asta unde am atatea amintiri si ca pot scrie despre cum a fost anul 2014 pentru mine- o nebunie.