2 decembrie 2014

Un fel de sweet december

De ceva ani incoace decembrie este luna mea preferata din an. Este luna magica in care ne facem mai buni si mai atenti. Este luna cand avem motive sa daruim fara sa ne oprim (de parca ne-ar trebui mereu un context). Decembrie este un vis ce curge usor si lasa urme in inimile noastre....sau poate sunt lentilele mele de vina pentru aceasta perspectiva :)


Aici,la Londra, Craciunul a fost adus cam fortat pe strazi si in magazine de la mijlocul lui noiembrie. A fost ca un preludiu lung si acum, ca in sfarsit a inceput luna minunata, parca nu mai am rabdare pana la final...vreau sa se intample totul acum si nu mai tarziu :). Pentru ca-s racita cobza, am avut doua zile de refacere si de meditatie si m-au apucat iar toate doruruile pamantului si toate intrebarile existentiale. Incepand de la "ce fac aici" la "cum sa fac sa ajung mai repede acasa de sarbatori" si terminand cu "cum ar fi fost daca as fi ramas intre aceiasi oameni crosetand la aceleasi povesti". Nu vreau inapoi, dar ma intreb mereu ce mai fac oamenii pe care i-am lasat acasa, ce mai fac cei pe care nu i-am mai vazut de ani, cei cu care n-am mai vorbit mai mult de trei cuvinte. Sunt la fel cum i-am lasat? Ce s-a schimbat in viata lor in timp ce in a mea s-au schimbat atatea? Mi-e dor de oamenii astia cu care n-am mai vorbit de mult. Nu e ciudat?! Mi-e dor de ""happy people" asa cum nu mai sunt acum. Mi-e dor de cei care au lasat gusturi amare in urma si de cei care mi-au adus bucurie in suflet. Omul care e acum langa mine imi spune ca se vindeca doruruile astea in timp. Oare e valabil si pentru oameni melancolici? Visez atat de real in ultimul timp, visez cu oameni cu care nu am mai vorbit, visez cu oameni la care nu ma gandesc ziua...si nu stiu cum sa interpretez aceste vise. Cel mai des le ignor pentru ca nu am timp de analiza. Dar cand se repeta atat de des, imi vine sa ma intreb ce mesaj e ascuns acolo. 


 Am inceput decembrie cu inima plina de recunostinta. Trebuie sa stii cand si cui sa multumesti. Si eu vreau ca asta sa fie un obicei zilnic, pentru ca simt ca nu ajung multumirile pentru toate inlantuirile frumoase de anul acesta. Ma asteapta tot felul de evenimente in premiera luna aceasta si abia le astept. La inceput am venit singura si acum ne intoarcem patru, nu e nemaipomenit? Astept sa vad toti oamenii dragi si iesirile in Bucurestiul meu batran. Astept seara de 24 sa umplem bradul cu cadouri multe si sa ne strangem cu totii in jurul lui. Astept sa fiu acasa la mama si sa para ca totul e ca intotdeauna.

Am avut musafiri weekendul trecut si concluzia lor a fost ca "suntem bine, asezate bine, nu doar asa cat sa trecem de la o zi la alta" Ma amuza un pic aceasta remarca. Sigur, depinde care este unitatea de masura si perspectiva din care privesti. Nu vreau sa spun ca este adevarat sau fals. Vreau doar sa subliniez ca o moneda are mereu doua parti. Si ca uneori partea acoperita apasa mai tare decat bucuria de a vedea toate pietele de Craciun din Londra, de a sta 9 ore la coada ca sa votezi pentru Romania, de a manca la etajul 40 al unei cladiri fancy sau de a trece pe langa Tower Bridge in fiecare zi dupa birou. Sunt si alte zile in care tocmai bucuriile astea la care mai adaugam cafeaua cu gust de Craciun de la Costa, zambetul omului de langa mine, emotia indragostirii in acest oras de poveste ma arunca in al saptealea cer si dau sens acestui drum.

Nu putem duce o viata a la butterfly effect, asa ca ramanem cu intrebarile si mergem mai departe, uneori mai in fuga, alteori mai la pas, cu convingerea ca in viata lucrurile nu sunt intamplatoare. Pana voi afla ce fac oamenii care imi tot apar in vis, ma bucur de luna asta minunata si de persoanele pe care le port in suflet si care (spre fericirea mea) imi sunt si alaturi in carne si oase.

Sa fie de vis!